SFINŢII

Sfântul Augustin de Canterbury (?-604)
Episcop
27 mai (calendarul latin)

Marea Britanie, evanghelizată chiar din timpurile apostolice (primul misionar care ar fi pus piciorul pe pământul Angliei a fost, după o legendă, Iosif din Arimateia, cel care a luat jos de pe cruce pe Domnul Isus), a recăzut în idolatrie, în urma invaziei Saxonilor, petrecută în secolele al V-lea şi al VI-lea. Când regele ţinutului Kent, Etelbert, a luat în căsătorie pe principesa creştină Berta, aceasta a cerut să se ridice o biserică în care câţiva preoţi creştini să săvârşească sfintele slujbe. Luând cunoştinţă despre acest fapt, Papa Grigore cel Mare a considerat că este oportun să încerce reintroducerea Sfintei Evanghelii pe pământurile insulei britanice.

Misiunea a fost încredinţată stareţului mănăstirii benedictine Sfântul Andrei de pe Celio, din Roma, Augustin; se pare că, dacă principala lui calitate nu era curajul, în schimb era foarte umil şi înţelegător.

Plecând din Roma în fruntea unui grup de 40 de călugări, în anul 597, a făcut o oprire în insula Lerins, unde era încă vie amintirea Sfântului Vincenţiu. Informaţiile despre temperamentul războinic al saxonilor l-au înspâimântat atât de tare, încât s-a întors înapoi la Roma şi l-a rugat pe Papa să-i dea alte însărcinări. Pentru a-l încuraja, Papa Grigore l-a numit abate şi i-a cerut să încerce a duce misiunea până la capăt. Augustin reia drumul spre Marea Britanie; călătoria se face în etape scurte; când ajung în Galia, Augustin primeşte vestea că este ales Episcop; prin sfinţirea de Episcop, Sfântul Grigore voia să-i întărească curajul pentru a face pasul decisiv. În sfârşit, odată cu venirea primăverii s-au îmbarcat şi au ajuns în insula britanică Thanet; regele în persoană, îndemnat de buna lui soţie, le-a ieşit în întâmpinare.

Misionarii s-au îndreptat spre cortegiul regal în procesiune, cântând litaniile, după ritualul abia introdus la Roma. Pentru toţi a fost o fericită surpriză. Regele i-a întovărăşit pe călugări până la locul unde le fixase reşedinţa, la Canterbury, aflat la jumătate de cale între mare şi Londra; aici s-a ridicat celebra abaţie care va purta numele lui Augustin şi va deveni inima şi chivotul creştinismului englez. Activitatea misionară a călugărilor a adus roade peste orice aşteptare; regele însuşi a cerut botezul, îndemnând prin exemplul său pe unii dintre supuşii săi să îmbrăţişeze religia creştină.

Vestea a fost primită la Roma de către Papa cu nespusă bucurie; scrisorile trimise lui Augustin şi reginei sunt un imn de mulţumire. Papa trimite lui Augustin un grup de noi colaboratori şi totodată paliul (*) şi numirea de Arhiepiscop primat al Angliei. În acelaşi timp, cu părintească bunătate, îi atrage atenţia să nu se lase cuprins de orgoliu pentru succesele obţinute şi pentru onorurile pe care i le oferea demnitatea acordată. Urmând indicaţiile Papei referitor la organizarea vieţii bisericeşti, Augustin a întemeiat alte două Episcopii: Episcopia de Londra şi Episcopia de Rochester, consacrând Episcopi pe Mellito şi Iustus. Sfântul misionar a murit la 26 mai 604 şi a fost înmormântat la Canterbury, în biserica ce-i poartă şi astăzi numele.

* * *

La vechii romani, calificativul de augustus, augusta se dădea mai întâi persoanelor considerate a fi puse sub protecţia deosebită a zeilor şi menite să realizeze lucruri mari. Începând cu anul 27 î.e.n., când conducerea imperiului roman este preluată de fiul adoptiv al lui Iulius Cezar, Augustus devine titlu de onoare acordat împăraţilor; deoarece Caius Iulius Cezar Octavianus Augustus era născut în luna a şasea, - romanii numărau lunile începând cu martie -, acestei luni i s-a dat numele August. Augustin, şi pentru femei Augustina, au devenit prenume date copiilor născuţi în luna august, sau celor cărora părinţii le doreau un viitor strălucit; de când Sfântul Augustin (354-430), prin ştiinţa şi sfinţenia sa, a arătat că adevărata strălucire a vieţii vine de la Cristos, aceste nume au devenit foarte frecvente între creştini. Sfântul Augustin de Canterbury adaugă numelui şi gloria unui apostolat misionar rodnic.

* paliul este o piesă vestimentară de lână albă, ornamentată, împodobită cu cruci de culoare neagră, pe care o poartă deasupra veşmintelor de slujbă Papa, Primaţii şi Arhiepiscopii.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti