SFINŢII

A EDUCA: A FACE CASA FRUMOASĂ CA O BISERICĂ
ŞI BISERICA FAMILIARĂ CA O CASĂ

Casa Terezei era una burgheză, confortabilă, de la sfârşitul anilor 1800 unde sentimentele erau îngrijite în fiecare zi, iar viaţa se alimenta de bună voie din credinţa comună transmisă cu bucurie. Fiind cea mai mică, Tereza era şi cea mai iubită şi absorbea fiecare lucru ca şi cum ar fi fost pregătit şi oferit tocmai pentru ea. A învăţat astfel să trăiască în casă ca într-o ambianţă sacră şi dulce, unde Isus era prezent în fiecare zi, şi a învăţat să meargă la Biserică aşa cum se merge la o întâlnire solemnă şi veselă. Duminica, în special, casa şi Biserica deveneau o singură locuinţă.

Ce zi, duminica!

Iubeam foarte mult sărbătorile!... Dacă cele mari erau rare, fiecare săptămână aducea una foarte dragă inimii mele: "Duminica". Ce zi, duminica!... Era sărbătoarea Bunului Dumnezeu, sărbătoarea odihnei. În primul rând, rămâneam în pătuţ mai mult decât în celelalte zile şi apoi, mama Paulina o răsfăţa pe copila ei, aducându-i ciocolata la pătuţul său, după aceea o îmbrăca ca pe-o mică regină... iar Regele (tatăl) ei în acea zi o săruta şi mai gingaş decât de obicei, apoi toată familia mergea la Liturghie.

(Manuscrisul A)

(În timpul Sfintei Liturghii) se părea că toţi găsesc atât de drăgălaşă imaginea unui Bătrân Respectabil aşa de frumos cu o fetiţă atât de mică, încât lumea se muta ca să le cedeze lor locul... Eu nu mă îngrijoram deloc că sunt privită, pentru că ascultam foarte atent predicile din care însă nu înţelegeam mare lucru iar prima pe care eu am înţeles-o şi care m-a impresionat profund a fost o predică despre Patimă, şi de atunci am înţeles toate celelalte predici. Când predicatorul vorbea de Sfânta Tereza, tata se apleca şi îmi spunea în şoaptă: "Ascultă cu atenţie, mica mea regină, se vorbeşte de Sfânta ta Patroană". În realitate ascultam cu atenţie, dar îl priveam mai des pe tatăl meu decât pe preot, chipul său frumos îmi spunea multe lucruri!... Câteodată ochii săi se umpleau de lacrimi pe care el degeaba se străduia să şi le reţină, părea că nu mai aparţine pământului, atât de mult sufletul lui iubea să se cufunde în adevărurile eterne....

(Manuscrisul A)

(La sfârşitul zilei) urcam în camera tatei ca să ne rugăm împreună iar mica regină stătea singură lângă Regele său, nu trebuia decât să-l privească ca să ştie cum se roagă sfinţii...

(Manuscrisul A)

Prima Spovadă: o sărbătoare pentru mine:

Ce amintire dulce pentru mine!... Maica iubită (astfel i se adresează superioarei), cu câtă grijă mă pregătise, spunându-mi că nu unui om, ci Bunului Dumnezeu îi voi fi spus păcatele, eram într-adevăr convinsă şi am făcut astfel spovada mea cu mult spirit de credinţă, şi am întrebat-o chiar şi dacă trebuia să-i spun părintelui Ducellier că îl iubeam din toată inima, dat fiind că îi vorbeam Bunului Dumnezeu prin persoana sa....

(Manuscrisul A)

Prima Împărtăşanie (cu Isus şi cu toate persoanele iubite) este ca un sărut:

Ce dulce a fost primul sărut pe care Isus i l-a dat sufletului meu!... A fost un sărut de iubire, mă simţeam iubită, şi de aceea spuneam: Te iubesc, mă dăruiesc ţie pentru totdeauna.

Deja de mult timp, Isus şi mica Tereza s-au privit şi s-au înţeles...Dar ziua aceea nu mai era o privire, ci o fuziune, nu mai erau doi, Tereza dispăruse, ca picătura de apă care se pierde în adâncul oceanului. Rămânea doar Isus: El era Domnul, Regele.

(Manuscrisul A)