SFINŢII

Totul a pornit de la o sobă

Don Bosco era preot la Castelnuovo. În partea de jos a oraşului Torino, între cocioabele oamenilor săraci, a deschis un oratoriu. La început, părea o adunătură de derbedei şi uneori gardienii, cu arma la umăr, se învârteau în jur pe neaşteptate. Mai apoi, locuitorii oraşului au început să vorbească cu mult respect despre copiii lui don Bosco. Se duceau în grupuri la câte o biserică din oraş unde se rugau şi cântau frumos. Mai apoi s-a zvonit că între acele ziduri sărace, în acea curte plină de veselie, don Bosco a organizat o "fabrică de preoţi". De fapt preoţii îi trimiteau copii săraci care nu aveau posibilitatea să meargă la seminar, iar don Bosco a deschis o şcoală şi pentru ei.

Întâlnirea lui don Bosco cu Dominic Savio a fost determinată de... o sobă mare şi veche. Lucrurile s-au petrecut astfel. Dominic frecventa şcoala elementară din Mondonio. Învăţătorul era don Cugliero, un preot vrednic care, după obiceiul timpului, ştia să-şi educe copiii folosind uneori şi varga şi palma.

În zilele aspre de iarnă şcoala era încălzită şi afumată de o sobă mare. Dar, într-o zi, când don Cugliero a întârziat iar afară ningea, doi ştrengari, după ce au vorbit şi au râs prosteşte între dânşii, au ieşit afară înţeleşi. După câteva minute au intrat cu doi bulgări mari de zăpadă şi, fără ca cineva să bănuiască ce s-ar putea întâmpla, i-au băgat în sobă. Din sobă a început să iasă un nor gros de fum, după care a început să curgă un pârâiaş, răspândindu-se prin clasă.

Şi iată că vine don Cugliero. Vede apa curgând din sobă, se apropie întunecat la faţă, ridică capacul... Se întoarce furios spre clasă:

- Cine a făcut acest lucru?

Cei doi vinovaţi s-au privit îngroziţi; dacă cineva ar sufla numele lor, cu siguranţă că vor fi eliminaţi din şcoală. Ce era de făcut? Prin semne s-au hotărât să dea vina pe altul. Cu o faţă care în nici un caz nu exprima vinovăţia, unul dintre ei s-a ridicat şi a arătat cu degetul spre Dominic Savio.

- El este!

Celălalt confirmă:

- Da, el!

Învăţătorul a rămas uluit, iar faţa i-a devenit serioasă şi tristă.

- Dominic, chiar tu! N-aş fi crezut niciodată aşa ceva!

Dominic s-a ridicat pe neaşteptate, roşu la faţă de ruşine şi mânie. A privit în jurul lui. Cum, nimeni nu-i ia apărarea? Toţi au văzut. Nimeni nu are curajul să dea mărturie pentru dânsul, deoarece cei doi sunt mari şi periculoşi. Învăţătorul a continuat:

- Ai noroc că este prima ta greşeală, altfel te-aş fi eliminat din şcoală!

Dominic a lăsat capul în jos, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Ar fi fost de ajuns un singur cuvânt şi cei doi vinovaţi ar fi fost demascaţi. Dar învăţătorul a spus: "Ai noroc că este prima ta greşeală...". Nu, el nu dorea să fie eliminaţi cei doi colegi ai săi. Mai bine să sufere în tăcere. Învăţătorul continuă să strige şi să ameninţe. Întreaga clasă îşi ţinea respiraţia. Lecţia se apropia de final.

La sfârşit, unul dintre aceia care i-a văzut pe adevăraţii vinovaţi nu s-a mai putut stăpâni şi, după ce toţi copiii au ieşit din clasă, s-a apropiat de don Cugliero şi i-a spus totul. Nu era vorba de a fi pârâtor, era o problemă de dreptate. Preotul a rămas uluit pentru a doua oară.

- Dar atunci, de ce? Putea foarte bine să vorbească, să spună totul...

În ziua următoare, necăjit că a pedepsit pe un nevinovat, s-a apropiat de Dominic şi i-a spus:

- De ce nu mi-ai spus că nu tu erai vinovatul?

Dominic a început să zâmbească.

- M-am gândit că cei doi ar fi fost eliminaţi din şcoală iar eu n-am vrut să se întâmple acest lucru. Şi apoi... m-am gândit la Isus. Şi el a fost acuzat pe nedrept.

Don Cugliero a tăcut. Dar s-a gândit că un asemenea copil merita o răsplată, o răsplată mare. Ştia că una dintre dorinţele lui cele mai arzătoare era să-şi poată continua studiile. Atunci, şi-a zis ca pentru sine: "Am să merg la don Bosco".

În prima zi liberă şi-a luat pălăria şi a mers la Torino. Când l-a văzut, don Bosco i-a ieşit în întâmpinare şi l-a îmbrăţişat. Erau vechi colegi de seminar, prieteni de o viaţă.

- Vechiul meu prieten, ce bine îmi pare că te revăd. Cu ce probleme ai venit?

- Am venit să te văd cum stai între aceşti derbedei. Apoi vreau să-ţi fac şi un cadou frumos.

- Ce fel de cadou?

- Mi s-a spus că, pe lângă aceşti pungaşi, în oratoriul tău primeşti şi copii care doresc să ajungă preoţi. M-am gândit să-ţi trimit şi eu un băiat. E din Mondonio şi se numeşte Dominic Savio. Este cam bolnăvicios, dar cu privire la celelalte calităţi sunt gata să pun rămăşag că niciodată n-ai cunoscut un băiat ca el. Un adevărat sfânt Alois.

- Exagerezi! În orice caz, vom vedea. Voi veni la Castelnuovo cu băieţii mei în luna octombrie pentru sărbătoarea rozariului. Să-l trimiţi la mine pe acest Dominic împreună cu tatăl său. Vom vorbi şi vom vedea ce este de el.