SFINŢII

A MURI DIN IUBIRE

La 24 de ani Tereza a murit de tuberculoză, cu plămânii aproape în întregime distruşi. Fiecare respiraţie a devenit o tortură. O roagă pe Maria: Mamă!... îmi lipseşte aerul pământului...când îmi va da bunul Dumnezeu aerul Ceresc? (Ultimele Convorbiri). Şi totuşi "moare din iubire". Aşa se întâmplă când creatura se abandonează în totalitate credinţei - şi credinţa este atât de luminoasă încât îi orbeşte omului ochii, şi de aceea pare că devine întuneric - în timp ce inima devine tot mai copil, tot mai plină de afecţiune şi de încredere, tot mai sigură de marea Paternitate a lui Dumnezeu, aşa cum i se întâmplă lui Isus pe Cruce.

Să mor din iubire, iată speranţa mea: când voi vedea rupte laţurile mele, Dumnezeu va fi marea mea recompensă: nu vreau alte bunuri. Sunt prinsă toată de iubirea sa. Să vină, deci, să mă ia la El pentru totdeauna. Iată cerul meu, iată destinul meu: Să trăiesc din iubire.

(Poezia din 26 februarie 1895)

Eu nu spun ca ceilalţi: Dacă e greu să trăieşti în Carmel, este insă frumos să mori. Eu spun: Dacă e dulce să trăieşti în Carmel, e şi mai dulce să mori!

(Ultimele Convorbiri)

Imediat ce-l voi vedea pe Bunul Dumnezeu, dacă el îmi reproşează ceva, chiar şi puţin, eu nu voi plânge. Dar dacă El n-o să-mi reproşeze chiar nimic, dacă mă va întâmpina cu un zâmbet, atunci voi plânge!

(Ultimele Convorbiri)

Iubirea ta, Dumnezeul meu, m-a precedat încă din copilărie, a crescut cu mine, şi acum a devenit un abis a cărui profunzime n-o pot măsura.

(Manuscrisul C)

În noaptea asta chiar n-am mai putut. Atunci am rugat-o pe Sfânta Fecioară să-mi ţină capul în mâinile sale, ca să mă ajute să suport durerea.

(Ultimele Convorbiri)

Sunt ca un călător istovit, obosit care, ajungând la sfârşitul călătoriei sale, se prăbuşeşte la pământ. Da...dar eu cad în braţele lui Dumnezeu.

(Ultimele Convorbiri)

La 7 seara, în ziua de 30 septembrie 1897, după o teribilă agonie, Tereza se stinge privindu-şi Crucifixul şi rostind:

O, eu îl iubesc...
Dumnezeul meu...eu...te iubesc.