SFINŢII

Fericitul Ivan Merz (1896-1928)

Fericitul Ivan Merz s-a născut la Banja Luka, la 16 decembrie 1896, şi a fost botezat la 2 februarie 1897. Tot aici a urmat cursurile primare şi gimnaziale. După o scurtă perioadă petrecută la Academia militară din Wiener Neustadt, în 1915 s-a înscris la Universitatea din Viena, cu scopul de a deveni profesor pentru a se putea dedica instruirii şi educării tinerilor din Bosnia, după exemplul profesorului său Ljubomir Maraković, faţă de care era mereu recunoscător pentru că l-a ajutat să descopere bogăţiile credinţei catolice.

În martie 1916 a fost înrolat în armată şi trimis pe frontul italian, unde a petrecut mare parte din anii 1917-1918. Experienţa din timpul războiului a contribuit la o rapidă maturizare spirituală a tânărului care, indignat de ororile la care fusese martor, încredinţându-şi destinul în mâna lui Dumnezeu, şi-a propus să tindă cu toate puterile spre desăvârşirea creştină.

După război s-a întors la Viena pentru a continua studiile (1919-1920), iar ulterior s-a transferat la Paris (1920-1922), unde şi-a pregătit teza de doctorat cu titlul "Influenţa liturgiei asupra scriitorilor francezi, de la Chateaubriand până în zilele noastre", cu care a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Zagreb. În restul scurtei sale vieţi a fost profesor de limba şi literatura franceză la gimnaziul arhiepiscopal din Zagreb, îndeplinindu-şi cu o dăruire exemplară îndatoririle stării sale.

Ivan Merz a fost cunoscut mai ales ca apostol al tinerilor, mai întâi în "Liga tinerilor catolici croaţi", iar apoi în "Liga croată a Vulturilor", al cărei spiritus movens a fost şi cu care a inaugurat în Croaţia "Acţiunea Catolică", dorită de Papa Pius al XI-lea. Din punctul său de vedere însă, organizaţia trebuia să contribuie mai ales la formarea unei elite de apostoli ai sfinţeniei. Cu acest scop trebuia să slujească şi reînnoirea liturgică, Ivan fiind unul dintre primii promotori ai acesteia în Croaţia, anticipând cu patru decenii ideile directoare ale Conciliului Ecumenic Vatican II în acest sector.

Munca sa nu a fost lipsită de neînţelegeri şi dificultăţi de tot felul, pe care le înfrunta cu un calm de admirat, rod al permanentei uniuni cu Dumnezeu în rugăciune. După părerea celor care îl cunoşteau bine, era "cu mintea şi spiritul cufundat în supranatural". Convins că mijlocul cel mai puternic pentru mântuirea sufletelor este suferinţa oferită Domnului, oferea suferinţele sale trupeşti şi sufleteşti pentru a dobândi binecuvântare asupra acţiunilor sale apostolice, iar în pragul morţii şi-a oferit chiar viaţa pentru "Vulturii" săi. A murit la Zagreb, la 10 mai 1928, la vârsta de 32 de ani, lăsând în urma sa o adevărată faimă de sfinţenie.

după situl www.vatican.va