SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Iosif de Copertino (1603-1663)
preot

18 septembrie (calendarul latin)

Viața Sfântului Iosif de Copertino este o împletire de întâmplări banale și de evenimente extraordinare. Deseori cădea în extaz și mâini nevăzute îl purtau prin aer până la Sf. Tabernacol, sau până la icoanele Preacuratei Fecioare Maria, unde rămânea în rugăciune până când superiorul mănăstirii îi poruncea, chiar și numai cu gândul, să revină la locul său; din corpul lui, slăbit de posturile îndelungate, emana un parfum neobișnuit, ce se simțea la mare depărtare, astfel că-i descoperea prezența oriunde s-ar fi aflat; privirea lui pătrundea adâncul conștiințelor, și nu de puține ori cei care se întâlneau cu el se simțeau chemați de Iosif și îndemnați să-și spele sufletul; toate aceste daruri extraordinare erau învăluite într-o modestie și o bunătate care au făcut din umilul călugăr un mare prieten al copiilor și al tinerilor.

Iosif s-a născut în anul 1603, într-o familie foarte săracă din satul Copertino, localitate aflată în apropierea orașului Brindisi, în sudul Italiei. Primele luni de viață le-a trăit într-un grajd, deoarece tatăl a trebuit să vândă tot ce avea pentru a-și plăti datoriile făcute. De mic s-a arătat un copil atât de neastâmpărat, încât mama a fost nevoită să-l pedepsească de multe ori. Pentru a-și câștiga existența, a fost dat ucenic la un cizmar, dar șederea pe scăunelul scund era o tortură atât de mare, încât tânărul Iosif s-a îmbolnăvit grav. Pe când era bolnav, i-a promis lui Dumnezeu că se va dărui cu totul slujirii lui dacă se va însănătoși. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea și, la vârsta de 17 ani, Iosif bate la poarta franciscanilor conventuali de la Grotella și roagă să fie primit; aceștia apreciază că este incapabil de a învăța ceva și refuză să-l admită în rândurile lor. Atunci, el s-a adresat călugărilor franciscani capucini, ce l-au primit ca frate laic, situație pentru care nu se cerea o pregătire și cultură deosebită, mulți dintre laici fiind chiar neștiutori de carte. După câteva luni, i-au cerut să dezbrace haina călugărească ("a fost ca și cum mi-ar fi smuls pielea de pe spate"- va mărturisi el mai târziu), deoarece au observat că deseori se oprea în loc și rămânea nemișcat, parcă în afară de el însuși, scăpând din mână tot ce avea; odată, într-o astfel de situație, a scăpat un teanc de farfurii. Au considerat că nu este sănătos.

Chemarea lui Dumnezeu și voința lui de fier i-au dat curaj să se adreseze din nou fraților de la Grotella. De data aceasta, i-au deschis poarta mănăstirii și i-au încredințat diferite munci simple, printre altele, și aceea de a purta grijă de măgarul gospodăriei lor. Iosif s-a numit pe el însuși "frate măgar", dar, îndemnat de o pornire lăuntrică tainică, i-a rugat pe superiori să-l ajute să devină preot. Cu toate eforturile imense pe care le-a depus, rezultatele au fost extrem de slabe; totuși, ținându-se seamă de intensa viață spirituală a lui, precum și de faptul că la ultimul examen a dat răspunsuri mulțumitoare - el va destăinui că a fost întrebat despre unicul subiect pe care îl pregătise -, superiorii și-au dat avizul favorabil și el a fost sfințit preot. Din acel moment, în viața lui Iosif din Copertino au intervenit din ce în ce mai des fenomene neobișnuite, dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de el și a sfințeniei sufletului său.

Deși era aproape total neinițiat în probleme de teologie, avea darul divin al științei infuze și a dat răspunsuri clare, înțelepte, asupra multor probleme delicate de doctrină și exegeză, atunci când a fost consultat de diferiți teologi. "Fratele cel mai ignorant din tot Ordinul Franciscan" - așa se numea pe el însuși - a fost chemat la Roma; papa Urban al VIII-lea l-a primit în audiență, dar, după câteva cuvinte, fratele Iosif a căzut în extaz și suveranul Pontif a putut constata personal ceea ce se petrecea cu acest suflet ales. Vestea despre asemenea fenomene extraordinare atrăgea mulțimile în jurul lui și superiorii au fost nevoiți să-l mute din mănăstire în mănăstire, pentru a evita aglomerările și manifestările exagerate. Iosif a primit totul cu umilință și liniște. Oriunde ajungea, căuta să fie de folos atât în mănăstire, cât și în afară, îndeplinind sarcinile încredințate, ajutându-i cu multă bunătate pe bolnavi și semănând în inimile tuturor iubirea față de Preasfântul Sacrament al Euharistiei și de Preacurata Fecioară Maria.

Spre sfârșitul vieții, superiorii au voit să-l trimită în marele convent din Assisi, dar de data aceasta a intervenit însuși papa, sfătuindu-i să-l trimită în altă parte: "La Assisi", spunea el, "un Sfântul Francisc este mai mult decât suficient". Și astfel, a fost trimis la Osimo, unde în ziua de 18 septembrie 1663, a încetat din viață. Pe patul de moarte, l-a asigurat pe superiorul său că nu avea nici un bun material pe care să i-l încredințeze și l-a rugat să-i înmormânteze trupul într-un loc comun, ca să fie uitat de toți cât mai curând. "Fratele măgar", care și-a trecut examenele cu nespuse greutăți, astăzi este invocat cu încredere de către cei ce se pregătesc la diferite probe ale hărniciei și inteligenței lor.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire