SFINŢII

Fericita Maria Cristina Brando (1856-1906)

Maica Maria Cristina Brando s-a născut la Napoli la 1 mai 1856, fiind fiica lui Giovanni Giuseppe şi a Mariei Concetta Marrazzo, care a şi murit la câteva zile după naşterea copilei. A avut parte de o educaţie religioasă solidă şi rodnică, şi curând a dovedit înclinaţii clare spre rugăciune şi mortificare.

Atrasă de cele ale lui Dumnezeu, fugea de orgoliile lumeşti, îi plăcea singurătatea, se apropia des de sacramentul pocăinţei şi se împărtăşea zilnic. Primind învăţătura Mântuitorului (cf. Mt 5, 48), repeta adesea: "Trebuie să devin sfântă, vreau să devin sfântă". La vârsta de doisprezece ani, în faţa unei icoane a Pruncului Isus, a depus vot de castitate perpetuă.

Când a simţit vocaţia la viaţa consacrată şi-a exprimat dorinţa de a intra în Congregaţia Surorilor Sacramentine din Napoli, dar a fost împiedicată de tatăl ei. A obţinut însă permisiunea de a fi primită drept candidată la Clarisele din Mănăstirea Fiorentinelor. Din cauza bolii a fost însă constrânsă de două ori să se întoarcă în familie pentru a se vindeca. După vindecare, a primit permisiunea de a intra în mănăstirea Sacramentinelor. În 1876 a primit veşmântul religios şi a luat numele de Sr. Maria Cristina a Neprihănitei Zămisliri. Însă şi aici s-a îmbolnăvit, şi a fost constrânsă să abandoneze drumul pe care pornise cu atâta zel.

În acest moment a înţeles că sosise ceasul să dea viaţă Institutului la care se simţea chemată de atâta timp. De aceea, în timp ce în 1878 se afla temporar la surorile Tereziene din Torre del Greco, a pus fundamentul unei noi familii religioase, care astăzi se numeşte Congregaţia Surorile Victime Expiatoare ale lui Isus din Preasfântul Sacrament, o congregaţie care s-a mărit cu repeziciune în ciuda restricţiilor economice şi a opoziţiilor, şi a stării precare de sănătate a fondatoarei.

După ce a schimbat diferite sedii, comunitatea, urmând sfaturile Slujitorului lui Dumnezeu Michelangelo da Marigliano şi ale Fericitului Ludovic da Casoria, s-a stabilit în Casoria, nu departe de Napoli. Noul institut a întâmpinat multe şi mari dificultăţi, dar a experimentat în multe ocazii Providenţa divină şi a avut parte de ajutorul multor binefăcători şi persoane ecleziale. Institutul a sporit cu noi membri şi noi case, şi peste tot a arătat devoţiune faţă de Euharistie şi grijă pentru educarea copiilor.

În 1897 Maria Cristina a depus voturile temporare, iar la 20 iulie 1903 Congregaţia a obţinut aprobarea canonică din partea Sfântului Scaun. La 2 noiembrie 1903, fondatoarea şi alte surori au depus voturile perpetue.

Şi-a trăit consacrarea cu generozitate, cu perseverenţă şi bucurie spirituală, şi şi-a îndeplinit funcţia de superioară generală cu umilinţă, prudenţă şi amabilitate, dându-le surorilor ei exemple permanente de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de vocaţie, şi de zel pentru răspândirea Împărăţiei lui Cristos. A murit la 20 ianuarie 1906, în faimă de sfinţenie.

www.vatican.va