SFINŢII

Fericitul Piere Vigne (1670-1740)

Piere Vigne s-a născut la 20 august 1670 a Privas (Franţa), un orăşel marcat încă de consecinţele conflictelor religioase din secolul precedent, dintre catolici şi protestanţi. Tatăl lui, Piere Vigne, negustor de ţesături, iar mama lui, Francisca Gautier căsătoriţi în Biserica Catolică, i-au botezat pe copiii lor în parohia catolică Sf. Toma din Privas. Piere, cel mai mic dintre copii, Jean Francois şi Eleonora, au trăit cu părinţii într-o relativă situaţie de bunăstare.

La 11 ani, Piere este observat de paroh care-l ia pe lângă sine pentru a semna, în calitate de martor, în registrele parohiale actele de botez, căsătorie şi deces. După ce a primit o educaţie şi o instruire înaltă, la sfârşitul adolescenţei se schimbă deodată când devine conştient de prezenţa lui Isus Cristos în Euharistie, o experienţă care îl îndrumă în mod definitiv spre Isus care-şi dă viaţa pe cruce din iubire faţă de noi şi care, prin Euharistie, nu încetează să se dăruiască tuturor oamenilor. În 1690 a intrat în Seminarul sulpiţian din Viviers. Hirotonit preot la 18 septembrie 1694 la Bourg Saint Andéol de către episcopul de Viviers, este trimis vicar la Saint-Agr?ve unde îşi desfăşoară ministerul pastoral într-o prietenie desăvârşită cu parohul şi fiind aproape de credincioşii din parohia sa.

Mereu atent să discearnă, prin evenimentele care aveau loc, voinţa lui Dumnezeu în viaţa sa, se simte chemat pe un alt drum. Itinerarul său spiritual continuă la început pe un drum ezitant, apoi tot mai decis. Dorinţa de a deveni misionar printre săraci îl îndeamnă să intre în anul 1700 printre lazarişti, la Lyon. Aici primeşte o formare solidă pentru sărăcie şi pentru misiunile populare, şi împreună cu confraţii săi începe să străbată oraşele şi satele pentru a evangheliza poporul creştin.. În 1706 îi abandonează «din voinţa sa» pe lazarişti. Este tot mai pasionat de mântuirea sufletelor, mai ales a săracilor de la ţară. După o perioadă de căutare vocaţia sa se conturează în mod clar: devine «misionar itinerant» aplicând metoda pastorală proprie dar supunând mereu ministerul său autorităţii superiorilor săi.

Timp de peste treizeci de ani străbate pe jos şi călare străzile din Vivarais şi Dauphiné şi din alte părţi. Pentru a-l face cunoscut, iubit şi slujit pe Isus Cristos, înfruntă oboseala călătoriilor şi rigorile climei. Predică, îi vizitează pe bolnavi, îi catehizează pe copii, administrează sacramentele până la a purta în spate confesionalul «său» pentru a fi mereu gata să ofere milostivirea lui Dumnezeu. Celebrează Liturghia, expune Preasfântul Sacrament şi îi învaţă pe credincioşi să adore Euharistia. Maria, «frumosul Tabernacol al lui Dumnezeu printre oameni», ocupă un loc privilegiat în rugăciunea şi învăţătura sa.

În 1712, ajunge într-o zi la Boucieu-le-Roi, al cărui teren îi permite să ridice o Cale a Crucii. Ajutat de credincioşii din împrejurimi, construieşte 39 de staţiuni care, prin oraş şi prin câmp, îi învaţă pe creştini să-l urmeze pe Isus de la ultima Cină la Paşti şi Rusalii. Boucieu devine reşedinţa sa. Aici reuneşte câteva femei cărora le încredinţează misiunea de a-i «însoţi pe pelerini» în Via Crucis pentru a-i ajuta să mediteze şi să se roage.

În acest loc fondează Congregaţia Surorile Preasfântului Sacrament. La 30 noiembrie 1715, în biserica din Boucieu, le încredinţează Crucea şi veşmântul religios, invitându-le să se alterneze în adorarea lui Isus şi să trăiască împreună o viaţă fraternă. Preocupat de instruirea tinerilor pentru a le permite să aibă acces la credinţă şi să adopte un comportament creştin, deschide Şcoli şi înfiinţează o şcoală pentru institutoare.

Dar o viaţă atât de intensă are nevoie de cineva care să o sprijine. Astfel, Piere Vigne, ori de câte ori merge la Lyon pentru a face cumpărături, nu pierde niciodată ocazia de a-i vizita pe vechii săi profesori de la Sf. Sulpiciu, pentru a se întâlni cu confesorul său şi cu directorul său spiritual. Atras de spiritualitatea euharistică a Părinţilor Preasfântului Sacrament, congregaţie fondată de Mons. Authier de Sisgaud, este admis în această Societate Sacerdotală la 25 ianuarie 1724 la Valence, beneficiind de ajutorul lor spiritual şi material.

Deşi se dedica formării tinerei sale congregaţii, Piere Vigne a continuat călătoriile sale apostolice, şi pentru a prelungi roadele aduse de misiunea sa, găseşte şi timp pentru a scrie cărţi: regulamente de viaţă, opere de spiritualitate şi mai ales «Meditaţii asupra celei mai frumoase Cărţi, Isus Cristos care suferă şi moare pe Cruce».

Puterea acestui «călător al lui Dumnezeu», intensitatea activităţii lui apostolice, orele de adoraţie, sărăcia sa, dau mărturie nu doar despre robusta lui constituţie fizică, dar mai mult despre iubirea plină de pasiune faţă de Isus Cristos care i-a iubit pe ai săi până la sfârşit (cf. In 13, 1). Cu toate acestea, la 70 de ani resimte oboseala. În timpul unei misiuni la Rencurel, în munţii din Vercors, a fost surprins de o criză care l-a constrâns să-şi întrerupă predica. În ciuda tuturor eforturilor sale pentru a mai putea celebra Euharistia şi de a-i îndemna pe credincioşi la iubirea faţă de Isus, simte că se aproprie sfârşitul; exprimă încă o dată imensul său zel misionar apoi se reculege în rugăciune. Un preot, şi apoi două surori ajunse în grabă, îl însoţesc în ultimele sale clipe de viaţă. La 8 iulie 1740 a mers la Acela pe care l-a iubit atât de mult, l-a adorat şi l-a slujit. Trupul său a fost purtat la Boucieu unde se odihneşte şi astăzi în mica biserică din localitate.

după situl www.vatican.va