SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859)
4 august (calendarul latin)

Cunoscut și iubit sub numele de «Parohul de Ars», loan Maria Vianney este unul dintre acei oameni cărora li se pot aplica întocmai cuvintele Sfintei Scripturi: «Dumnezeu a ales pe cei mai neînsemnați pentru a face de rușine pe cei mari».

S-a născut la Dardilly, aproape de Lyon, în anul 1786, într-o familie de agricultori; copilăria și tinerețea le petrece lucrând pământul, păstorind oile și vitele. La vârsta de 17 ani își exprimă dorința de a deveni preot, dar a trebuit să aștepte doi ani până ce tatăl i-a dat permisiunea. Între timp, parohul din Ecully, de care aparține cătunul natal al lui loan Vienney, îl ia alături de el și începe să-l introducă în studiile seminariale la o vârsta când alții le terminaseră. Peste Biserica și credincioșii Franței trecuseră valurile Revoluției, iar acum apăsa mâna grea a împăratului Napoleon. În anul 1809 este chemat la recrutare, dar el, nehotărât și dezorientat, procedează în așa fel încât este declarat dezertor și urmărit. Un an de zile a stat ascuns la o familie din Noes, până când s-a dat o amnistie și asfel a părăsit fără frică ascunzișul și a intrat în seminarul mic de la Verrieres, apoi a trecut la seminarul mare din Lyon. Simțea o imensă dificultate în a citi și a învăța o pagină de filozofie sau de teologie, pentru aceasta a fost eliminat din institut, dar la recomandările și insistențele parohului de Ecully, abatele Baliey, este reprimit; profesorii însă renunță să-i mai pună întrebări. Când a dat ultimele examene și s-a constatat încă o dată progresul modest pe care îl făcuse, unul dintre profesori s-a adresat Episcopului spunându-i: «Păcat!... omul acesta este un model de pietate», «Model de pietate? exclamă prelatul. Atunci eu îl primesc și Dumnezeu va face restul». În anul 1815 este sfințit preot, la vîrsta de 29 de ani, dar nu i se dă dreptul de a spovedi, considerându-l inapt să aprecieze situația conștiințelor penitenților. Cine și-ar fi imaginat atunci că loan Vianney va deveni unul dintre cei mai renumiți duhovnici din istoria Bisericii ?

După o «ucenicie» de trei ani pe lângă parohul Balley, care are meritul de a fi întrezărit în «idiotul iluminat» mugurii sfințeniei, este trimis la Ars, un sat mic din ținutul Dombes, mai întâi ca vicar capelan și apoi ca paroh. Ars număra atunci 230 de locuitori, care locuiau în case acoperite cu paie; singurele locuri de întâlnire și distracție erau patru cârciumi cu respectivele terase de dans. Încă din primele zile, tânărul paroh începe să tune din amvon împotriva lor, cu o severitate ce ar fi putut să îndepărteze de el sufletele sătenilor. Dar s-a întîmplat contrariul, după zece ani, Ars era complet transformat: cârciumile erau goale, biserica era plină, deoarece severitatea parohului nu era niciodată lipsită de o incontestabilă bunătate și ingeniozitate. Avea numai haina pe care o purta pe el, dar era în stare să se lipsească de ea, de încălțăminte și de ciorapi dacă întâlnea pe stradă vreun calic, cu care schimba până și pantalonii, furișându-se în spatele unui gard, dacă ai săracului erau mai prăpădiți.

Timp de 42 de ani a dus o existență stranie și sfântă. Se scula dimineață, își făcea rugăciunile, celebra sfântă liturghie, spovedea, preda învățătura creștină, spovedea iarăși până noaptea târziu, dacă era cazul, se hrănea, un timp numai cu cartofi fierți și plăcintele numite «înșeală foamea». Mulțimile au început să se îndrepte spre el. Neliniștit de această vâlvă, el a voit să fugă la mănăstire, dar credincioșii au alergat după el și l-au adus înapoi. A înființat și a organizat în Ars o mică școală și un orfelinat. Când a fost numit canonic, a vândut uniforma trimisă și a dat săracilor banii; când Napoleon al III-lea i-a conferit Crucea Legiunii de onoare, a mulțumit, dar a refuzat-o pentru a nu se cheltui suma cerută pentru ridicarea ei.

Cea mai mare parte din viața lui și-a petrecut-o ascultând spovezile miilor de credincioși care i se adresau omului căruia cu aproape patruzeci de ani în urmă i se interzisese de a spovedi; în împlinirea acestei activități a arătat deseori că avea un dar neobișnuit de a pătrunde secretele inimilor. La picioarele lui au îngenunchiat oameni veniți din toate colțurile Franței, din toate treptele sociale și de toate nivelele intelectuale. Marele predicator Lacordaire a considerat un mare favor de la Dumnezeu faptul că a avut posibilitatea să se spovedească la părintele Vianney și să-i asculte predica. Un avocat venit din Paris, când s-a întors acasă și a fost întrebat ce a văzut la Ars, a răspuns : «Pe Dumnezeu într-un om». La vîrsta de 73 de ani, în ziua de 4 august 1859, și-a încheiat viața pămîntească dăruită lui Dumnezeu, îndată după moartea lui, biserica și casa parohială unde a slujit au devenit loc de pelerinaj. În 1925, papa Pius al Xl-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare și l-a proclamat «patron al clerului».

La una din lecțiile sale de catehism, Sfântul loan Maria Vianney, spunea: «Datoria omului și cea mai frumoasă activitate a lui este să se roage și să iubească. Dacă voi vă rugați și iubiți pe Dumnezeu și pe oameni, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ».

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire