SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Andrei Corsini (1301-1373) Episcop
4 februarie (calendarul latin)

Andrei, fiul unei familii notabile din Florența, familia Corsini, s-a născut în anul 1301, anul în care Dante Alighieri era alungat din cetatea sa, împărțită în tabere și pradă unor grave tulburări. Înainte de naștere, mama lui spusese că în vis l-a văzut pe fiul ei cu înfățișarea unui lup care s-a transformat în miel. Se pare că într-adevăr în tinerețe Andrei a fost "un cap înfierbântat", un lup, sau mai bine zis un leu tânâr, cum s-ar putea spune pentru a defini acel tip de tânăr arogant, cheltuitor și leneș. Cu toate acestea, în larma veselei și certăreței Florența a auzit glasul Duhului Sfânt, care îl chema irezistibil la viața de jertfă și pace din mănăstirea carmelitană.

Un unchi al său a încercat cu toate mijloacele să îl readucă acasă, pregătindu-i o strălucită căsătorie. Andrei i-a răspuns: "Ce-mi vor folosi toate bunurile, dacă apoi îmi voi pierde pacea sufletului?". Sub umila rasă călugărească purta un ciliciu* care îi producea o permanentă suferință; fiind însărcinat cu misiunea de elemosinier al mănăstirii el mergea din poartă în poartă cerând pomană, fără să evite casele în care altădată intrase ca să petreacă cu prietenii săi. Între timp, a fost sfințit preot și trimis să își completeze studiile la Universitatea din Paris.

Din perioada petrecută la Paris s-a întors mai pregătit și mai călit, nu numai din punct de vedere cultural, ci și spiritual. Biografii săi istorisesc cum, de-a lungul drumului de întoarcere, la rugăciunea lui Andrei s-au săvârșit mai multe vindecări minunate.

A ajuns la Florența pe vremea când în oraș bântuia o îngrozitoare epidemie de ciumă, descrisă de Boccacio în cărțile sale. În 1348 este ales superior provincial în cadrul Ordinului carmelitan; după doi ani, murind Episcopul de Fiesole din pricina ciumei, Andrei a fost chemat să îi urmeze în episcopat. A încercat să se sustragă de la această însărcinare, de care se considera nevrednic, fugind la un schit foarte îndepărtat, dar a fost descoperit de un copil.

Andrei a interpretat acest fapt ca un semn din partea lui Dumnezeu, și a primit să fie consacrat Episcop. Timp de douăzeci și patru de ani a păstorit la Fiesole, dar nu totdeauna cu blândețea mielului, severitatea vieții sale și dăruirea lui totală pentru slujba Domnului pricinuind adesea necazuri celor ce nu puneau suflet în împlinirea misiunii de slujitori ai Domnului. Cei săraci însă s-au bucurat din plin de bunătatea sa. Dragostea sa de pace l-a făcut să intervină deseori pentru încetarea luptelor fratricide dintre comunele** toscane; a ajuns chiar și la Bologna, trimis de Papa Urban al V-lea să încerce a aduce împăcare între locuitorii incitați la tulburare de către familia Visconti; drept mulțumire, aceștia l-au aruncat în închisoare. A murit la 6 ianuarie 1373 și trupul i-a fost înmormântat în biserica florentină del Carmino. A fost canonizat în anul 1629. Amintirea și cinstirea Sfântului Andrei Corsini rămâne izvor de lumină și încurajare pentru creștinul care se străduiește să părăsească un trecut trist pentru a păși pe calea unei vieți sfinte.

***

Deoarece unul dintre apostolii Domnului nostru Isus Cristos a purtat numele de Andrei, acest nume a devenit foarte răspândit printre creștini. El face parte dintr-un grup de cuvinte care are la bază cuvântul aner=om, bărbat, cu forma la genitiv andros=al omului, referindu-se la calitatea de bărbat. De aici au derivat cuvintele: andreia=bărbăție, curaj, și andreios=curajos. Creștinii folosesc cu bucurie acest cuvânt care le amintește de Sfântul Andrei Apostolul și de curajul pe care l-a dovedit când, după cum ne spune tradiția, răstignit (legat) fiind pe cruce timp de trei zile, nu a încetat să laude pe Cristos; de asemenea, numele Andrei invită la urmarea cuvintelor Mântuitorului: "Împărăția lui Dumnezeu se ia cu forță și cei curajoși ajung să se bucure de ea".

* Ciliciu =cămașă aspră, purtată direct pe corp

** În vremea aceea, orașele mari împreună cu localitățile învecinate se constituiau în "comune", care dispuneau de oarecare independență, dar care, din nefericire, se aflau aproape totdeauna în războaie.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire