SFINŢII

"ŢĂRMUL BINECUVÂNTAT " AL CARMELULUI

În lunga sa căutare pentru a debarca la Carmel, Tereza s-a simţit ca un vaporaş bătut de valurile împotrivirii, dar ştia că debarcarea era sigură pentru că la cârma vieţii sale era însuşi Isus.

Când a atins "ţărmul binecuvântat", mulţi stăteau însă la pândă: aşteptau temerile sale de copilă în faţa rigorilor vieţii de clauzură, deziluziile în faţa greutăţilor vieţii în comun, neliniştea sa în faţa unei vieţi mereu la fel. Unii spuneau că surorile o vor răsfăţa, fără s-o ia în serios. Dar Tereza intrase în mânăstire cu un foarte simplu ideal: să-i fac plăcere lui Dumnezeu în toate.

Pe uşa chiliei sale sărăcăcioase a scris, gravând lemnul cu un vârf subţire: "Isus, unica mea iubire".

Când Isus mă va fi depus pe ţărmul binecuvântat al carmelului, vreau să mă dăruiesc întreagă Lui, vreau să trăiesc numai pentru El.

(Scrisoarea 43, din 18 martie 1888)

În dimineaţa marii zile, după ce am aruncat o ultimă privire la Buissonnets, cuib graţios al copilăriei mele pe care nu l-aş mai fi revăzut, am plecat la braţ cu iubitul meu Rege pentru a sui muntele Carmelului... Ca şi cu o seară înainte, toată familia s-a reunit ca să asculte Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească. Imediat ce Isus a coborât în inimile celor dragi mie, în jurul meu am auzit numai suspine, numai eu nu am vărsat lacrimi, ci simţeam cum îmi bătea inima cu atâta violenţă, că mi s-a părut imposibil să fac şi-un singur pas când ne-au făcut semn să mergem la uşa mânăstirii; totuşi am mers înainte, întrebându-mă dacă nu voi muri, atât de tare îmi bătea inima...

Am îngenuncheat în faţa incomparabilului meu Tată, cerându-i binecuvântarea; pentru a mi-o da, a îngenuncheat şi el şi m-a binecuvântat plângând... Câteva clipe mai târziu, uşile arcei sfinte s-au închis în urma mea. În sfârşit dorinţele mele erau îndeplinite, sufletul meu încerca o PACE atât de dulce şi de profundă că mi-ar fi fost imposibil s-o exprim, şi de şapte ani şi jumătate această pace interioară nu m-a părăsit... Cu câtă bucurie profundă repetam aceste cuvinte: "Pentru totdeauna, sunt aici pentru totdeauna!...".

Această fericire nu era efemeră, n-ar fi dispărut deloc cu iluziile primelor zile! Iluziile! Bunul Dumnezeu mi-a dat harul să nu am NICI UNA intrând în Carmel: am găsit viaţa religioasă aşa cum mi-am imaginat-o... Ceea ce venisem să fac la Carmel, am declarat-o la picioarele lui Isus Euharistic, la examenul care a precedat profesiunea mea: Am venit să salvez sufletele şi mai ales să mă rog pentru preoţi.

(Manuscrisul A)

Gratiile Carmelului nu sunt făcute pentru a despărţi inimile care se iubesc în Isus, ci pentru a întări şi mai mult legăturile care le unesc.

(Scrisoarea 159, din 26 martie 1894)