SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Barnaba (sec. I) apostol
11 iunie (calendarul latin)
11 iunie (calendarul bizantin)

«Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică fiu al mângâierii, evreu din tribul lui Levi, născut în Cipru, avea un câmp pe care l-a vândut și a depus la picioarele apostolilor suma luată». Așa ni-l prezintă «Faptele Apostolilor». Izvoare mai vechi ne arată că Barnaba, numit apostol chiar de «Faptele Apostolilor», deși nu făcea parte din rândul celor Doisprezece, ar fi fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici de care vorbește Evanghelia. În mod sigur el este o figură de prim plan în viguroasa comunitate creștină, înflorită la Ierusalim după Coborârea Duhului Sfânt: el era foarte apreciat de către apostoli, care l-au trimis să evanghelizeze orașul și regiunea Antiohia.

Barnaba este omul unor alegeri fericite. La Antiohia și-a dat seama că acolo este un teren foarte bine pregătit pentru cuvântul lui Dumnezeu. S-a reîntors la Ierusalim să aducă la cunoștință cele constatate și să ceară permisiunea de a lua cu sine pe Saul, de curând convertit la credință, pe care l-a chemat din locul său de retragere, de la Tars. În felul acesta a început extraordinara lor colaborare. După un an de muncă, au avut loc atâtea convertiri încât «au făcut senzație» - cum s-ar spune astăzi în limbajul jurnalistic. «Pentru întâia dată, - se citește în Faptele Apostolilor -, ucenicii au luat numele de creștini în Antiohia».

Saul, care de acum prefera să fie chemat cu numele roman de Paul, și Barnaba, mulțumiți că au deschis drumul propovăduirii Evangheliei printre păgâni, s-au îndreptat către alte ținuturi. Prima oprire a fost în Cipru, patria lui Barnaba, unde acesta a luat cu sine și pe un văr mai tânăr, Marcu, viitorul evanghelist. Aceasta a fost o altă alegere fericită; mai târziu, la începutul celei de a doua călătorii misionare, mai grea și mai riscantă, tânărul s-a răzgândit: «Paul nu a considerat însă oportun să-și schimbe programul și a preferat să se despartă și de Barnaba, care a rămas în Cipru împreună cu Ioan Marcu. »

Paul și Barnaba au fost două personalități diferite care s-au completat una pe alta. La Listra, în Licaonia, unde a luat sfârșit prima călătorie misionară, pe când predica, Paul a observat pe un sărman olog. «Scoală-te și umblă», îi spune Paul, și minunea se împlinește. «Văzând ceea ce a făcut Paul, mulțimea a început să strige: Zeii, cu chipuri de oameni, au coborât printre noi! Pe Barnaba îl numeau Jupiter și pe Paul Mercur, deoarece era cel mai elocvent dintre ei doi». Barnaba este considerat a fi autorul scrisorii pauline «Către Evrei», precum și a unei alte cărți numită Evanghelia lui Barnaba, astăzi pierdută. Despre el nu se mai știe nimic după despărțirea de Paul. Unele scrieri apocrife vorbesc despre o călătorie a lui la Roma și despre moartea de martir la Salamina, în anul 70.

* * *

Unele nume pot avea mai multe înțelesuri, după cuvintele de la care se pornește; este și cazul supranumelui Barnaba. Faptele Apostolilor au apropiat acest nume de expresie aramaică bar-nehămăh care înseamnă fiu al mângâierii, copil ce aduce mângâiere părinților. Sfântul Ieronim, mare traducător al Bibliei, presupune că Barnaba este «bar-nabiah» = fiul profetului. Savanții de astăzi coboară în adâncul istoriei și găsesc la babiloneni numele «bar-Nebo» - fiu al lui Nebo - Nebo fiind o zeitate babiloniană; acest zeu este menționat în numele cunoscut Nabucodonosor, transcriere a Jui «Nabuku-durri - Usur» - «o, Nebo, apără frontierele noastre». Apostolii au ales prima interpretare, și Barnaba a confirmat supranumele ce i-a fost atribuit, aducând multă mângâiere Bisericii lui Cristos.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire