SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Gabriel Possenti
al Maicii Îndurerate (1858-1862)

27 februarie (calendarul latin)

În timpul ultimei sale boli, care i-a adus moartea în ziua de 27 februarie 1862, la vârsta de abia 24 de ani, Gabriel al Maicii îndurerate, cleric pasionist, l-a rugat pe directorul său spiritual, părintele Norbert, să îndepărteze de la el jurnalul său personal («carnețelul», cum îi spunea) pentru a nu cădea în ispita de a-l reciti și eventual de a se lăsa cuprins de trufie pentru harurile deosebite pe care Madona i le dăduse. Părintele Norbert nu numai că l-a îndepărtat de acolo, dar fără să se gândească mult l-a distrus, fără să fi citit măcar un rând: astfel, ne-a lipsit de o «istorie a unui suflet» interesantă și utilă pentru edificarea noastră, așa cum este autobiografia Sfintei Tereza a Pruncului Isus, dar și pentru cunoașterea bogăției sufletești a acestui sfânt, numit în anul 1955, de către Papa Ioan al XXIII-lea, patronul principal al regiunii Abruzzilor.

Sfântul Gabriel nu este născut la Abruzzo, ci la Assisi, în ziua de 1 martie 1838. În aceeași zi a fost botezat și i s-a pus numele de Francisc. La Assisi a locuit puțin timp, deoarece tatăl său, Sante Possenti, guvernator în Statul Pontifical, a îndeplinit unele însărcinări în diferite localități, până când în 1841 s-a stabilit definitiv în orașul Spoleto, în calitate de asesor. Francisc și-a făcut pregătirea intelectuală la Frații Școlilor Creștine și apoi la iezuiți, sub îndrumarea cărora a rămas până la vârsta de 18 ani, când a luat hotărârea de a intra în ordinul pasioniștilor*.

Primit în casa de noviciat la Morrovale, în ziua de 21 septembrie 1856, a îmbrăcat rasa călugărească și și-a luat numele de Gabriel al Maicii Îndurerate. După un an de zile, depune jurământul de viață călugărească și apoi este trimis să își completeze studiile filozofice. La 10 iulie 1859, împreună cu câțiva confrați, sosește la Isola del Gran Sasso. A fost ultima etapă a trecerii lui pe acest pământ: după mai puțin de trei ani, la 27 februarie 1862, sufletul său curat părăsește locuința lui trecătoare.

De la el ne-au rămas puține însemnări scrise: un caiet cu note de școală, cu versuri latinești și poezii italienești, o mică culegere de gânduri ale Sfinților Părinți ai Bisericii în legătură cu Maica Domnului și vreo patruzeci de scrisori, din care se răspândește parfumul unei deosebite devoțiuni către Fecioara Îndurerată. «Paradisul meu, scrie el, sunt durerile scumpei mele Mame». Nimic excepțional nu apărea în exterior din bogăția interioară a sufletului său și din totala dăruire de sine lui Dumnezeu și Preacuratei, dăruire pe care o realiza în fidelitatea absolută față de Regula mănăstirească, într-un profund spirit de rugăciune și de penitență. Sfințenia vieții lui a fost destăinuită abia în anul 1908 când a fost declarat Fericit, și în 1920 când a fost declarat Sfânt. În 1926, Papa Pius al Xl-lea l-a numit copatron al Acțiunii Catolice.

* * *

Numele de Gabriel, atribuit și Arhanghelului care a adus Buna Vestire, după unii comentatori este format din două cuvinte ebraice care împreună înseamnă «Dumnezeu este puternic».

* Ordin călugăresc care cultivă o deosebită cinstire a patimilor (passiones) Domnului nostru Isus Cristos.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire