SFINŢII

Sfântul Alexie (sec. V)
17 iulie (calendarul latin)
17 martie (calendarul bizantin)

Vizitatorul care străbate oraşul Roma şi ajunge pe colina Arentino este numaidecât condus să vadă bazilica veche a Sfintei Sabina, şi în apropiere biserica Sfântului Alexie, preferată de tinerii logodnici pentru a-şi celebra acolo cununia religioasă. Această biserică a fost la început închinată Sfântului Bonifaciu, dar în anul 1217 Papa Onoriu al III-lea a dedicat-o Sfântului Alexie. În urma lucrărilor de renovare efectuate în veacul al XVIII-lea, din prima clădire nu a mai rămas decât foarte puţin şi scara de lemn pe care o adăpostea de multe sute de ani; acum, scara se află într-o capelă secundară, în care un ucenic al marelui sculptor Bernini a dăltuit în marmură chipul sfântului; turiştii şi oamenii credincioşi contemplă cu emoţie venerabila relicvă. O tradiţie foarte veche afirmă că sub acea scară îşi petrecea nopţile în rugăciune şi chinuită odihnă tânărul patrician roman Alexie, transformat în cerşetor din dragoste faţă de Cristos Mântuitorul.

Viaţa Sfântului Alexie, prelucrată adesea în poezie şi teatru şi transfigurată de legendă, este povestită în două versiuni: o versiune siriană, aflată într-un manuscris din secolul al V-lea, acordă oraşului Edessa, astăzi localitatea Urfa din Turcia, cinstea de a fi descoperit misterul cerşetorului străin de pe treptele bisericii Sfânta Maria. O altă versiune, cea greco-romană, atribuie oraşului Roma această cinste, precum şi favorul de a-i păstra rămăşiţele pământeşti şi scara sfinţită de rugăciunile şi suferinţele lui. Cu toate adăugirile ei legendare, Viaţa Sfântului Alexie rămâne un omagiu viu adus iubirii nemărginite a lui Cristos faţă de neamul omenesc.

Alexie era fiul unic al senatorului roman Eufemian, care împreună cu soţia sa Aglaia duceau o viaţă aleasă de credinţă şi dragoste creştinească ce s-a transmis şi în sufletul copilului lor. Acesta, ajuns la vârsta căsătoriei, urmând obligaţiile stării sociale din care făcea parte precum şi sfaturile părinţilor, acceptă să se cunune cu o tânără însufleţită ca şi el de dorinţa desăvârşirii propusă de Sfânta Evanghelie. În ziua nunţii, după o convorbire îndelungată, în care tinerii şi-au deschis inimile unul altuia şi au hotărât să trăiască amândoi în feciorie, tânărul soţ dăruieşte soţiei sale inelul de aur şi pe ascuns părăseşte sala ospăţului de nuntă. Cu prima corabie ce pleca din port se îndreaptă spre Siria şi aici, pe jos, se duce în marele oraş Edessa, atunci renumit prin bisericile sale şi viaţa creştină a credincioşilor. Aici, timp de 17 ani trăieşte necunoscut, amestecat în rândul de cerşetori de la poarta bisericii Sfânta Maria, până când un slujitor al lăcaşului sfânt descoperă cine se ascunde sub hainele rupte ale străinului Alexie. Pentru a evita manifestările de laudă din partea credincioşilor, care de multă vreme vedeau în el pe "Omul lui Dumnezeu", aleargă la cel mai apropiat port şi se urcă, într-o corabie cu destinaţia Tars, locul de naştere a Sfântului Pavel. Un vânt potrivnic însă îndreaptă corabia spre Italia. Alexie se întoarce la Roma, unde părinţii lui mai trăiau încă şi logodnica îşi păstra legământul de credinţă faţă de Cristos şi faţă de el.

Cei şaptesprezece ani petrecuţi la Edessa, viaţa aspră pe care a dus-o el precum şi clima diferită de a Romei l-au schimbat atât de mult pe fiul lui Eufemian şi al Aglaiei încât nimeni nu l-a recunoscut; aceasta i-a dat curaj să se adreseze chiar tatălui său, cerându-i permisiunea să se adăpostească o noapte sub o scară de lemn care ducea la intrarea servitorilor. Bătrânul senator îi permite, cu o condiţie: "Îţi îngădui, spune el, cu condiţia ca tu să te rogi lui Dumnezeu să ni-l aducă acasă pe fiul nostru". Au mai trecut şaptesprezece ani petrecuţi în rugăciuni fierbinţi prin multele biserici ale Romei, hrănindu-se cu ceea ce-i dădeau creştinii milostivi şi odihnindu-se sub scara servitorilor, care adesea l-au insultat şi chiar au aruncat peste el apa murdară; credinţa şi dragostea lui faţă de Cristos, precum şi taina pe care o purta în inimă i-au dat putere să rămână totdeauna senin şi iubitor de oameni. În acest timp, pe scaunul Sf. Petru se afla Papa Inocenţiu I (401-417); oraşul Roma trecea prin mari greutăţi. Într-o zi pe când Papa se ruga, aude un glas ceresc: "Căutaţi pe omul lui Dumnezeu; el se va ruga şi Domnul va avea milă de voi; se află în casa lui Eufemian". Ajuns în grabă la casa prietenului său, Papa Inocenţiu îl găseşte pe bătrânul senator şi pe buna Aglaia îngenunchiaţi la capul cerşetorului din camera de sub scara de lemn, pe al cărui trup neînsufleţit au descoperit semnul neîndoielnic al identităţii fiului lor Alexie. Durerea mare de a-l fi recunoscut atât de târziu a făcut loc recunoştinţei faţă de Dumnezeu că i-a învrednicit să adăpostească în casa lor, în familia lor, un fericit al cerului şi un sfânt al Bisericii lui Cristos.

* * *

Răspândirea istoriei vieţii Sfântului Alexie, precum şi faptul că mai mulţi martiri din primele veacuri au purtat acest nume au determinat o mare popularizare a prenumelui Alexie, sub diferite forme. La noi se folosesc: Alexe, Alexa, Alexie, Alexina, şi mai nou Alex; în alte limbi: Aleksei, Alexis, Alexius, Alessio. Toate au legătură cu verbul din limba greacă: alexo - a respinge pentru a apăra, a proteja; folosit ca prenume, desemnează pe omul care respinge un atac, o tentaţie, o propunere pentru a-şi menţine demnitatea, integritatea, proprietatea. Ca nume de botez, păstrează în amintirea creştinului actul eroic al Sf. Alexie care respinge chiar şi satisfacţiile legitime ale vieţii, renunţând la ele pentru a-şi asigura bucuriile unei trăiri cereşti.

Pornind de la împrejurarea că Sfântul Alexie a locuit multă vreme în încăperea de sub scări, desigur un fel de magazie prin care uneori se strecoară şoareci, şerpi, insecte, calendarul popular românesc păstrează o sărbătoare numită "Alexiile" în ziua de 17 martie, când Sf. Alexie este comemorat în calendarul răsăritean. În această zi se recomandă ca creştinul nici măcar să nu se gândească la astfel de jivine, să nu le pronunţe numele, ca să fie ferit de ele tot anul. Cu acest prilej se practică şi unele ritualuri magice, rămase probabil din perioada precreştină. Ridicarea nivelului cultural şi efortul de purificare a credinţei trebuie să ducă la dispariţia acestor practici care îndreaptă atenţia spre aspectele minore ale vieţii, lăsând în uitare elementele fundamentale specific umane. Sfântul Alexie a avut de suferit nu din cauza şoarecilor sau a insectelor, ci din cauza răutăţii şi micimii sufleteşti a multor oameni; creştinul este dator să ia măsurile necesare pentru apărarea sănătăţii şi a condiţiilor de viaţă, dar în acelaşi timp să se preocupe intens de puritatea şi sănătatea sufletească. Sfântul Alexie ne repetă cuvântul Sfintei Cărţi: "aşa cum fugi de viperă, la fel să fugi de păcat, că de te vei apropia de el, te va muşca; dinţi de leu sunt dinţii lui, care omoară sufletele oamenilor" (Eclesiastic 21, 2-3).

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti