SFINŢII

Opt minute pentru o pagină

Ziua de 2 octombrie 1854. În curtea din faţa casei fratelui lui don Bosco a avut loc prima întâlnire. Don Bosco a fost atât de impresionat încât a povestit cum au decurs lucrurile în cele mai mici amănunte, de parcă ar fi înregistrat.

"Era prima luni din octombrie, dis-de-dimineaţă, când am văzut un copil care venea spre mine, însoţit de tatăl său. Faţa lui veselă, aspectul surâzător, dar plin de respect, mi-au atras atenţia.

- Cine eşti şi de unde vii?, l-am întrebat.

- Eu sunt Dominic Savio, cel despre care v-a vorbit don Cugliero şi venim de la Mondonio, mi-a răspuns el.

L-am luat de-o parte şi l-am întrebat despre studiile făcute şi despre felul lui de viaţă. Am intrat repede într-o deplină intimitate: el cu mine şi eu cu el.

Am cunoscut în acest tânăr un suflet cu totul după duhul Mântuitorului şi am rămas uluit privind lucrurile pe care harul divin le înfăptuise într-o vârstă atât de fragedă.

După o convorbire destul de lungă, înainte de a-l chema pe tatăl lui, mi-a spus:

- Cum vi se pare, mă veţi lua la Torino pentru a studia?

- Ei, stofa este bună!

- Şi la ce poate folosi stofa?

- Se poate face o haină bună pentru a o oferi Domnului.

- Aşadar, eu sunt stofa, iar dv. croitorul. Deci, mă veţi lua cu dv. şi veţi face o haină frumoasă pentru Domnul!

- Mă tem că trupul tău slăbit nu va rezista anilor grei de studiu!

- Nu vă temeţi! Aşa cum până acum Domnul mi-a dat sănătate şi har, mă va ajuta şi în viitor.

- Dar când vei termina studiul limbii latine, ce ai vrea să faci?

- Dacă Domnul îmi va da atâta har, doresc cu înfocare să ajung preot.

- Bine, acum vreau să văd dacă ai capacitatea suficientă pentru studii. Ia această cărticică. Pentru astăzi studiază această pagină, iar mâine vei veni pentru a mi-o recita.

Zicând acestea, l-am lăsat liber să meargă să se joace cu ceilalţi tineri, apoi am început să vorbesc cu tatăl lui. N-au trecut nici opt minute şi, vesel, Dominic a revenind mi-a spus:

- Dacă vreţi, recit acum pagina.

Am luat cartea şi, spre surprinderea mea, mi-am dat seama că nu studiase pagina dată numai din punct de vedere literar, dar că înţelegea foarte bine şi sensul lucrurilor cuprinse în ea.

- Bravo, i-am spus, tu ai anticipat studiul lecţiei tale, iar eu anticipez răspunsul. Da, te voi lua la Torino şi din ceasul acesta te vei număra printre copiii mei dragi; începe chiar de pe acum să te rogi lui Dumnezeu ca el să ne ajute să facem voinţa sa.

Neştiind cum să-şi exprime mai bine mulţumirea şi recunoştinţa, mi-a luat mâna, a strâns-o, a sărutat-o de mai multe ori şi la urmă mi-a zis:

- Sper să mă port în aşa fel încât să nu vă plângeţi vreodată de purtarea mea."

Gândindu-se la cuvintele lui don Cugliero, în acea seară, don Bosco a trebuit să tragă concluzia că într-adevăr acel preot nu a exagerat. Dacă sfântul Alois s-ar fi născut între colinele de la Monferrato şi ar fi fost fiul unor ţărani, n-ar fi fost mai deosebit decât acest copil surâzător care dorea să devină o "haină frumoasă pentru a o oferi în dar Domnului".