SFINŢII

Fericitul Pierre Bonhomme (1803-1861)

Pierre Bonhomme s-a născut la Gramat, în Dieceza de Cahors, Franţa, la 4 iulie 1803, şi în aceeaşi zi a primit botezul. Încă de copil a anticipat dispoziţiile sufleteşti pe care le-a manifestat mai apoi în mod deplin la maturitate: înclinaţie spre studiu, uşurinţă în a învăţa şi a se exprima, un profund sentiment religios, înclinaţie spre simplitate şi sărăcie. În 1813 a primit Prima Împărtăşanie.

Între 1815 şi 1818 Pierre Bonhomme frecventează şcoala la Reilhac, apoi în noiembrie 1818 este primit în seminar, iar la 20 de ani intră în Colegiul Regal din Cahors pentru a studia literele, unde în 1824 obţine diploma. În luna noiembrie a aceluiaşi an intră în seminarul mare din Cahors, unde rămâne până în 1827 când primeşte subdiaconatul. În acelaşi an, în luna noiembrie, primeşte diaconatul la Montauban, iar la 23 decembrie este hirotonit preot la Cahors.

Un fapt care demonstrează nobleţea inimii sale a fost refuzarea unei burse de studiu, pusă la dispoziţia lui de conducerea liceului, cu titlul de elev ecleziastic: Pierre Bonhomme, fiind încă nehotărât asupra viitorului său, pentru a nu lua locul altei vocaţii sigure, a preferat să refuze propunerea. De fapt, avea încă de pe atunci o înaltă concepţie despre vocaţia la preoţie, dar nutrind încă o puternică înclinaţie spre jocuri, divertisment şi distracţie, a preferat să aştepte să poată domina aceste tendinţe înainte de a porni cu zel şi responsabilitate pe calea preoţiei. Legat de acest lucru, pentru a avea un timp de maturizare, nu a trecut direct din seminarul mic din Montauban la seminarul mare din Cahors, ci a preferat să frecventeze Colegiul Regal.

În timpul studiilor, conduita sa a fost excelentă: există mărturii care spun că a ştiut să îşi atragă respectul profesorilor şi al tuturor colegilor. În familie a fost considerat un model de iubire, de respect, de ajutorare a părinţilor, iar pentru sora lui Elisabeta a fost nu doar un frate afectuos, ci şi un îndrumător spiritual, care a ştiut să îi deschidă inima spre iubirea lui Dumnezeu, spre rugăciune şi spre o intensă viaţă ascetică.

După hirotonire, şi-a început ministerul apostolic spre slava lui Dumnezeu şi binele spiritual şi material al fraţilor, minister care, sub diferite forme şi cu un ritm aproape frenetic, a caracterizat pe de o parte viaţa lui şi, pe de alta, şi virtuţile şi spiritualitatea sa. Din zelul său apostolic s-a născut un institut religios care este şi astăzi foarte înfloritor: la 11 august 1827, pe când era doar diacon, Bonhomme a deschis la Gramat o şcoală de studii primare şi secundare; în 1831 a deschis la Praysac o şcoală pregătitoare pentru a-i trimite pe elevi la seminarul mare şi apoi, la îndemnul său, a apărut în 1832 Congregaţia Fiicele Mariei. În vremea când era titular al parohiei Notre-Dame, a fondat Institutul Sfintei Fecioare de pe Calvar, care avea ca scopuri principale educaţia copiilor, asistenţa celor săraci, a celor în vârstă, a surdomuţilor, alienaţilor mintal şi a altor categorii de oameni cu handicapuri grave.

Această activitate, atât de variată, aruncă o rază de lumină asupra personalităţii deosebite a lui Bonhomme, asupra capacităţii lui de muncă, asupra dimensiunilor orizontului său spiritual şi eclezial, şi ne face să înţelegem ce virtuţi l-au caracterizat mai mult. Era un apostol plin de zel spre slava lui Dumnezeu, dedicat cu totul binelui material şi moral al fraţilor, îndeosebi al celor mai nevoiaşi, foarte deschis faţă de căutarea sfinţeniei, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi. Domnul îi dăruise calităţi excelente: inteligenţă vie, capacitate de muncă şi bogăţie de valori umane. Era contra oricărei căutări şi a oricărui interes personal, şi convins şi experimentat în valorile rugăciunii. Şi-a încheiat peregrinarea pământească la 9 septembrie 1861, la Gramat.

www.vatican.va