SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Margareta Maria Alacoque (1647-1690)
16 octombrie (calendarul latin)

La chemarea solemnă a Psalmistului: "Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila lui" (Ps. 117, vers l și 29) Biserica lui Cristos răspunde prin diferite acte de cult, prin care recunoaște și preamărește iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu. Printre aceste forme de cult se află cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus, ca întruchipare reală și simbol viu al dragostei divine față de oameni. Sărbătoarea Inimii Preasfinte a lui Isus, devoțiunea primei Vineri din lună, așezarea la loc de cinste a icoanei cu Inima Mântuitorului, sunt practici îndrăgite de mulți credincioși și confirmate de autoritatea supremă a Bisericii; ele își au originea în viziunile unei călugărițe din congregația vizitandinelor, congregație întemeiată de Sfântul Francisc de Sales și pusă sub semnul Vizitei Maicii Domnului la verișoara sa Elisabeta. Această călugăriță se numea Margareta Maria Alacoque.

Margareta este al cincilea copil al soților Claudiu Alacoque și Filiberta Lamyn; s-a născut la 22 iulie 1647 în Verosvres, localitate din estul Franței, nu departe de Lyon. Din copilărie a manifestat o repulsie vizibilă față de cuvinte și acte indecente, simțindu-se permanent îndemnată, după cum va mărturisi mai târziu, într-o scrisoare, să spună aceste cuvinte, pe care atunci nici nu le înțelegea bine: "O, Dumnezeul meu, îți consfințesc curăția sufletului meu și fac vot de castitate perfectă". Când avea opt ani, tatăl său a murit și mama a încredințat-o călugărițelor Clarise din Charolles. Aici s-a pregătit pentru Prima Sfântă Împărtășanie, pe care a primit-o la vârsta de nouă ani. În legătură cu acest eveniment își va aminti mai târziu: "A revărsat în inima mea atâta dezgust față de toate distracțiile încât nu-mi mai plăcea nici una, deși le căutam cu multă ardoare". Astfel Dumnezeu începea să o pregătească pentru o misiune ce-i va aduce mari suferințe fizice și morale. Timp de patru ani a fost țintuită la pat de o boală ce făcea ca "oasele să-mi străpungă pielea". La rugămintea Margaretei, cei din jurul ei au promis Preacuratei Fecioare Maria că "dacă micuța se va însănătoși, va deveni una dintre fiicele Ei, intrând într-o mănăstire sau congregație închinată Maicii Domnului". Bucuria sănătății redobândite și neastâmpărul celor paisprezece ani au făcut-o să uite promisiunea dată și să alerge după distracțiile ce i le oferea căminul părintesc și societatea veselă a fratelui său, ajuns "practician" la Verosvres. Dar aceasta a durat puțin timp, deoarece mama lor s-a îmbolnăvit și grija gospodăriei a fost preluată de soacra ei și de rudele tatălui decedat; ele nu o puteau suferi pe Margareta pentru sârguința cu care frecventa biserica din apropiere și au ajuns să o învinuiască de cele mai josnice intenții. Uneori, drept pedeapsă, au refuzat să-i dea mâncare și ea a fost nevoită să apeleze la bunătatea unor cunoștințe. Margareta însă nu și-a pierdut curajul și buna dispoziție. Când va fi în mănăstire, ea va spune despre rudele care au asuprit-o că sunt "binefăcătoarele sufletului său".

Cu prilejul jubileului din anul 1570, călugărul franciscan care a predicat la zilele de reculegere în parohia Verosvres i-a ascultat mărturisirea și apoi i-a dat asigurarea că este chemată la viața de mănăstire. În ziua de 19 iunie 1671, Margareta și-a făcut testamentul, conform uzanțelor, și a intrat în mănăstirea călugărițelor vizitandine din Paray-le-Monial. Sora care se îngrijea de formarea novicelor, observând spiritul de adâncă unire cu Dumnezeu a tinerei începătoare, i-a spus: "Mergi și te așează în fața Domnului Isus Cristos ca o pânză care așteaptă în fața pictorului". Și pictorul divin a început realizarea unei icoane vii a umilinței, a iubirii față de Preasfântul Sacrament, a dorinței de sacrificiu pentru ispășirea nerecunoștinței omenești față de nesfârșita dragoste a lui Dumnezeu.

Pe când se ruga înaintea Preasfântului Sacrament, într-o zi din luna iunie a anului 1675, Mântuitorul Isus i-a apărut cu inima ieșită afară din piept, arzând ca un cuptor încins de flăcări, și i-a spus: "Privește această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruțat nimic și s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoștință, din partea celor mai mulți nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect și prin sacrilegiile ce le săvârșesc, prin răceala și disprețul față de prezența mea în taina sfântă a Euharistiei... Pentru aceasta îți cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului și Sângelui meu (Joia Verde) să fie dedicată cinstirii Inimii mele, prin primirea Sfintei Împărtășanii și îndeplinirea unui act de reparare a ofenselor aduse onoarei mele, adeseori rănită de purtarea nedemnă față de Preasfântul Sacrament al altarului. Îți promit că Inima mea va revărsa din belșug darurile iubirii sale divine asupra tuturor acelora care îmi vor aduce această cinstire, și vor căuta ca și alții să facă acest lucru". În timpul altor extaze și viziuni, Mântuitorul Isus i-a arătat Margaretei Maria că va acorda haruri mari și celor care vor face actul de reparație și vor primi Sfânta Împărtășanie în prima vineri din fiecare lună, precum și tuturor celor care în diferite feluri vor aduce o cinstire deosebită Inimii Sale Preasfinte.

Umila călugăriță din Paray-le-Monial a avut de suferit mult atunci când a transmis superiorilor săi mesajul ce i-a fost încredințat. Considerându-se că acesta este rodul unei imaginații exaltate, ei au refuzat hotărât să îl ia în seamă, și pe nefericita vizionară au supus-o unor aspre umilințe. Spre uimirea tuturor, Margareta Maria și-a păstrat calmul, buna dispoziție, respectul față de mai marii ei, îndeplinind cu tragere de inimă și inteligență muncile ce i s-au încredințat, urmând deviza Sfântului Francisc de Sales: "Nu cere nimic, nu refuza nimic". Între timp, este numit ca duhovnic al mănăstirii călugărul iezuit Claudiu de la Colombiere, om cu o cultură și o viață spirituală aleasă. El înțelege sensul adânc și valoarea descoperirilor relatate de Margareta Maria; cu discreție și perseverență reușește să îndepărteze părerile greșite, astfel încât mulți dintre cei care se declaraseră adversari ai autenticității viziunilor de la Paray-le-Monial, acum le susțineau cu ardoare. Margareta Maria, în ultimii ani ai vieții sale a avut marea mângâiere de a vedea cum evlavia către Preasfânta Inimă a lui Isus și sărbătoarea Preasfintei Inimi au devenit fapt împlinit. În ziua de 17 octombrie 1690, la vârsta de patruzeci și trei de ani, ea s-a stins cu mulțumirea în suflet că și-a împlinit misiunea de a face cunoscută Iubirea.

Procesul de beatificare a Margaretei Maria a început la câțiva ani după moartea ei, dar din cauza evenimentelor a trebuit să fie întrerupt de mai multe ori, până când Papa Benedict al XV-lea, în sărbătoarea Înălțării Domnului din anul 1920, a ridicat-o la cinstea sfintelor altare. Pentru a sublinia însemnătatea misiunii îndeplinite de Sfânta Margareta Maria Alacoque, Papa Benedict al XV a dispus ca deasupra unuia dintre altarele bazilicii Sfântul Petru să se așeze un mare tablou, lucrat în mozaic, reprezentându-L pe Domnul nostru Isus Cristos care arată Sfintei Maria Margareta Inima sa iubitoare.

Sărbătorirea ei a fost fixată pentru ziua de 17 octombrie, dar în calendarul nou este anticipată cu o zi, pentru a nu se suprapune amintirii Sfântului Ignațiu din Antiohia.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire