SFINŢII

Fericita Alexandrina Maria da Costa (1904-1955)

Alexandrina Maria da Costa s-a născut la Balasar, la 30 martie 1904, şi a fost botezată la 2 aprilie următor. A primit o educaţie creştină de la mama şi de la sora ei. Alessandrina a rămas în familie până la vârsta de şapte ani, apoi a fost trimisă la Pòvoa do Varzim, unde locuia în familia unui tâmplar, pentru a frecventa şcoala primară. Aici a făcut şi prima împărtăşanie, în 1911, iar în anul următor a primit Mirul de la Episcopul de Oporto. După un an şi jumătate s-a întors la Balasar, şi s-a mutat împreună cu mama şi sora ei în localitatea "Calvario", unde va rămâne până la moarte.

Întrucât avea o constituţie robustă, a început să lucreze la câmp, cot la cot cu bărbaţii, câştigând cât câştigau şi ei. La doisprezece ani s-a îmbolnăvit grav din cauza unei infecţii, ajungând în pragul morţii. S-a vindecat totuşi, însă starea sănătăţii ei avea să rămână mereu marcată de acest episod. La cincisprezece ani a avut loc o întâmplare decisivă pentru viaţa ei. Era în Sâmbăta Sfântă din 1918. În acea zi, ea şi sora ei Deolinda împreună cu o tânără ucenică coseau, când trei bărbaţi au forţat uşa de la camera unde se aflau ele şi au intrat înăuntru. Alessandrina, pentru a-şi salva curăţia ameninţată s-a aruncat de la fereastra aflată la o înălţime de patru metri. Consecinţele au fost teribile, deşi nu imediate. De fapt, până la vârsta de nouăsprezece ani a mai putut să se târască, dar ulterior paralizia a progresat încet, până când Alessandrina a rămas complet paralizată. Din 14 aprilie 1925, Alessandrina nu s-a mai ridicat din pat.

Timp de trei ani Alessandrina s-a rugat în continuu Domnului, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, pentru a dobândi harul vindecării, promiţând că va deveni misionară dacă se va vindeca. Dar după ce a înţeles că suferinţa era vocaţia ei, a acceptat-o imediat. Spunea: "Sfânta Fecioară mi-a făcut un har şi mai mare. Mai întâi resemnarea, apoi conformarea deplină la voinţa lui Dumnezeu, şi apoi dorinţa de a suferi."

În această perioadă încep şi primele fenomene mistice, când Alessandrina începe o viaţă de intimă uniune cu Isus Euharistic. Într-o zi se afla singură, când i-a venit deodată acest gând: "Isuse, tu eşti prizonier în Tabernacol iar eu în patul meu din voinţa ta. Ne vom ţine companie." De atunci a început prima misiune: aceea de a fi lumina Tabernacolului. Petrecea nopţile ca într-un pelerinaj de la un tabernacol la altul, oferindu-se la fiecare Liturghie ca ofrandă pentru iertarea păcătoşilor. Creştea în ea tot mai mult iubirea pentru suferinţă. De vineri 3 octombrie 1938 până la 24 martie 1942, adică de 182 de ori, a trăit în fiecare vineri suferinţele Pătimirii. Alessandrina, depăşind starea obişnuită de paralizie, cobora din pat şi, prin mişcări şi gesturi însoţite de dureri înfricoşătoare, reproducea diferitele momente ale Căii Crucii, timp de trei ore şi jumătate.

"A iubi, a suferi, a repara", acesta a fost programul pe care i l-a indicat Domnul. Din 1934 - la invitaţia preotului iezuit Mariano Pinho, care a îndrumat-o până în 1941 - Alessandrina a început să scrie tot ce îi spunea Isus. În 1936, din porunca lui Isus, ea i-a cerut Sfântului Părinte, prin intermediul Pr. Pinho, să consacrare lumea Neprihănitei Inimi a Mariei. Această rugăminte a fost reînnoită de trei ori, până în 1941, motiv pentru care Sfântul Scaun l-a întrebat pe Arhiepiscopul de Braga despre Alessandrina. La 31 octombrie 1942, Papa Pius al XII-lea a consacrat lumea Inimii Neprihănite a Mariei, printr-un mesaj adresat la Fatima în limba portugheză. Acest act l-a reînnoit la Roma în Bazilica San Pietro, la 8 decembrie în acelaşi an.

Din data de 27 martie 1942 Alessandrina nu a mai mâncat, trăind din Euharistie. În 1943, timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi a fost strict controlată de medici specialişti, în spitalul "Foce del Douro" din Oporto. În 1944, noul îndrumător spiritual, preotul salezian Umberto Pasquale, a încurajat-o pe Alessandrina să continue să-şi scrie jurnalul. În acelaşi an, Alessandrina s-a înscris în Uniunea Cooperatorilor Salezieni. În 1950 Alessandrina a celebrat douăzeci şi cinci de ani de imobilitate. La 7 ianuarie 1955 i s-a prezis că acela va fi anul morţii ei. La 12 octombrie a cerut să primească ungerea bolnavilor, iar a doua zi, în aniversarea ultimei apariţii a Sfintei Fecioare Maria la Fatima, a murit. În 1978 rămăşiţele ei pământeşti au fost mutate din cimitirul din Balasar în biserica parohială, unde se află şi astăzi, într-o capelă laterală.

după situl www.vatican.va