SFINŢII

Sfântul Lazăr (sec. I)
17 decembrie (calendarul latin)

Evanghelia Sfântului Ioan istoriseşte în capitolul XI despre învierea minunată a lui Lazăr, fratele surorilor Marta şi Maria, care locuiau în Betania, la aproximativ 5 km de Ierusalim. Din relatarea Sfintei Evanghelii apare clar că Isus nutrea o afecţiune deosebită faţă de fratele celor două surori şi deseori creştinii din Ierusalim se duceau în procesiune la Betania în sâmbăta din ajunul Floriilor şi la mormântul lui Lazăr citeau Evanghelia ce cu multe amănunte istoriseşte învierea lui. De fapt, Evanghelistul Ioan este singurul care istoriseşte acest miracol şi vede în el o prevestire şi o prefigurare a învierii lui Cristos.

Casa din Betania şi mormântul au fost locuri de pelerinaj încă din prima epocă a creştinismului, după cum relatează însuşi Sfântul Ieronim. Mai târziu, pelerinii medievali afirmă că alături de mormântul lui Lazăr s-a ridicat o mănăstire, înzestrată de Carol cel Mare. Lazăr a avut două morminte, deoarece a murit de două ori. Primul mormânt, acela din care a fost înviat de iubirea lui Cristos, a rămas gol, deoarece o tradiţie veche îl consideră pe Lazăr Episcop şi martir în Cipru. În anul 900, împăratul Leon al VI-lea Filozoful, a transferat sfintele relicve ale lui Lazăr de la Kition din Cipru la Constantinopol, împreună cu cele ale surorii sale Maria Magdalena, găsite la Efes. Unele picturi vechi descoperite în insulă par să confirme prezenţa lui Lazăr în Cipru.

Faţă de aceste date, apare cu totul lipsită de temei afirmaţia că Lazăr şi surorile lui, aruncaţi într-o barcă fără cârmă în largul mării, au ajuns la Marsilia şi aici el a devenit primul Episcop. Istoria vorbeşte despre un Episcop de Marsilia cu numele Lazăr, dar care a trăit în veacul al V-lea. Pe baza identităţii de nume între Lazăr din Betania şi Lazăr din parabola cu bogatul nemilos şi săracul plin de răni, Sfântul Lazăr (din Betania) a fost ales patron al azilelor pentru leproşi, de unde au primit şi numele de «lazarete», iar îngrijitorii leproşilor «lazarişti». Conform datelor indiscutabile din evanghelia Sfântului Ioan, Lazăr, Marta şi Maria rămân trei figuri luminoase, trei inimi curate şi primitoare în apropierea întunericului din Vinerea Mare.

Numele personal Lazăr este o prescurtare a numelui ebraic Eleazar, iar acesta este format din cuvintele El=Eloham=Dumnezeu şi azar=a ajuta; împreună înseamnă «Dumnezeu a ajutat», sau mai explicit «Copil dobândit prin ajutorul lui Dumnezeu»; se dădea copiilor născuţi în urma rugăciunilor, sau a unei promisiuni făcute lui Dumnezeu. Există şi forma feminină «Lazarina». În limba română există multe variante ca nume de familii, sau locuri: Lazarul, Lăzarea, Zarea, Zorică, Zorea, Zorel, Lazur, Lazu, Laciu, Laseu, Laţco, etc.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti