SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Maria Bertila Boscardin (1888-1922)
20 octombrie (calendarul latin)

În ziua de 11 mai 1961, Papa Ioan al XXIII-lea a ridicat la cinstea sfin­telor altare pe o infirmieră decedată la vârsta de treizeci și patru de ani, după ce timp de șaptesprezece ani a îngrijit cu dragoste nenumărați bol­navi, îndeosebi în timpul primului război mondial, și după ce ea însăși a suportat două operații grele: este Sfânta Maria Bertila Boscardin.

S-a născut la 6 octombrie 1888, într-un mic sătuleț de lângă orașul Vicenza din nord estul Italiei. Până la vârsta de șaptesprezece ani, a lu­crat alături de părinți, la obișnuitele munci de la țară. Apoi a intrat în rândul călugărițelor Sfintei Dorotea din Vicenza, de aici a trecut la spitalul din Treviso, unde a obținut diploma de infirmieră, dorind să fie cât mai de folos bolnavilor. În jurnalul ei spiritual se găsesc însemnări de felul acesta: «Vreau să fiu servitoarea tuturor, din convingerea că așa este drept; vreau să lucrez, să sufăr, și toată mulțumirea să o las altora». «Trebuie să mă consider ultima dintre toate, deci să fiu mulțu­mită dacă sunt lăsată la o parte, indiferentă atât la disprețul cât și la aprecierea altora, ba chiar să prefer disprețul; totdeauna înțelegătoare pentru părerile altora; să nu mă scuz niciodată, chiar dacă s-ar părea că am dreptate; să nu vorbesc niciodată de mine însămi; lucrările cele mai de jos să fie totdeauna pentru mine, deoarece așa merit». Și nu au lipsit ocazii de suferințe și umilințe. În timpul primului război mondial spitalul din Treviso a fost transferat la Brianza, și sora Ber­tila, deși infirmieră calificată, repartizată la spălătorie; a suferit mult și a plâns în ascuns, dar a notat: «Sunt mulțumită, deoarece fac voia lui Dumnezeu». La vârsta de douăzeci și doi de ani fusese operată de o tumoare și i se recomandase mai multă odihnă, dar sora Bertila nu știa ce înseamnă odihna.

În anul 1922 a fost necesară o a doua intervenție chirurgicală; bol­nava nu a mai putut rezista, și la 22 octombrie a trecut în lumea odih­nei netulburate și a păcii veșnice.

Papa Pius al XII, în discursul de la ceremonia de beatificare, la 8 iunie 1952, spunea: «Calea vieții sale este cea mai obișnuită. Nici extaze, nici minuni, dar o unire cu Dumnezeu din zi în zi tot mai adâncă, în tăcere, în muncă, în rugăciune, în ascultare. Din această unire izvora dragostea aleasă pe care o arăta față de bolnavi, față de medici, față de superiori, față de toți».

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire