SFINŢII

Sfântul Anton Maria Claret (1807-1870)
24 octombrie (calendarul latin)

Anton Claret y Clara este al cincilea dintre cei zece copii ai unui modest ţesător din Sallent, localitate aproape de Barcelona, în regiunea Catalonia - Spania. De mic a urmat meseria tatălui său la Barcelona; fiind înzestrat cu o inteligenţă excepţională, a învăţat singur limba franceză şi limba latină, precum şi arta tipografică. Cu toate acestea, simţea o dorinţă puternică de a se retrage într-o mănăstire de călugări contemplativi. Un preot care a observat calităţile sale extraordinare, l-a sfătuit să renunţe la acest gând şi să urmeze studiile teologice, pentru a deveni preot. A intrat în seminarul de la Vic şi la vârsta de douăzeci şi opt de ani a fost hirotonit preot, fiind numit ajutor de paroh în satul său natal. După patru ani de activitate se duce la Roma şi se pune la dispoziţia Congregaţiei de Propaganda Fide, dar o boală nemiloasă îl obligă să se retragă în ţinuturile natale; se întoarce şi îşi stabileşte locuinţa la Vic. Aici întemeiază o bibliotecă religioasă şi începe publicarea unui mare număr de broşuri, care sunt primite şi citite cu mult interes de locuitorii de la periferiile oraşului şi din împrejurimi, deoarece expuneau în termeni simpli şi clari diferite probleme de morală, de credinţă, de activităţi practice. Broşura "Drumul drept şi sigur pentru a ajunge la cer" a cunoscut peste două sute de ediţii. Succesul apostolatului său a provocat multă ură şi duşmănie în unii oameni de rea voinţă; ei l-au ameninţat cu moartea şi uneori, pe când el predica, îi aruncau în faţă fructe stricate. Pentru a nu agrava situaţia, a părăsit Catalonia şi s-a retras în insulele Canare, unde a rămas mai mulţi ani.

În anul 1849 s-a reîntors în Spania şi împreună cu alţi cinci preoţi a întemeiat Congregaţia misionară "Fiii Inimii Neprihănite a Mariei", ai cărei membri sunt numiţi "Claretini". În acelaşi an, la 4 august, este numit Episcop de Cuba, teritoriu aflat în acea vreme sub stăpânire spaniolă, şi al cărui scaun episcopal era vacant de patruzeci de ani. Cu această ocazie, el a dorit ca la numele de Anton să asocieze şi numele Maria, ca expresie a încrederii în ajutorul puternic al Maicii Preacurate. Ajuns la noul loc de activitate, îşi reia munca de tipărire şi răspândire a cuvântului scris. Biografii săi au notat că timp de şase ani a rostit unsprezece mii de predici, a reglementat treizeci de mii de căsătorii, a conferit Sfântul Mir la trei sute de mii de persoane. Dorind să contribuie şi la dezvoltarea vieţii materiale a credincioşilor săi, a întemeiat o şcoală de agricultură şi el însuşi a redactat câteva broşuri despre cultivarea raţională a pământului. În jurul său s-au format însă două tabere de adversari: de o parte coloniştii spanioli îl găseau vinovat că se împotriveşte sclaviei şi ţine cu răsculaţii, de altă parte cubanezii naţionalişti îl considerau vinovat pentru că era spaniol. La l februarie 1856, pe când ieşea din biserică, Arhiepiscopul a fost lovit cu un cuţit care i-a sfărâmat obrazul stâng; deoarece viaţa îi era în primejdie, a fost rechemat în Spania şi numit duhovnic la curtea regală.

Evenimentele din anii 1867 l-au silit să se refugieze în Franţa, unde a legat strânse prietenii cu lumea artiştilor, pentru care a întemeiat o academie, pusă sub patronajul Sfântului Mihai. Din nou este atins de o boală care îl consumă în scurtă vreme, şi la 24 octombrie 1870, cu două luni înainte de împlinirea vârstei de şaizeci şi trei de ani, se stinge în mănăstirea călugărilor cistercieni din Fontfroide, asemenea lumânării de ceară ce s-a consumat pentru a aduce în lume căldură şi lumină. În timpul anului sfânt 1950, Papa Pius al XII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti