SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Apariția Sfintei Fecioare Maria la Lourdes
11 februarie (calendarul latin)

Faptele amintite în comemorarea aceasta s-au petrecut într-o mică localitate de la poalele munților Pirinei, localitate numită Lourdes, în anul 1858. În ziua de 11 februaire, tânăra Bernadeta Soubirous, în vârstă de 14 ani, dintr-o familie foarte modestă și retrasă, împreună cu sora ei și o vecină de o seamă cu ele au pornit să adune câteva brațe de crengi uscate, în apropiere de stânca Massabielle. Pentru aceasta trebuiau să treacă cu piciorul apa pârâului Gave. Bernadeta, fiind suferindă de astm, a rămas în urmă, gândindu-se că nu ar fi bine să intre cu picioarele în apa rece.

Deodată, auzi un vuiet ca de vijelie ce clatină copacii; își ridică ochii și uimită observă că din peștera din fața ei "o doamnă" îmbrăcată în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu înfățișare strălucitoare, o privea și îi surâdea. Doamna avea în mâini un șir de mătănii pe care le strecura printre degete; Bernadeta scoase și ea rozarul pe care îl purta totdeauna la dânsa și se rugară împreună a treia parte din rozar. Când celelalte două s-au întors cu lemnele adunate, au găsit-o pe Bernadeta parcă strălucind de mulțumire. Le-a spus ce s-a întâmplat, și toate trei s-au hotărât să nu spună nimănui nimic, dar a doua zi să vină din nou și să controleze mai cu atenție peștera. După ce au ajuns acasă, sora Bernadetei a destăinuit părinților cele întâmplate; aceștia le-au interzis aspru să mai meargă acolo, dar la rugămințile Bernadetei au cedat. Apariția s-a repetat în ziua de 18 februarie.

Doamna a surâs blând când Bernadeta, învățată de prietenele ei, a stropit cu apă sfințită spre locul arătării; apoi a vorbit: "Vreți să fiți bună și să veniți aici timp de 15 zile...? Nu vă promit să vă fac fericită în această lume, ci în cealaltă." În cursul aparițiilor care au urmat, Doamna i-a cerut Bernadetei să se roage pentru păcătoși și să îi îndemne pe cei credincioși să facă pocăință.

La 25 februarie a invitat-o să bea apă dintr-un izvor, arătându-i locul unde se află. Nu era nici un strop de apă. Bernadeta a răscolit cu degetele pământul pietros; un fir subțire de apă și-a făcut apariția și încet, încet se adună în gaura săpată. Bernadeta a băut o înghițitură și s-a spălat pe față; era izvorul apei minunate de la Lourdes. În ziua de 2 martie, Doamna i-a spus copilei să le comunice preoților dorința ei de a se face o procesiune și a se construi o capelă în acel loc. Parohul Peyramale s-a arătat cu totul neîncrezător și a tratat-o foarte aspru pe Bernadeta: "Spune-i acelei Doamne să își spună numele". În ziua de 25 martie Doamna a dat răspunsul: "Eu sunt Neprihănita Zămislire".

Cu patru ani înainte, Papa Pius al IV-lea proclamase dogma Zămislirii fără de păcatul strămoșesc a Preacuratei Fecioare Maria; acum Maria arăta titlul prin care dorea să fie onorată. Mulțimi tot mai numeroase au început să se îndrepte spre locul acestor întâmplări. Autoritățile au interogat-o și au amenințat-o pe Bernadeta și au interzis accesul la grotă; după multe cercetări, drumul la grotă a fost lăsat liber, chiar din ordinul împăratului Napoleon al III-lea. Fapte minunate, vindecări miraculoase, transformări sufletești neașteptate, toate verificate cu atenție nu numai de Biserică, ci și de o comisie medicală formată din 30 de persoane, dovedeau că în acel loc Dumnezeu își arăta mila și puterea într-un mod deosebit. Și astăzi, după mai bine de o sută de ani, mulțimi nenumărate se îndreaptă spre apa firavului izvor pentru a experimenta "miracolul Lourdes-ului": bucuria împăcării cu viața, cu oamenii, cu Creatorul.

* * *

Cuvântul "penitență", "pocăință", insistent repetat de "Doamna de la Lourdes", sună parcă straniu și de neînțeles; în realitate este de fapt lucrul de care avem trebuință mai mult chiar decât de medicamentul contra cancerului. Pentru omul căzut în noroi, dacă dorește să își reia înfățișarea demnă, cel mai necesar lucru este să se spele pe față, pe ochi, pe mâini. Penitența sau pocăința cuprinde actele, deprinderile prin care ne scăldăm sufletul de noroiul egoismului, lăcomiei, aroganței, senzualismului. Mama noastră știe bine de ce avem trebuință și de aceea nu încetează să ne strige: "penitență, penitență, penitență!"

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire