SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Laurențiu de Brindisi (1559-1619)
21 iulie (calendarul latin)

De obicei, așa numiții "copii minune" strălucesc pentru câtva timp asemenea unor meteoriți luminoși, dar trecerea anilor îi aduce la dimensiuni obișnuite și-i așează în albia prin care curge mulțimea muritorilor de rând. Excepțiile sunt puține; între excepții se află fără îndoială și sfântul pe care îl comemorăm astăzi. Din familie se numește Iuliu Cezar Russo, și s-a născut în anul 1559 la Brindisi, oraș-port la Marea Adriatică așezat pe coasta de sud-est a Italiei, având în față pământul muntos al Albaniei, pe atunci stăpânit de turci. Dându-i numele ilustru de Iuliu Cezar, părinții și-au exprimat dorința ca fiul lor să ajungă asemenea cu marele cuceritor roman. Într-adevăr, micuțul Iuliu Cezar va corespunde mai târziu acestui plan, și-l vom afla în prima linie luptând pentru a stăvili înaintarea armatelor turcești, care invadaseră Ungaria și se îndreptau spre inima Europei creștine. Dar în mâini nu va purta sabia, ci o mare cruce de lemn, în calitatea sa de confesor militar al armatelor creștine conduse de Filip Emanuel de Lorena.

Pe când avea numai șase ani, părinții săi erau mândri de el pentru ușurința cu care memora pagini întregi din diferite cărți și apoi le declama în public, adesea chiar de pe amvonul catedralei. Dar viața devenea tot mai grea în orașul Brindisi. De pe malul celălalt al mării, cete jefuitoare de sarazini năvăleau pe neașteptate și în urmă lăsați ruine și lacrimi; locuitorii erau stăpâniți în permanență de teama surprizelor neplăcute. Între timp, tatăl lui Iuliu Cezar moare, pe când copilul avea patrusprezece ani; mama, rămasă văduvă, pleacă împreună cu fiul ei la Veneția și aici îl încredințează unui unchi. După doi ani, tânărul a intrat în mănăstirea călugărilor minori conventuali, dar apoi a trecut la călugării capucini de la Verona; aici a depus jurământul vieții călugărești luându-și numele de Laurențiu din Brindisi. Pentru completarea formației lui intelectuale a fost trimis la Universitatea din Padova, pe care a absolvit-o cu mare succes.

Munca îndârjită și mortificarea permanentă i-au slăbit foarte mult sănătatea; cu toate acestea, a devenit cel mai mare predicator al timpului său. Cunoștințele lui vaste și o extraordinară ușurință de a vorbi limbi străine, vorbea curent germana, spaniola, italiana, ceha, franceza, greaca, latina, ebraica și limba caldee, au făcut din el un adversar temut în discuțiile ce aveau loc atunci între catolici și protestanți; luminați de argumentele lui și atrași de zelul său plin de dragoste, mulți s-au reîntors la viața catolică pe care o părăsiseră. Pentru calitățile și erudiția sa, de multe ori a fost chemat să intervină la rezolvarea unor probleme dificile în relațiile dintre Statele Europei, sau dintre Biserică și autoritățile civile; a îndeplinit funcții de cea mai mare răspundere în cadrul Ordinului călugăresc din care făcea parte; a fost un curajos animator al oștilor creștine care duceau lupta împotriva armatelor turcești. Deși reținut de probleme atât de mari, nu a neglijat niciodată îndatoririle mărunte ale unui adevărat călugăr; pentru ca să aibă meritul ascultării, a numit un frate laic care să-l controleze în modul cum își îndeplinea programul zilnic de viață; toată grija acestui umil călugăr nu a putut să-l împiedice să ajungă victimă a nenumăratelor sale osteneli. În anul 1619, Papa Paul al V-lea îl roagă să intervină la îndepărtarea unor dezordini ivite în Spania. Deși slăbit de puteri, Laurențiu se duce și rezolvă cu bine situația, dar la întoarcere, ajuns la Lisabona se îmbolnăvește de dizenterie și în ziua de 22 iulie 1619 sfârșește călătoria vieții pământești; era ziua în care împlinea șaizeci de ani de viață. În anul 1881 a fost înscris în catalogul sfinților și în 1959 Papa Ioan al XXIII-lea îl declară Învățător al Bisericii, cu specificarea "Doctor apostolicus" - "Învățător apostolic".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire