SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Nicolae de Tolentino (1245-1306)
10 septembrie (calendarul latin)

Între Sfântul Nicolae de Tolentino, mai puțin cunoscut, și Sfântul Nicolae, episcopul de Mira, sărbătorit la 6 decembrie și cunoscut de toată lumea, există unele apropieri însemnate. Părinții sfântului amintit astăzi i-au dat numele de Nicolae deoarece considerau că venirea lui pe lume era rodul mijlocirii marelui Sfânt Nicolae, al cărui trup se află la Bari și este cinstit în sudul și estul Italiei; el s-a născut în 1245, la Castel Sant Angelo, sat în provincia Marche din estul Italiei. Asemenea patronului său, încă din copilărie, a dovedit o atracție deosebită pentru rugăciune, reculegere, mortificare. Aflându-se odată în orașul apropiat, Tolentino, și ascultând predica unui călugăr augustinian despre maxima "Lumea și slava ei trece", s-a hotărât să intre în mănăstire. La vârsta de 21 de ani, a fost primit în rândul augustinienilor și, în 1269, a fost sfințit preot. După șase ani de peregrinări în diferite localități din Provincia Marche, s-a stabilit la Tolentino, unde a desfășurat un apostolat rodnic, îndeosebi prin ascultarea mărturisirilor și îndrumarea conștiințelor. Viața lui a fost o împletire de trăiri mistice extraordinare și de fapte minunate, care au fost cercetate în procesul de canonizare ce s-a deschis la douăzeci de ani după moarte, și care a declarat că peste trei sute dintre acestea erau minuni autentice. Sfântul Nicolae de Tolentino este invocat de cei care au fost nedreptățiți sau sunt amenințați în viața și libertatea lor; de asemenea, este invocat drept protector al maternității și al copilăriei, al unei morți bune și ajutor în caz de incendii și epidemii.

A fost un ascet sever, dar nu excentric, aspru cu el însuși, dar blând și delicat față de alții. Fără a se da în spectacol, s-a îngrijit de sfințirea vieții proprii, folosind mijloace spirituale fundamentale: ascultarea necondiționată, dezlipirea absolută de bunurile pământești și o profundă modestie. Pe această canava simplă, umilul călugăr a țesut în taină pânza prețioasă a sfințeniei, astfel încât, în clipa morții, a putut exclama: "Îi văd pe Domnul meu Isus Cristos, pe mama lui și pe Sfântul Augustin care îmi spune: «Bine, slugă bună și credincioasă»". Deși în afară nu se cunoștea nimic din asprele pocăințe la care se supunea, știm din mărturia fraților săi că patru zile din săptămână se hrănea numai cu pâine și apă, iar în celelalte nu se atingea de carne, ouă, fructe. Somnul și-l reducea la trei sau patru ore, pentru a dedica rugăciunii restul timpului.

După ceasuri îndelungate petrecute în scaunul de spovadă, zilnic făcea vizite la diferite case de oameni săraci, cărora, cu învoirea superiorilor, le aducea ajutoare dintr-un fond special administrat de el. Chiar și minunile săvârșite în timpul vieții și, mai ales, după moarte au avut ca scop ușurarea mizeriei umane. La vârsta de 61 de ani, în ziua de 10 septembrie 1906, părăsește "Valea de lacrimi", dar rămâne un puternic mijlocitor pe lângă Dumnezeu pentru toți cei care-i vor cere ajutorul. După patruzeci de ani de la moarte, trupul său a fost aflat intact. Cu această ocazie, i s-au tăiat brațele și din răni a curs din belșug sânge proaspăt. Conservate în relicvare de argint din secolul al XV-lea, brațele au sângerat în repetate rânduri. Acest fapt a contribuit mult la răspândirea cultului său în Europa și în America.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire