SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan
apostol si evanghelist

27 decembrie (calendarul latin)
8 mai (calendarul bizantin)
26 septembrie (calendarul bizantin)

Sfântul Ioan evanghelistul este fiul lui Zebedeu și al Salomei, fratele lui Iacob cel Mare, de meserie pescar și de loc din Betsaida de unde erau și frații Petru și Andrei; el ocupă un loc deosebit în rândul Apostolilor. Deși împreună cu Sfântul Petru au fost considerați de Sinedriu ca «oameni neînvățați și de rând» (Fapte IV, 13), Sfântul Ioan a scris cea de a patra Evanghelie, cartea Apocalipsului și trei scrisori pline de farmec. Cititorul care parcurge chiar în grabă scrierile lui își dă seama de adâncimea și îndrăzneala gândirii sale, precum și de capacitatea de a îmbrăca în cele mai frumoase imagini ideile sublime despre adevărurile eterne. Pentru el, vocea judecătorului divin este «ca un vuiet de ape multe».

Ioan este înainte de toate omul vieții spirituale intense, înclinat spre contemplație mai mult decât spre activități directe. Este vulturul care de la prima bătaie de aripă se ridică pînă la înălțimea misterului dumnezeirii: «La început era Cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvîntul» (Ioan I, 1).

Ioan evanghelistul face parte dintre intimii lui Isus și este aproape de el în orele cele mai solemne ale vieții sale. Stă alături de Isus la Cina cea de taină, îl urmărește de aproape în timpul procesului și, unicul dintre apostoli, asistă la moartea Lui stând lângă Preacurata. Spre deosebire de modul în care este prezentat în unele reprezentări artistice, Ioan nu era un om molatec și plăpând; e suficient să ne gândim la supranumele dat de Isus fraților Iacob și Ioan: «Fii ai tunetului», pentru a înțelege că atât Ioan cât și fratele său aveau un temperament viu și impulsiv, străin de compromisuri își ezitări, ajungînd pînă la intoleranță.

În Evanghelia pe care a scris-o Sfântul Ioan, el se califică pe sine însuși: «ucenicul pe care îl iubea Isus». Chiar dacă nu putem pătrunde taina acestei prietenii inefabile, putem presupune o anumită analogie între sufletul «fiului tunetului» și acela al Fiului Omului, venit pe pământ să aducă nu numai pacea, dar chiar și focul. După învierea lui Isus, Ioan este aproape în permanență alături de Isus. Pavel, în scrisoarea către Galateni, spune despre Petru, Iacob și Ioan că erau «socotiți stâlpi» ai Bisericii.

În cartea Apocalipsului, el scrie: «Eu, Ioan, fratele și părtașul vostru la strâmtorare, la împărăție și la statornicie în Isus, mă aflam în insula numită Patmos din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus» (Apoc. I, 9). După o tradiție foarte răspindită, Ioan a locuit la Efes, împreună cu Mama lui Isus; sub împăratul Domițian, cu prilejul unei călătorii la Roma, a fost condamnat să fie ars într-un vas cu ulei înfierbântat, dar, deoarece Dumnezeu l-a scăpat cu viață, a fost exilat în insula Patmos, unde a avut «descoperirea» relatată în Apocalips. La terminarea exilului în Patmos s-a întors definitiv la Efes, unde nu a încetat să îndemne pe creștini la practicarea dragostei frățești, așa cum face și în cele trei scrisori ce au rămas de la el. A murit la Efes, la vârsta de peste o sută de ani, și a fost înmormântat acolo, pe vremea împăratului Traian (98-117).

De sărbătoarea Sfântului Ioan, în unele părți se face în biserici binecuvântarea vinului, cu o rugăciune în care se amintește cum el, binecuvântând cu semnul crucii paharul de vin în care un dușman îi pusese otravă, a rămas nevătămat. Putem vedea în acest fapt un simbol al harului ce izvorăște din Crucea Sfântă a lui Isus și distruge otrava turnată de păcatul strămoșesc în sufletul omului.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire