Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro
Sfântul Ștefan al Ungariei (977-1038)
Ungurii, popor migrator cu sânge ugro-finic-turc, alungați din ținutul de origine, stepele Donului, au atins în anul 889 cursul superior al Dunării și apoi au coborât în Panonia, sub conducerea lui Arpad, fondatorul dinastiei arpadiene, care va guverna Ungaria până în 1301. După ce Otto I regele Germaniei îi învinge în bătălia din 955 aproape de Augusta, ungurii se stabilesc într-o formă de viață sedentară. În această perioadă începe și predicarea creștinismului în mijlocul lor. Ducele Gheza, luând în căsătorie o principesă creștină, a permis ca fiul lor Vaik să fie educat creștinește. La vârsta adolescenței, Vaik s-a botezat și a luat numele primului martir, Ștefan.
Sfântul episcop de Praga, Adalbert, i-a fost îndrumător și maestru. Și-a luat de soție pe evlavioasa și inteligenta Gisela, sau Ghisela, sora viitorului împărat Enric al II-lea al Bavariei. La vârsta de 20 de ani, în 997, Ștefan-Vaik moștenește de la tatăl său conducerea poporului maghiar. A trimis la Roma pe cel mai valoros colaborator al său, Sfântul călugăr ungur Astric, pe care Papa Silvestru al II-lea l-a consacrat episcop și i-a dat facultatea de a consacra alți episcopi maghiari. I-a dat și coroana cu care, în ziua de Crăciun a anului 1000, Ștefan a fost încoronat rege al Ungariei, cu titlul de «Rege apostolic».
Ștefan s-a dovedit vrednic de acest titlu: a dus la capăt încreștinarea poporului, cu ajutorul neobosiților călugări benedictini de la Cluny. Drept recunoștință, a sprijinit așezarea lor în Ungaria, întemeind și înzestrând diferite mănăstiri, dintre care cea mai însemnată este aceea a Sfântului Martin de Pannonhalma, devenită un mare centru de activitate misionară. A împărțit regatul în zece dieceze și treizeci și nouă diaconii, corespunzătoare celor 39 de comitate. El a căutat să mențină relații de bună vecinătate cu împăratul din Bizanț, dar în același timp s-a străduit să consolideze legăturile cu occidentul, care deschideau orizonturi mai promițătoare.
Ultimii ani de domnie, din lunga perioadă de 41 de ani (997-1033), i-au fost amărâți de moartea prematură a moștenitorului, Sfântul Emeric, și de luptele pentru succesiune. La moartea lui, regina Ghizela a părăsit tronul și s-a închis în mănăstirea benedictină de la Passau. Ștefan a fost trecut în catalogul sfinților în anul 1083.
* * *
Foarte vechi și foarte folosit, numele personal Ștefan, este identic (în limba greacă) cu cuvântul Stephanos = coroană. Creștinii l-au îndrăgit deoarece amintește de primul martir al credinței, diaconul Ștefan. «Martirologiul Roman» amintește optsprezece sfinți care au purtat acest nume. În limba română are foarte multe variante: Ștefan, Ștefăniță, Ștefanei, Ștefănică, Fanea, Fane, Fănel, Fănică, Ștefu, Ștefa, Ștafea, Istvan, Ișpan... Pentru femei, există formele: Ștefana, Fana, Fănica. Numele Ștefan, cu înțelesul de «coroană» sugerează ideea de podoabă, putere, domnie, superioritate; creștinul își amintește însă că Acela care este cel mai vrednic de a purta coroana puterii și a măririi a purtat de fapt o coroană de spini, «Îl luară atunci pe Isus..., împletiră o cunună de spini și i-o puseră pe cap» (Matei 27, 27-29).
adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București