SFINŢII

Graba cea mare

A sosit şi a trecut repede vacanţa şcolară a anului 1855. Copiii s-au reîntors la oratoriu. Când l-a revăzut pe Dominic Savio, don Bosco a devenit îngrijorat:

- Dar, tu nu te-ai odihnit în timpul vacanţei?

- Ba da, don Bosco, dar de ce mă întrebaţi?

- Eşti mai palid la faţă ca de obicei.

- Poate oboseala călătoriei... Şi a zâmbit liniştit.

Dar nu era o oboseală trecătoare. Ochii strălucitori erau duşi în fundul capului, iar faţa palidă şi epuizată arătau clar că sănătatea lui Dominic se clătina. Don Bosco s-a hotărât să-l ajute în orice chip.

- Anul acesta nu vei mai merge la şcoală în oraş. Contactul cu zăpada şi cu frigul ar putea să-ţi facă rău. Vei merge la şcoala lui don Francesia, aici în casă. În felul acesta, dimineaţa vei putea să te odihneşti mai mult. Fii moderat la studiu, sănătatea este un dar al lui Dumnezeu şi nu trebuie să o irosim.

Dominic a ascultat. Dar, după câteva zile, aşa cum era de prevăzut, s-a petrecut ceva mai grav, şi el i-a spus lui don Bosco:

- Vreau să mă dăruiesc cu totul lui Dumnezeu. Simt nevoia de a deveni sfânt şi dacă nu mă fac sfânt, nu fac nimic. Vă rog să mă ajutaţi să devin sfânt, dar repede!