SFINŢII

Fericita Eusebia Palomino Yenes (1899-1935)

Eusebia Palomino Yenes s-a născut la 15 decembrie 1899, la Cantalpino, un sătuc din provincia Salamanca (Spania), într-o familie pe cât de săracă material, pe atât de bogată în credinţă. Prima întâlnire cu Isus euharistic, la vârsta de opt ani, îi aduce copilei o surprinzătoare percepere a semnificaţiei aparţinerii, al dăruirii totale Domnului. Curând trebuie să abandoneze şcoala pentru a-şi ajuta familia, şi după ce dă dovadă de maturitate în îngrijirea copiilor altor familii - ea însăşi era o copilă -, în timp ce părinţii se aflau la muncă, la vârsta de doisprezece ani merge la Salamanca împreună cu sora ei mai mare şi intră în serviciul unor familii ca doică.

În după-amiezile de duminică frecventa Oratoriul Fiicelor Sf. Fecioare Maria Ajutorul Creştinilor. Surorile îi cer să le ajute în comunitate, iar Eusebia acceptă bucuroasă: ajută în bucătărie, aduce lemne, face curat în casă, întinde rufele la uscat în curte, însoţeşte grupul de eleve la şcoala de stat, etc. Eusebia doreşte în taina inimii să devină şi ea una dintre fiicele Institutului, dar din pricina sărăciei şi a lipsei de instruire nu îndrăzneşte să ceară admiterea în Institut. Superioara vizitatoare, căreia i-a destăinuit dorinţa ei, o primeşte cu bunătate maternă şi decide să o admită în Institut, în numele Maicii generale.

La 5 august începe noviciatul, iar după doi ani, în 1924, depune voturile religioase. Este trimisă în casa din Valverde del Camino, un orăşel care în acea vreme număra 9.000 de locuitori, aşezat în sud-vestul Spaniei, în zona minieră a Andaluziei, la graniţa cu Portugalia. Tinerele de la şcoală şi din Oratoriu, la prima întâlnire cu ea, nu ascund o oarecare dezamăgire: noua sosită e o figură ai degrabă ştearsă, mică şi palidă, lipsită de frumuseţe, cu mâini groase şi, în plus, un nume urât.. În dimineaţa următoare, micuţa soră este la locul ei de muncă: o muncă variată care o vede implicată în bucătărie, la informaţii, la garderobă, în micuţa grădină de zarzavat şi în asistarea copilelor din Oratoriu în zilele de sărbătoare. Copilele sunt repede cucerite de povestirile ei cu întâmplări ale misionarilor, vieţi de sfinţi, ori episoade din devoţiunea mariană, sau cu anecdote ale lui Don Bosco, pe care şi le aminteşte datorită unei memorii extraordinare şi pe care ştie să le redea în mod atrăgător şi incisiv.

Totul în sora Eusebia reflectă iubirea faţă de Dumnezeu şi dorinţa puternică de a-l face iubit: zilele ei de muncă fac să transpară mereu această iubire. Prin scrisorile ei devine o apostolă a devoţiunii Iubirii milostive, conform revelaţiilor primite de Faustyna Kowalska, şi răspândite în Spania de dominicanul Juan Arintero. Pe de altă parte, răspândeşte devoţiunea mariană a sfântului Alois M. Grignon de Montfort. Atunci când la începutul anilor '30, Spania suferă din cauza revoluţiei menite să ducă la exterminarea religiei, sora Eusebia se oferă Domnului ca victimă pentru mântuirea Spaniei, pentru libertatea religiei. În august 1932, se îmbolnăveşte subit; în plus, astmul, de care suferea mai demult, începe să o chinuie, acum devenind aproape insuportabil.

În acest timp, viziuni sângeroase o îndurerează pe sora Eusebia mai mult decât suferinţele fizice. La 4 octombrie 1934, în timp ce câteva surori se rugau împreună cu ea în cămăruţa ei, ea se opreşte şi spune palidă: "Rugaţi-vă mult pentru Catalonia". Era momentul începerii revoltei muncitoreşti din Asturia şi a celei catalane din Barcelona (4-15 octombrie 1934). Va avea o altă viziune sângeroasă şi legat de sora directoare, sora Carmen Moreno Benítez, care va fi împuşcată împreună cu o altă soră la 6 septembrie 1936: astăzi aceasta este Fericită, după ce a fost recunoscut martiriul ei. Între timp, suferinţele Eusebiei se agravează: medicul care o îngrijeşte recunoaşte că nu poate defini boala. În cele din urmă, în noaptea dintre 9 şi 10 februarie 1935, sora Eusebia moare în faimă de sfinţenie.

după situl www.vatican.va