SFINŢII

Sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879)
Fecioară
18 februarie (calendarul latin)

Festivitatea Sfintei Fecioare de la Lourdes, din ziua de 11 februarie, festivitate prevăzută cu o slujbă deosebită, ne aminteşte arătarea Maicii Domnului la o tânără de paisprezece ani, care nu ştia nici să citească, nici să scrie, dar care în fiecare zi recita Sfântul Rozariu; această tânără este Bernadeta Soubirous, născută în orăşelul Lourdes dintr-o familie foarte săracă, în anul 1844. Prin ea Preacurata a făcut să izvorască apa miraculoasă, spre care pelerini din întreaga lume vin să îşi reîmprospăteze credinţa şi speranţa. Mulţi se întorc de la Lourdes vindecaţi şi de bolile trupului. Neprihănita Fecioară Maria, în timpul celei de a doua arătări, îi spusese Bernadetei: «Nu îţi promit că te voi face fericită în lumea aceasta, ci în lumea de dincolo».

În urma arătărilor minunate cu care a fost favorizată, Bernadeta nu a căutat şi nici nu a acceptat să fie apreciată şi lăudată de către oameni. Când Episcopul de Lourdes, în prezenţa a peste cinci mii de pelerini, aşeza statuia Maicii Domnului în grota arătărilor, Bernadeta stătea liniştită, cuprinsă de un atac de astm, într-o chilie mică oferită de călugăriţele care o primiseră în mijlocul lor. Când durerile ajungeau aproape de nesuportat, ea suspina: «Nu, nu cer uşurare, ci numai tărie şi răbdare». Ea şi-a petrecut scurta existenţă pământească în acceptarea cu linişte şi umilinţă a suferinţelor fizice, ca răspuns plin de generozitate la chemarea Neprihănitei de a face pocăinţă pentru răscumpărarea atâtor suflete aflate în robia păcatului.

În timp ce la grota binecuvântată se lucra la înălţarea unui sanctuar măreţ, care să primească sub bolţile sale mulţimile de pelerini şi bolnavi ce veneau să afle acolo ajutor, Bernadeta părea că dispare în umbră. După ce timp de şase ani a stat în Institutul Surorilor de Caritate din Lourdes, este admisă la noviciatul din Nevers al aceloraşi călugăriţe. În intervalul de treisprezece ani petrecut aici, nu a cunoscut decât suferinţe, însăşi superioarele mănăstirii se purtau faţă de ea cu multă răceală; se verifică şi în acest caz planul providenţial prin care sufletele alese nu găsesc înţelegere, şi nici chiar bunăvoinţă, din partea sufletelor mediocre. La începutul vieţii sale de mănăstire, a îndeplinit oficiul de infirmieră, apoi a fost sacristană; în cele din urmă, după ce boala s-a agravat, a fost constrânsă să stea mai mult la pat; timp de nouă ani de zile a rămas parcă atârnată între viaţă şi moarte.

Persoanelor care veneau să o consoleze, le răspundea cu surâsul luminos întipărit pe faţa ei de strălucirea Doamnei Preacurate de la Lourdes: «Maria este atât de frumoasă încât toţi cei care au văzut-o o dată ar vrea să moară pentru a o revedea». Bernadeta, păstoriţa amintită, care cu ochii proprii a privit încă pe acest pământ faţa Fecioarei Zămislite fără prihana strămoşească, a murit în ziua de 16 aprilie 1879. La 8 decembrie 1933, Papa Pius al XI-lea o ridică la cinstea altarelor, propunând-o ca un model de puritate sufletească, simplitate evanghelică şi deplină supunere la voinţa lui Dumnezeu.

* * *

Bernadeta Soubirous a fost canonizată sub numele de Maria Bernard; astfel se exprima legătura între numele Bernadeta şi numele Bernard. Acesta este un nume germanic, compus din: bero=urs şi hard= tare; la origine înseamnă urs puternic, şi face parte din familia numelor de animale atribuite şi oamenilor: Lupu, Ursu, Păun... etc. Bernarda, Bernardina, Bernadeta sunt forme feminine ale numelui Bernard, care aminteşte de marele Sfânt Bernard, cinstitor înflăcărat al Preacuratei şi un apostol neobosit al evlaviei către Maica Domnului. Ţinând seamă şi de întâmplările minunate din viaţa Bernadetei Soubirous, persoanele credincioase care poartă un prenume din familia numelui Bernard se vor simţi îndemnate la o evlavie deosebită către Fecioara Zămislită fără de prihană strămoşească, izvor de puritate şi tărie.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti