SFINŢII

Fericitul Marcantonio Durando (1801-1880)
preot

Marcantonio s-a născut la 22 mai 1801 la Mondovi, în distinsa familie Durando. Mama lui era o femeie profund creştină, tatăl, însă, avea idei liberale şi tendinţe laice şi agnostice. Marcantonio a luat însă mai mult de la mama sa. La vârsta de cincisprezece ani şi-a exprimat dorinţa de apleca misionar în China. A intrat, astfel, în Congregaţia Misiunii, care abia se constituia atunci în Italia. La 18 ani a depus voturile perpetue şi la 12 iunie 1824 a fost hirotonit preot.

Nu a ajuns niciodată misionar în China, în schimb s-a dedicat întreaga viaţă misiunilor populare, mărturisind prin acest apostolat pasiunea sa misionară pentru mesajul lui Cristos. A susţinut şi a răspândit proaspăt înfiinţata Congregaţie de Propaganda Fide, iar în 1855, a inaugurat Colegiul Brignole-Sale pentru misiunile externe, cu scopul de a forma preoţi pentru misiuni ad gentes.

Grija faţă de cei săraci a fost o altă latură a pasiunii sale misionare. La puţin timp după alegerea sa ca superior, a intuit nevoia de a le aduce în nordul Italiei pe Fiicele Carităţii. Astfel, în 1833 acestea vin în Piemonte şi încep să lucreze în diferite spitale, atât militare - la Torino şi Genova, cât şi civile - la Carignano, Castellamonte şi Torino.

În 1837, la numai 36 de ani, este numit vizitator (superior major) al Provinciei de nord din Italia a misionarilor vincentini: o funcţie pe care îndeplinit-o timp de 43 de ani neîntrerupţi, până la moartea sa. În toţi aceşti ani a desfăşurat diferite activităţi apostolice şi spirituale pe lângă diferite congregaţii religioase, însă opera care-l caracterizează cel mai mult este fondarea Institutului surorilor nazarene.

În mod providenţial, la 21 noiembrie 1865, în sărbătoarea Prezentării la templu a Mariei, Părintele Durando încredinţează slujitoarei lui Dumnezeu, Luigia Borgiotti, primele postulante ale noii Congregaţii a Patimii lui Isus Nazarineanul. El le-a încredinţat acestor tinere misiunea de a sluji pe cei care sufereau ca membre suferinde ale lui Cristos răstignit, asistându-i la domiciliu, zi şi noapte. Opera era inovatoare şi originală, şi nu au lipsit criticile. Însă dragostea cu care aceste surori au ştiut să stea alături de cei muribunzi, în discreţie şi credinţă, deoarece contemplau în cei suferinzi suferinţa Domnului, a dus la convertiri renumite ca cea a lui Guido Cozzano, Felice Raccagni, Sofia Graf, Annie Vivanti.

Părintele Durando s-a stins din viaţă la 10 decembrie 1880: avea 79 de ani. Cauza beatificării sale a început la Torino în 1928 şi a continuat la Roma prin procesul apostolic din 1940, încheindu-se în 2001 odată cu recunoaşterea minunii obţinute prin mijlocirea lui.

www.vatican.va