SFINŢII

Fericita Sancja Szymkowiak (1910-1942)

Sora Sanzia Szymkowiak, s-a născut la 10 iulie 1910 la Mozdzanow (Ostrow Wielkopolski). Era fiica cea mai mică a lui Augustin şi a Mariei Duchalska care dăduse viaţă altor patru băieţi, dintre care unul a devenit preot. În ziua botezului a primit numele Gianina. De la familia ei, înstărită şi profund credincioasă, a primit o educaţie solidă. Încă din tinereţe s-a distins printr-o extraordinară bunătate şi o devoţiune autentică, fascinând cu seninătatea şi simplitatea ei. După ce a terminat şcoala superioară a studiat în facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii din Poznan, implicându-se asiduu în maturizarea sa intelectuală şi spirituală. Făcea parte din mişcarea mariană, desfăşurând un apostolat discret şi eficace şi transmiţând tinerilor bucuria de a trăi. Plină de atenţie faţă de toţi, fiind sensibilă în mod deosebit faţă de cei mai slabi şi suferinzi, s-a dedicat cu fervoare faptelor de caritate din cartierul cel mai sărac al oraşului. Euharistia era centrul şi izvorul marelui său zel apostolic.

Încă de tânără s-a simţit chemată la viaţa religioasă. În vara anului 1934 a plecat în Franţa iar, în timpul unui pelerinaj la Lourdes, s-a hotărât să se facă soră încredinţându-se Fecioarei Neprihănite. În iunie 1936, depăşind diferite dificultăţi, a intrat în congregaţia Fiicelor Preasfintei Fecioare Maria Îndurerată, cunoscute mai bine ca "Surorile Serafice", în Poznan, luându-şi numele de Maria Sanzia. Încă de la început s-a distins printr-un mare zel în observarea Regulii Institutului şi în practicarea serviciilor cele mai umile. Viaţa sa, care aparent nu avea nimic excepţional, ascundea o profundă unire cu Dumnezeu, în deplină disponibilitate şi ascultare a voinţei sale în toate, chiar şi în cele mai mărunte lucruri.

În timpul ocupaţiei germane Sora Sanzia, fără a profita de permisiunea de a se putea întoarce în familie din cauza pericolelor şi a problemelor provocate de război, a rămas în mănăstire împreună cu alte surori, supusă de militari la munci foarte grele. Docilă la voinţa lui Dumnezeu, răspândea în jurul său pace şi speranţă, reprezentând pentru cei îndureraţi şi suferinzi un sprijin real şi o mângâiere eficace. Prizonierii francezi şi englezi, pe care îi slujea în calitate de traducător, o numeau "îngerul bunătăţii" şi "sfânta Sanzia".

Eforturile uriaşe şi condiţiile dificile din conventul din Poznan i-au pus la grea încercare puterile, şi a căzut pradă unei grave forme de tuberculoză a laringelui. Abandonându-se în braţele iubitoare ale lui Dumnezeul Tatăl a dat exemplu de suportare a suferinţelor cu seninătate. A depus bucuroasă voturile perpetue la 6 iulie 1942, strâns unită cu Domnul ceresc, în aşteptarea arzătoare a venirii sale în ceasul morţii, din 29 august a aceluiaşi an, pe când avea doar treizeci şi doi de ani.

www.vatican.va