SFINŢII

Sfânta Ecaterina Laboure (1806-1876)
28 noiembrie (calendarul latin)

Numele Sfintei Ecaterina este strâns legat de "medalia miraculoasă" cunoscută şi purtată cu pietate de către mulţi credincioşi ai Bisericii Catolice, ca simbol al iubirii Preacuratei Fecioare Maria faţă de ei şi al încrederii lor în ocrotirea Mamei Cereşti. Forma, înscrisul şi semnele de pe această medalie au fost transmise de către Maica Domnului în timpul unor arătări către Ecaterina Laboure, pe atunci călugăriţă novice în mănăstirea surorilor "Sfântului Vincenţiu de Paul" de pe Rue du Bac din Paris. Arătările au avut loc la 18 şi 19 iulie din anul 1830, precum şi la 27 noiembrie din acelaşi an. Cu o îndrăzneală ce depăşea vârsta şi temperamentul ei, Ecaterina a transmis superiorilor bisericeşti vedenia avută şi dorinţa exprimată de Fecioara Neprihănită. Ca de obicei în asemenea situaţii, autoritatea a fost foarte rezervată, dar analizând lucrurile sub toate aspectele, în anul 1832 a permis ca medalia să fie turnată şi multiplicată. Răspândirea ei a produs o neaşteptată reanimare a credinţei în rândurile credincioşilor; un val de convertiri şi de vindecări neobişnuite au făcut să fie numită "medalia miraculoasă". O impresie extraordinară a produs îmbrăţişarea religiei catolice de către bancherul de religie mozaică Alfons Ratisbone, în urma unei totale transformări sufleteşti petrecute la 20 ianuarie 1842, pe cînd însoţea un prieten în biserica "Sfântul Andrei delle Frate" din Roma. El însuşi, precum şi toţi cunoscuţii au atribuit această schimbare "medaliei miraculoase" pe care o purta la el, din complezanţă faţă de o familie catolică cu care era prieten. Istorisindu-se favorurile spirituale obţinute prin "medalia miraculoasă", foarte puţini se mai gîndeau la sufletul ales prin care Preacurata Fecioară Maria oferise acest dar.

Ecaterina Laboure s-a născut la 2 mai 1806, fiind al optulea copil al unei familii de mici proprietari din Bourgogne (Franţa). Când ea avea şase ani, mama lor a murit şi copiii au rămas în grija tatălui şi a unei surori mai mari. În 1818 această soră a intrat în mănăstirea Fiicele Carităţii a Sfântului Vincenţiu de Paul, urmând ca Ecaterina să preia conducerea treburilor casnice. După ce toţi copiii şi-au făcut o situaţie, Ecaterina a cerut să fie primită şi ea în liniştitul colţ de pe Rue du Bac nr. 140. Era în aprilie 1830. În noaptea de 18 spre 19 iulie i s-a arătat Fecioara Preacurată stând pe un scaun; ea a căzut în genunchi, şi-a sprijinit mâinile de genunchii preafrumoasei doamne şi au întreţinut o convorbire îndelungată. Pentru Ecaterina a fost "cea mai dulce clipă", pe care ar fi voit să o păstreze în taina sufletului său. La 7 noiembrie, Preacurata Fecioară Maria i se arată din nou şi îi cere irisistent să intervină pentru baterea şi răspândirea medaliei ce va deveni "medalia miraculoasă". Când superioara mănăstirii şi autoritatea bisericească au luat cunoştinţă de cele întâmplate, au dispus ca Ecaterina să fie trimisă în căminul de bătrâni "Hospice d'Enghien", ca soră îngrijitoare, pentru a-i pune la încercare sinceritatea şi virtutea. Aici, timp de 45 de ani a slujit cu bunătate şi dăruire, fără a vorbi despre arătările avute, lăsînd în urma ei parfumul ceresc al unui suflet curat şi totdeauna senin. A murit la 31 decembrie 1876, la fel de senină ca şi în tot timpul vieţii sale, fericită că merge să îi întâlnească "pe Domnul nostru, pe Mama lui iubită şi pe Sfântul Vincenţiu".

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti