SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Vasile cel Mare
Episcop și învățător al Bisericii

2 ianuarie (calendarul latin)
1 ianuarie (calendarul bizantin)
30 ianuarie (calendarul bizantin)

Într-un limbaj actual am putea spune că Sf. Vasile era "sfânt din moși-strămoși"; familia lui număra un frumos mănunchi de sfinți: sfinte au fost bunica Mariana, mama Emilia, sora Macrina; sfinți au fost frații Petru, Episcop de Sebaste, și Grigore, Episcop de Nissa. Pe lângă acestea, a fost prieten apropiat cu un alt sfânt Grigore, Episcop de Nazianz (de aceea numit Nazianzenul) care în calendarul bisericesc latin este așezat alături de Sf. Vasile, deoarece a împărtășit de aproape strădaniile lui pentru sfințirea vieții, au avut aceeași formație culturală și au nutrit aceleași aspirații pentru viața de mănăstire. Sfântul Vasile este, de altfel, considerat pionierul vieții mănăstirești din părțile de Răsărit ale Bisericii; în anul 358, împreună cu prietenul său, într-o chilie solitară în apropierea localității Neocesarea din Pont, au redactat două importante Pravile, regulamente, de viață călugărească; ele au orientat viața călugărilor care, după numele lui, se numesc "bazilitani".

După cum s-a întâmplat și altor personaje ilustre, nu a putut să se bucure decât pentru foarte puțin timp de singurătatea și liniștea atât de dragi inimii lui. Fiind sfințit preot și îndată chemat să conducă Episcopia de Cezarea Capadociei, a trebuit să se consacre cu toate puterile apărării adevărului învățăturii creștine împotriva greșelilor susținute de arianism, mișcare devenită puternică prin sprijinul acordat de împăratul Valente. Vasile a preluat astfel misiunea Sfântului Atanasie și asemenea lui, a știut să se sprijine pe autoritatea Pontifului Roman pentru a înfrânge greșeala.

Dar nu activitatea lui teoretică, doctrinală, i-a adus, încă pe când era în viață, denumirea de "Cel Mare". Ceea ce i-a atras această denumire a fost activitatea sa practică la care trebuie adăugate predicile răsunătoare pe care le ținea, cărțile străbătute de un deosebit entuziasm, cum este Scrisoarea către tineri, și o vastă corespondență.

Subiectul la care revenea cel mai des și cu mai mare forță era caritatea, ajutorarea celor lipsiți. Adesându-se unui interlocutor, se exprima astfel: "Tu zici: Pe cine am păgubit păstrând numai pentru mine ceea ce este al meu? Dar spune-mi sincer: Ce este al tău? Cine ți-a dat drept de proprietar peste ceea ce ai? Dacă fiecare s-ar mulțumi cu ceea ce-i este necesar și ar da săracilor ceea ce-i prisosește, nu ar exista nici săraci, nici bogați". Și el nu s-a mulțumit doar cu vorbe. La marginea orașului Cezareea, prin munca și dărnicia lui a luat ființă o adevărată cetate a carității, sanatorii, azile, spitale, laboratoare și școli de meserii.

Numele Vasile derivă din adjectivul în limba greacă "basileios", care înseamnă "regesc" și provine din cuvântul "basileus" - "rege". În unele regiuni este și nume de familie.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire