SFINŢII

Sfânta Maria Magdalena de Pazzi (1566-1607)
fecioară
25 mai (calendarul latin)

Familia de Pazzi, al cărei nume este legat de organizarea atentatului împotriva marelui duce de Medici, pe vremea când a trăit Sfânta Maria Magdalena de Pazzi, era o familie foarte bogată şi iubitoare de mari petreceri, una dintre cele mai importante familii din Florenţa. Sfânta s-a născut în anul 1566 şi la botez a primit numele de Ecaterina; numele sub care este înscrisă în calendar şi l-a luat când a intrat în mănăstirea călugăriţelor carmelitane.

A trăit într-un secol bogat în evenimente civile şi religioase, dar în acelaşi timp favorizat de o excepţională înflorire de mari sfinţi, care şi-au pus pecetea gândirii şi activităţii asupra unor realizări însemnate: loan Fischer şi Thomas Morus, Angela Merici şi Tereza de Acvila, Ignaţiu de Lovola şi Carol Boromeu, sunt doar câteva nume. În felul său, şi Maria Magdalena de Pazzi a participat la situaţia istorică a timpului, trimiţând scrisori pline de curaj Papei, Cardinalilor, Episcopilor şi principilor, scrisori în care dovedea că principala cauză a relelor de care suferă Biserica este decăderea morală a credincioşilor şi a păstorilor ei.

Pe lângă participarea intensă la opera de redresare a vieţii creştine, Sfânta a fost chemată să participe la suferinţele lui Cristos prin stigmatele pe care le-a purtat şi prin alte fenomene mistice, ca viziuni, extaze, răpiri, în timpul cărora ea discuta, rezolva şi expunea diferite probleme teologice dificile. Trei călugăriţe, din însărcinarea directorului spiritual, transcriau revelaţiile sorei Maria Magdalena. Cartea intitulată "Contemplaţii" şi redactată într-o manieră cu totul excepţională este considerată un important tratat de teologie mistică şi totodată ne descoperă itinerariul spiritual al Sfintei, intrată la vârsta de optsprezece ani în cea mai aspră mănăstire din Florenţa, mănăstirea carmelitanelor. Chiar din prima tinereţe, Ecaterina de Pazzi s-a arătat înclinată mai mult spre rugăciune decât spre viaţa de petreceri a timpului său. A avut şi privilegiul, pe atunci foarte rar, de a face Prima Sfântă Împărtăşanie la vârsta de zece ani. După ce a părăsit lumea şi a luat un alt nume, sora Maria Magdalena s-a lăsat cu totul in mâinile Providenţei divine, străbătând toate treptele experienţei mistice, de la uscăciunea contemplaţiei până la zdrobitoarele încercări ale nopţii simţurilor, în întunericul abisal el secetei spirituale care a durat cinci ani; cinci ani de lovituri crunte împotriva credinţei, a speranţei şi a iubirii. În sfârşit, de sărbătoarea Rusaliilor din anul 1590, peste sufletul ei s-a revărsat din nou lumina vie şi dulce a extazului, care o pregătea pentru încercarea ce avea să urmeze, aceea a suferinţei fizice.

Cu trupul greu torturat de răni foarte dureroase, când durerea ajungea de nesuportat, sora Maria Magdalena, numită din partea Ordinului său maestră de novice, găsea forţa să repete cuvintele care au devenit deviza vieţii sale: "Pati, non mori", "vreau să sufăr, nu să mor". S-a stins din viaţă în ziua de 25 mai 1607, în mănăstirea Sfânta Maria a Îngerilor, la Florenţa. După 62 de ani, în 1669 a fost declarată Sfântă. Fără să fi săvârşit greşelile Mariei Magdalena, despre care ne vorbeşte Evanghelia, a iubit cu aceeaşi ardoare pe Isus Răstignit, dovedind că iubirea Crucii lui Cristos nu izvorăşte numai din recunoştinţa pentru păcatele iertate, dar şi din dorinţa de a lucra împreună cu Mântuitorul şi Fecioara Preacurată la opera Răscumpărării.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti