SFINŢII

Fericitul Giacomo Alberione (1884-1971)
fondatorul Familiei Pauline

Don Giacomo Alberione, fondator al Familiei Pauline, a fost unul dintre cei mai creativi apostoli ai secolului al XX-lea. Născut la San Lorenzo din Fossano (Cuneo) la 4 aprilie 1884, a primit Botezul a doua zi. Familia Alberione, alcătuită din Michele şi Teresa Allocco şi şase copii, era o familie de la ţară, profund creştină şi muncitoare.

Micul Giacomo, al patrulea născut, s-a simţit curând chemat de Dumnezeu: în clasa I, întrebat fiind de învăţătoare ce vrea să se facă atunci când va fi mare, el a răspuns: "Mă voi face preot!" Anii tinereţii s-au îndreptat spre această direcţie.

Mutându-se familia în comuna Cherasco, în jurisdicţia parohiei San Martino din Dieceza de Alba, parohul, don Montersino, l-a ajutat pe adolescent să-şi înţeleagă chemarea şi să răspundă la aceasta. La 16 ani Giacomo este primit la Seminarul din Alba şi imediat se întâlneşte cu cel care îi va fi părinte, îndrumător, prieten şi sfetnic timp de 46 de ani: canonicul Francesco Chiesa.

La sfârşitul Anului Sfânt 1900, inspirat deja de enciclica Papei Leon al XIII-lea "Tametsi futura", Giacomo trăieşte experienţa hotărâtoare a vieţii sale. În noaptea de 31 decembrie1900, care despărţea două secole, se roagă timp de patru ore în faţa Preasfântului Sacrament. Primeşte o "lumină deosebită" de la Ostie, şi din acel moment se simte "profund obligat să facă ceva pentru Domnul şi pentru oamenii din noul secol": "obligat să slujească Biserica" cu mijloacele noi oferite de geniul uman.

Itinerarul tânărului Alberione continuă în mod intens în anii de studiere a filosofiei şi teologiei. La 29 iunie 1907 este hirotonit preot. Continuă o scurtă dar hotărâtoare experienţă pastorală în Narzole (Cuneo), în calitate de vice-paroh. Acolo îl întâlneşte pe tânărul Giuseppe Giaccardo, care va fi pentru el ceea ce a fost Timotei pentru Apostolul Paul. Şi tot la Narzole, don Alberione înţelege tot mai profund ce poate face femeia implicată în apostolat.

În Seminarul din Alba desfăşoară misiunea de Părinte Spiritual al seminariştilor mari şi mici, şi predă diferite materii. Se dedică predicării, catehezei, conferinţelor în parohiile diecezei. Dedică mult timp şi studiului situaţiei societăţii civile şi ecleziale şi al noilor nevoi care se prezentau.

Înţelege că Domnul îl călăuzeşte spre o misiune nouă: aceea de a predica Evanghelia la toate popoarele, în spiritul Apostolului Paul, utilizând mijloacele moderne de comunicare. Această orientare o mărturisesc două dintre cărţile sale: "Însemnări de teologie pastorală" (1912) şi "Femeia asociată ţelului sacerdotal" (1911-1915).

Această misiune, pentru a fi eficientă şi continuă, trebuie să fie asumată de persoane consacrate, deoarece "operele lui Dumnezeu se fac cu oameni ai lui Dumnezeu". Astfel, la 20 august 1914, în timp ce la Roma murea Sfântul Papă Pius al X-lea, la Alba, Don Alberione punea bazele Familiei Pauline prin fondarea Societăţii Sfântul Paul. Începutul este foarte sărac, conform pedagogiei divine: aceea de "a începe mereu de la o iesle".

Familia umană - din care se inspira don Alberione - este alcătuită din fraţi şi surori. Prima femeie care îl urmează pe Don Alberione este o tânără de douăzeci de ani din Castagnito (Cuneo): Teresa Merlo. Cu contribuţia ei, Don Alberione a pus bazele Congregaţiei Fiicele Sfântului Paul (1915). Încet Familia s-a dezvoltat, vocaţiile masculine şi feminine au sporit, apostolatul se contura şi căpăta formă.

În decembrie 1918 are loc prima plecare a Fiicelor în Susa: începe o curajoasă poveste de credinţă şi de acţiune, care dă viaţă şi unui stil caracteristic, numit "alla paolina". Acest drum pare să se întrerupă în 1923, atunci când Don Alberione se îmbolnăveşte grav, iar răspunsul medicilor nu dă speranţe. Însă Fondatorul reia în mod miraculos drumul: "Sfântul Paul m-a vindecat", va declara el mai târziu. Din acea perioadă în capelele pauline apare un înscris cu cuvintele pe care Dumnezeiescul Învăţător i le-a adresat Fondatorului în vis sau în revelaţie: "Nu vă temeţi - Eu sunt cu voi - De aici vreau să luminez - Simţiţi durere pentru păcate".

În anul următor apare a doua congregaţie feminină: Pioasele Ucenice ale Învăţătorului Divin, pentru apostolatul euharistic, sacerdotal, liturgic. Don Alberione, pentru a le îndruma în noua vocaţie, o cheamă pe tânăra Soră M. Scolastica Rivata, care va muri la vârsta de 90 de ani în faimă de sfinţenie.

Pe plan apostolic, Don Alberione promovează tipărirea de ediţii populare a Cărţilor Sacre şi pune accent pe formele cele mai rapide pentru a face să ajungă mesajul lui Cristos la cei de departe: revistele. În 1912 apăruse deja revista "Vita Pastorale" (Viaţa Pastorală) destinată parohilor; în 1921 apare broşura liturgico-catehetică "La Domenica" (Duminica); în 1931 apare "Famiglia Cristiana" (Familia Creştină), revistă săptămânală cu scopul de a hrăni viaţa creştină a familiilor. Vor urma: "La Madre di Dio" (Maica lui Dumnezeu - 1933), "pentru a descoperi sufletelor frumuseţile şi măreţia Mariei"; "Pastor bonus" (Păstorul cel bun - 1937), revistă lunară în limba latină; "Via, Verita e Vita" (Calea, Adevărul şi Viaţa - 1952), revistă lunară pentru cunoaşterea şi predarea doctrinei creştine; "La Vita in Cristo e nella Chiesa" (Viaţa în Cristos şi în Biserică - 1952), cu scopul de a face "cunoscute comorile Liturgiei, de a răspândi tot ceea ce serveşte Liturgiei, de a trăi Liturgia conform Bisericii". Don Alberione s-a gândit şi la copii: pentru ei a publicat "Il Giornalino" (Micul Ziar).

În octombrie 1938 Don Alberione fondează a treia Congregaţie feminină: Surorile lui Isus Bunul Păstor sau Păstorele, dăruite apostolatului pastoral destinat să-i ajute pe preoţi. Familia Paulină se completează în anii 1957 - 1960 cu fondarea celei de a patra congregaţii feminine, Institutul 'Regina Apostolorum' pentru vocaţii (Surorile Apostoline), şi a Institutelor de viaţă seculară consacrată: Sfântul Gabriel Arhanghelul, Bunavestire, Isus Preot şi Sfânta Familie. Zece instituţii (incluzându-i şi pe Cooperatorii Paulini), unite între ele de acelaşi ideal de sfinţenie şi de apostolat: purtarea lui Cristos "Calea, Adevărul şi Viaţa" în lume, prin intermediul mijloacelor de comunicare socială.

În anii 1962-1965 Don Alberione este protagonist tăcut dar atent al Conciliului Vatican II, la ale cărui sesiuni participă zilnic. Între timp nu lipsesc necazurile şi suferinţele: moartea prematură a primilor săi colaboratori, Timoteo Giaccardo şi Tecla Merlo; grija pentru comunităţile din străinătate aflate în dificultăţi şi, personal, o scolioză care îl chinuie zi şi noapte.

A trăit 87 de ani. Împlinind opera lui Dumnezeu care îi fusese încredinţată, la 26 noiembrie 1971 a părăsit pământul pentru a-şi ocupa locul în Casa Tatălui. Ultimele ceasuri de viaţă i-au fost uşurate de vizita şi de binecuvântarea Papei Paul al VI-lea, care nu şi-a ascuns niciodată admiraţia şi respectul pe care i-l purta lui Don Alberione.

www.vatican.va