SFINŢII

Sfântul Chiril din Ierusalim (315-386)
Episcop şi Învăţător al Bisericii
18 martie (calendarul latin)
18 martie (calendarul bizantin)

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, în Biserica creştină au apărut unele erezii, care însă nu au produs rupturi profunde, aşa cum avea să se întâmple în secolele IV şi V cu ereziile numite arianismul (având ca iniţiator pe preotul Arius din Alexandria) şi nestorianismul (creaţie a Patriarhului din Constantinopol Nestorius). Arius învăţa că Isus Cristos este doar un om, cu fire şi persoană omenească, prin care Dumnezeu a lucrat pentru salvarea neamului omenesc; Nestorius, cu intenţia de a combate învăţătura lui Arius, susţine că Isus Cristos este unirea a două firi şi două persoane; firea şi persoana dumnezeiască unite cu o fire şi o persoană omenească; în concluzie, Fecioara Maria este mama unui om ales de Dumnezeu, dar nu poate fi numită Maica lui Dumnezeu. Învăţătura creştină autentică arată că Isus Cristos este o persoană unică, persoană dumnezeiască, având în fiinţă două firi: firea dumnezeiască şi firea omenească; pentru acest motiv, Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, deoarece fiinţa născută de ea este persoană dumnezeiască, deşi ea, Maria, nu i-a dăruit dumnezeirea ci numai omenirea.

Discuţiile referitoare la aceste probleme au dus la o încetinire a evanghelizării păgânilor, dar în acelaşi timp au determinat apariţia unor figuri mari de păstori, teologi, predicatori, scriitori, care prin cuvântul şi operele lor au reuşit să ajungă la o expunere clară a învăţăturii creştine şi chiar, prin profunzimea şi limpezimea învăţăturii lor, să pătrundă în lumea intelectuală păgână. Una dintre figurile luminoase ale acestei perioade de aprige lupte teologice este şi Episcopul de Ierusalim Sfântul Chiril, care a păstorit Biserica creştină din Oraşul Sfânt de la anul 350 până la moarte, întâmplată în anul 386.

Chiril era născut în anul 315, dintr-o familie creştină. În tinereţe a simpatizat cu arianii, dar foarte curând s-a despărţit de ei şi s-a dat de partea semiarianilor; aceştia, în intenţia de a ajunge la o apropiere a celor două curente, propuneau expresia: Isus Cristos are o fire "asemănătoare" cu a Tatălui Ceresc, ceea ce în greceşte se exprimă cu termenii homoi-ousios; credinţa autentică afirmă însă că firea, natura, lui Cristos nu este "asemănătoare", ci este "de aceeaşi fiinţă" cu Tatăl; în greceşte se spunea homo-ousios; formal, era vorba de adăugarea unui singur i, dar în realitate era în discuţie adevărul dacă Domnul nostru Isus Cristos este sau nu Dumnezeu adevărat. Chiril a părăsit şi tabăra semiariană şi a îmbrăţişat cu toată sinceritatea adevărul afirmat la Conciliul Ecumenic din Niceea: "Cred în Isus Cristos,... Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... de o fiinţă cu Tatăl". Pentru acest motiv a fost exilat de trei ori de către împăraţii Constantin şi Valens; 16 ani i-a petrecut în exil. Conciliul Ecumenic I din Constantinopol (381) a recunoscut legitimitatea episcopatului său. Şovăirile şi schimbările de atitudine ale lui Chiril au făcut ca sfinţenia lui să nu fie recunoscută în Occident decât foarte târziu. Sărbătoarea lui a fost instituită abia în anul 1882, iar Papa Leon al XIII-lea l-a declarat învăţător al Bisericii. Acest titlu i-a fost acordat pentru cele 24 de Cateheze, predici de învăţătură catehetică ce ne-au rămas de la el; probabil au fost ţinute la începutul episcopatului său pentru cei care se pregăteau să primească Botezul şi celelalte sfinte taine; de aceea, primele 19 cateheze cuprind o expunere largă a învăţăturii creştine, iar ultimele 5 sunt o explicare a primelor trei sacramente: Botezul, Mirul şi Sfânta Euharistie. Catehezele Sfântului Chiril, transcrise probabil după notele unui stenograf, ne dezvăluie atmosfera de seriozitate şi fervoare cu care creştinii de atunci practicau credinţa lor; ele au fost ţinute în cele trei sanctuare principale ale Ierusalimului, unde, după expresia Sfântului Chiril, învăţătura lui Cristos nu este numai ascultată, ci se vede şi se pipăie cu mâna.

* * *

Numele Chiril, şi toate celelalte nume asemănătoare: Chiriac, Chiru, Chira, Chiriţa, Chirina, Chiran, Cheralina, şi în formă modernă Ciril, au la origine numele grecesc dat Domnului nostru Isus Cristos, Kyrios; toate indică o persoană dăruită, încredinţată Domnului. După înţeles este sinonim cu Dominic=al Domnului. Sfinţii care au purtat numele de Chiril ne dovedesc convingător că atunci când ne lăsăm stăpâniţi de Domnul devenim regi ai iubirii de oameni, ai unei vieţi demne şi luminoase, regi ai păcii şi bucuriei adevărate.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti