SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Tit (sec.I)
Episcop

26 ianuarie (calendarul latin)
25 august (calendarul bizantin)

Sfinții Timotei și Titus au fost formați și îndrumați de marele Apostol al neamurilor; pentru acest motiv în noul calendar comemorarea lor este în continuarea sărbătorii convertirii Sfîntului Pavel. Sf. Titus, provine din lumea păgână. Convertit și botezat de însuși apostolul, care îl numește "fiul meu", deja în anul 49 era alături de Pavel la Ierusalim; apoi participă și la a treia călătorie apostolică. Titus este cel care a adus credincioșilor din Corint "scrisoarea scrisă cu lacimi" a lui Pavel; a rămas apoi în mijlocul lor, a restabilit armonia între dânșii și a organizat colecta pentru săracii din Ierusalim.

După ce a fost eliberat din închisoarea Romei, Apostolul Pavel, trecând prin Creta, l-a lăsat aici pe Titus, dându-i însărcinarea să organizeze prima comunitate creștină. Aici a primit Titus scrisoarea pe care i-a adresat-o Pavel, scrisoare cuprinsă în Noul Testament. E un document foarte important, deoarece ne dă posibilitatea să cunoaștem ceva din viața internă a bisericii apostolice. Ulterior, Titus s-a dus din nou la Roma, pentru a-l întâlni pe Pavel, care, probabil, l-a trimis să ajute la evanghelizarea Dalmației, unde cultul său este foarte răspândit. O veche tradiție, dar care nu a fost verificată istoric, afirmă că Titus ar fi murit în Creta, la o vârstă foarte înaintată.

***

Tit, Titus, Tito, este un prenume foarte vechi, dar cu origine neclară. Ar putea fi pus în legătură cu cuvântul titus, nume dat unei specii de porumbei sălbatici; alții îl leagă de o expresie a limbajului copilăresc, exprimând încercări de a se ridica în picioare și a merge. Prin oamenii mari care l-au purtat a devenit un nume de prestigiu; în urma întâlnirii cu Apostolul lui Cristos, el a primit harul de a ne aminti că suntem chemați să depunem eforturi pentru a merge cu bărbăție în urma aceluia care este "Calea , Adevărul și Viața".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire