SFINŢII

Sfântul Annibale Maria Di Francia (1851-1927)

Annibale Maria Di Francia (1851-1927) s-a născut la Messina la 5 iulie 1851. A fost al treilea din cei patru fii ai nobilei doamne Anna Toscano şi ai cavalerului Francesco. Annibale a rămas orfan la numai cincisprezece luni după moartea prematură a tatălui. Această tristă experienţă i-a insuflat o deosebită tandreţe şi o iubire aparte faţă de orfani, care au caracterizat viaţa şi sistemul lui de educaţie. Nutrea o mare iubire faţă de Euharistie, într-atât încât a primit permisiunea, excepţională pentru acele vremuri, de a se apropia zilnic de Sf. Împărtăşanie. Încă de tânăr, pe când se afla în faţa Sfântului Sacrament, a descoperit necesitatea rugăciunii pentru vocaţii, pe care mai târziu a găsit-o exprimată în versetul din evanghelie: "Secerişul este bogat dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l [Rogate] aşadar pe Stăpânul secerişului, să trimită lucrători în secerişul său" (Mt 9, 38; Lc 10, 2). Aceste cuvinte ale evangheliei au constituit intuiţia fundamentală căreia i-a dedicat întreaga sa viaţă.

După ce şi-a terminat studiile, la 16 martie 1878 a fost hirotonit preot. Cu câteva luni înainte, însă, întâlnise "providenţial" un cerşetor aproape orb care l-a făcut să ia contact cu realitatea socială şi morală tristă a cartierului de la periferia cea mai săracă din Messina. Cu acordul episcopului său, a mers să locuiască în acel «gheto» şi s-a dedicat cu toate forţele sale pentru mântuirea acelor nefericiţi, care în ochii lui erau ca "oile fără păstor". A fost o experienţă marcată puternic de neînţelegeri, de dificultăţi şi ostilităţi de orice tip, pe care el le-a depăşit cu mare credinţă, văzând în cei umili şi marginalizaţi pe Isus Cristos însuşi. Astfel, în 1882 a început să înfiinţeze orfelinatele sale, care au fost numite antoniane deoarece au fost puse sub ocrotirea Sf. Anton de Padova. Grija lui era nu doar aceea de a oferi o bucată de pâine şi o muncă, ci mai ales o educaţie completă a persoanei sub aspect moral şi religios, oferindu-le celor de care se îngrijea un adevărat climat familial.

Pentru a realiza în Biserică şi în lume idealurile sale apostolice, a fondat două noi familii religioase: în 1887 Congregaţia Fiicele Zelului Divin şi după zece ani Congregaţia Rogaţioniştilor. A dorit ca membrii celor două Institute, aprobate canonic la 6 august 1926, să se angajeze să trăiască acel Rogate printr-un al patrulea vot. Pentru a răspândi rugăciunea pentru vocaţii a promovat numeroase iniţiative: a avut contacte epistolare şi personale cu Suverani Pontifi din timpul său; a instituit Sacra Alianţă pentru cler şi Uniunea Pioasă a Rugăciunii Evanghelice pentru toţi credincioşii. A înfiinţat periodicul "Dumnezeu şi aproapele" pentru a-i implica pe credincioşi să trăiască aceleaşi idealuri. S-a implicat puternic în formarea spirituală a seminariştilor pe care arhiepiscopul de Messina i-a încredinţat grijii lui. A murit la 1 iunie 1927 la Messina, în faimă de sfinţenie. Congregaţiile religioase a Rogaţioniştilor şi a Fiicelor Zelului Divin, fondate de pr. Annibale, sunt prezente astăzi în cinci Continente, angajate în răspândirea rugăciunii pentru vocaţii prin centre vocaţionale şi prin publicaţii, precum şi prin institute educative şi de asistenţă a copiilor nevoiaşi, case de bătrâni şi pentru fetele-mame, şcoli, centre de formare profesională, etc. Pr. Annibale a fost proclamat fericit la 7 octombrie 1990 de către Papa Ioan Paul al II-lea.

după situl www.vatican.va