SFINŢII

Infirmierul minunat

Fratele Ieremia a trecut prin mai multe mănăstiri dar biografii săi nu le enumeră pe toate. Se ştie precis că a fost în mănăstirea Sf. Efrem cel Vechi, în cea de la Pozzuoli (1583) precum şi în mănăstirea Sfintei Zămisliri din Napoli (Sf. Efrem cel Nou). Prezenţa sa era totdeauna o rază de lumină.

Cel mai mult a petrecut la Sfântul Efrem cel Nou unde în calitate de infirmier a dus o activitate de apostolat unică şi aproape cea mai mare parte a vieţii. Vedea în bolnavi mădulare suferinde ale lui Cristos şi de aceea se apropia de ei cum s-ar fi apropiat de Isus însuşi. Pentru el nu avea importanţă dacă bolnavul se poartă bine sau nu dacă are vreo boală gravă sau nu, molipsitoare sau nu. Făcea totul cu minuţiozitate, dragoste, neobosit şi total dezinteresat. Cu măiestrie înnăscută păstra o curăţenie desăvârşită şi chiar crea un ambient plăcut. Seara târziu, când toţi se retrăgeau spre odihnă, umilul nostru frate mergea în capela infirmieriei unde se ruga, dialoga cu Isus şi-l adora... şi erau bolnavi contagioşi, canceroşi, atinşi de podagră sau grave boli de piele sau chiar psihici. Despre chipul de înger al umilului copil de moldovean avea să se vorbească din ce în ce mai mult.

În faţa bolnavilor apărea cu o faţă iradiind de bucurie, inspirându-le încredere şi făcând pe călugării bolnavi să înţeleagă sensul suferinţei: unirea acesteia cu Jertfa Mântuitorului pentru salvarea omenirii. Nu făcea nici o diferenţă între călugării simplii şi cei cu diferite ranguri în ierarhie sau proveniţi din aristocraţie. Ştia cum să se poarte cu fiecare în parte chiar cu bolnavii psihici.

Simpla sa prezenţă sau atingere le aducea bolnavilor mângâiere şi alinare în dureri. Respecta cu scrupulozitate disciplina mănăstirii şi distribuirea medicamentelor prescrise de medic. Dacă fratele Iermia a încălcat ceva vreodată era concurenţa pe care o făcea în cerşit celorlalţi confraţi dar în favorul călugărilor bolnavi sau al caselor sărace pe care le remarca în calea sa. Astfel că de multe ori ajungea la mănăstire cu traista goală după ce de fapt o umpluse.

Uneori fratele Ieremia recurgea la vindecări prin rugăciune asociată cu credinţă, puritate, umilinţă, caritate...; a ajuns să vindece boli cum erau migrena, ipohondria, obsesii diavoleşti ş.a. Călugărul valah se slujea de semnul crucii pe care-l făcea pe fruntea bolnavului, rostind cuvintele: "POTENTIA DEI PATRIS, SAPIENTIA DEI FILII, VIRTUS SPIRITUS SANCTI LIBERET TE AB OMNI MALO, JESUS, MARIA, FRANCISCUS" (Puterea lui Dumnezeu Tatăl, Înţelepciunea lui Dumnezeu Fiul, Tăria Spiritului Sfânt să te scape de orice rău, Isus, Maria, Francisc". Aceste vindecări erau săvârşite total dezinteresat, fratele Ieremia, neacceptând nici o plată.

Cazul Părintelui Martin

Când acest călugăr îngrijea bolnavii părea că nu simte mirosul neplăcut şi priveliştea respingătoare ce constituiau efectele unor boli. Dimpotrivă îi îngrijea pe călugării bolnavi ca pe nişte copii. Aşa a fost cazul părintelui Martin, fost ofiţer în armata regelui Filip al II lea al Spaniei, care părăsind falsa strălucire a vieţii a îmbrăcat haina sf. Francisc. A cerut însă lui Dumnezeu să pătimească pentru păcatele trecute. Şi astfel în mod inexplicabil a venit peste el o boală grea: a ajuns să fie acoperit de răni urât mirositoare. Nimeni dintre călugării infirmieri n-a putut să stea în preajma lui mai mult de câteva zile. Aşa a ajuns în grija fratelui Ieremia care l-a slujit până la sfârşitul vieţii. Când părintele Martin a plecat spre veşnicie rănile urât mirositoare au dispărut, pielea a dvenit netedă, emanând o mireasmă plăcută. E de menţionat că în timp ce îngrijea pe acest cleric consacrat suferinţei, fratele Ieremia a fost cercetat de un înger care I-a transmis următorul mesaj: caritatea este înaintea poruncii bolnavului(de exemplu în situaţia cînd acesta din bun simţ caută să mai renunţe la serviciile călugărului infirmier).

Ce a mai făcut Dumnezeu prin fratele Ieremia?

Spiritul de caritate era deja cultivat în sufletul lui Ion încă din sânul familiei şi în special de la mama sa prin a cărei influenţă au fost ajutaţi mulţi săraci în diferite perioade de criză. Nu de puţine ori când era vorba de ajutorarea săracilor afirma: "Aşa spunea mama"

Au fost situaţii concrete când a cerut zestre de la oameni bogaţi pentru câte o fată săracă pentru a nu ajunge prostituată, chiar afirmând că dacă va fi ajutată va ajunge o mamă bună. Şi nu dădea greş. Altădată lua apărarea servitorilor faţă de stăpânii lor sau chiar atenţiona pe judecătorii vremii să fie drepţi în judecăţile lor pentru că deasupra lor este marele Judecător. Când ştia că se întâlneşte cu copiii îşi umplea buzunarele cu castane, mere şi alte bunătăţi. Aceştia se adunau în jurul lui, iar el îi învăţa să se roage, cânta împreună cu ei un cântec marian iar la despărţire îşi făgăduiau grabnică revedere.

Aceste "peisaje" create de fratele Ieremia în raport cu cei săraci, cu cei bogaţi, cu copiii etc. au devenit ceva obişnuit şi nimeni nu se mai minuna chiar dacă soţia preşedintelui Camerei Regale, Doamna Vincenza de Silva cobora din trăsură şi-i săruta mâna cu respect.

Devoţiunea faţă de Preacurata

Fratele Ieremia a avut o devoţiune deosebită faţă de Maica Domnului căreia îi spunea "Măicuţa". Pentru el Preacurata Fecioară Maria era Corăscumpărătoarea neamului omenesc şi oriunde ar fi întâlnit icoana ei, chiar pe stradă, îngenunchea, se adâncea în rugăciune şi apoi împreună cu mulţi care-l înconjurau cântau "Salve Regina".

Printre altele el spunea că nu trebuie doar s-o invocăm pe Maica Domnului ci şi să-i imităm virtuţiile dintre care cele mai evidente erau: umilinţa, curăţia, generozitatea, prudenţa, spiritul de jertfă etc. Apoi îi descria chipul ei de Mamă care se apropie de copiii ei de pe pământ şi îi ajută deoarece le cunoaşte fiecare ungher al sufletului. Marinarilor le spunea despre Născătoarea de Dumnezeu: "este steaua voastră"; bolnavilor: "este salvarea voastră"; păcătoşilor: "este avocata şi speranţa voastră"; tuturor: "Ea este Doamna şi Regina noastră".

Atât călugărilor cât şi laicilor le recomanda să cinstească cele nouă luni de locuire a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Mamei Sale, recitând nouă "Salve Regina": dimineaţa - de trei ori, pentru întoarcerea păcătoşilor; la amiază - de trei ori, pentru cei aflaţi în agonie şi seara - de trei ori, pentru sufletele din purgator. În acelaşi timp, această devoţiune trebuia să le obţină celor ce o practicau curăţia inimii, umilinţă adâncă şi iubire aprinsă.

Într-o noapte, pe când fratele Ieremia se ruga profund i-a apărut Preacurata Fecioară Maria cu Fiul în braţe şi scăldată în lumină. Într-un târziu, deşi nu îndrăznea s-o privească, la încurajarea Ei umilul călugăr a întrebat-o:

- Stăpâna mea, tu eşti Regină şi nu porţi coroană?

- Coroana mea este Fiul meu!

Deşi fratele Ieremia a încercat să ascundă această minune a arătării Maicii Domnului nu a reuşit şi până la urmă a trebuit să dezvăluie această taină. După ce a relatat totul mulţimii aflată în stare de euforie, după ce cu toţii au intonat cântecul Salve Regina şi aceştia s-au retras, rămânând singur cu confratele său, fratele Ieremia a constatat că nu mai avea nici cingătoare, nici Rozariul de la brâu, nici bastonul iar cineva îi smulse chiar şi peticele de la haina monahală, pe care o purta de peste treizeci de ani.

Prinţesa de Bisignano, Isabella della Rovere, aflând vestea aparţiei a adus la palatul ei pe fratele Ieremia şi pe un pictor care după descrierea minuţioasă a călugărului a încercat să redea într-o pictură imaginea Preacuratei cu Pruncul în braţe. Prinţesa porunci să se facă mai multe copii care se răspândiră în tot viceregatul. Devoţiune către Maica Domnului a luat o amploare deosebită în acele locuri.

La un moment dat fratele Ieremia fiind grav bolnav, iar medicul nemaidându-i şanse de supravieţuire, a trimis să-i aducă acea icoană a Preacuratei. I s-a încredinţat voinţei sale iar a doua zi era vindecat complet, fiind din nou capabil să se ocupe de cei săraci, bolnavi şi necăjiţi.

În luptă cu diavolul

Fratele Ieremia avea să aibă în vedere mereu cel mai periculos păcat: orgoliul şi vanitatea. De aceea diavolul porni împotriva lui printr-un atac făţiş. Apărea ca un animal ciudat printre gunoaie şi în spatele uşii de la intrarea în corul capelei. Satana i-a spus fratelui Ieremia scopul său: de a-i face pe călugări să renunţe la rugăciune prin neputinţa somnului, sau de a nu săruta pământul atunci când fac închinăciunile; aceasta îl deranja nespus pe îngerul decăzut.

Altădată, când fratele Ieremia ieşea seara târziu de la capelă, îl zări pe diavol în semi-întuneric sub forma unui monstru oribil ce scotea nişte sunete asemenea unor grohăeli, mieunături, nechezături... şi începu să vorbească dispreţuitor şi blasfemitor, arătând că numai forţa lui Dumnezeu îl mai opreşte să nu distrugă universul. Apoi diavolul îşi dezvălui identitatea, spunând că este duhul necurăţiei în care îi atrage pe tineri dar în mod special pe preoţi, aceasta din urmă fiind una din cele mai mari izbânzi ale sale. Alte efecte malefice pe care le mai face sunt: umplerea de orgoliu a celor învăţaţi, făcându-i să uite de Autorul ştiinţei, provocarea de nemulţumiri şi răzvrătire în mănăstiri ca şi dezbinări de tot felul.

Fr. Ieremia l-a blestemat, a făcut semnul crucii iar monstrul a dispărut. Călugărul valah se întoarse atunci din nou în capelă, unde se prosternă în faţa Sfântului Sacrament până târziu în zori.