SFINŢII

Aflătorul lucrurilor pierdute

Iată un atribut care i se potriveşte numai Sfântului Anton. I s-a dat acest nume pentru că, spre deosebire de alţi sfinţi, mângâie şi ajută pe acei care, din vina sau fără vina lor, au pierdut lucruri scumpe sau folositoare şi vor să le găsească. Fapta care l-a arătat puternic pe Sfântul Anton în astfel de împrejurări e următoarea:

Pe când Sfântul Anton era la Montpellier (Franţa), i s-a furat un manuscris în care el comentase Psalmii. Sfântul ţinea mult la această operă a sa, şi de aceea se îndreptă cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu ca să-l ajute s-o găsească. Minune! Pe când hoţul trecea un pod înalt, îi ieşi înainte un individ furios care îl ameninţă cu sabia, poruncindu-i să ducă înapoi manuscrisul. Fără întârziere, Sfântul Anton şi-a dobândit manuscrisul.

Puterea rugăciunilor sale în toate împrejurările de acest fel s-a arătat într-adevăr minunată. Aşa că astăzi toţi evlavioşii faţă de Sfântul Anton au convingerea fermă că tot ce se poate pierde se poate şi afla prin Sfântul Anton.

La convingerea că Sfântul Anton găseşte lucrurile pierdute se adaugă apoi siguranţa că toate cele existente nu se vor mai pierde, dacă vor fi încredinţate grijii Sfântului; de aceea mulţi îşi recomandă Sfântului Anton bunurile personale, alţii, înainte de a pune la poştă sau a trimite lucruri, hârtii de valoare, le pun sub paza Sfântului Anton. Şi cu folos! Iată numai un fapt. Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase în America de Sud pentru comerţ, şi se oprise la Lima. Soţia sa, rămasă acasă, îi scrise în mai multe rânduri, însă nu primi nici un răspuns. Întristată de acest fapt, se duse în biserica Sfântul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfântului Anton, şi-i puse în mână o scrisoare pentru bărbatul ei; apoi făcu o rugăciune fierbinte, cerând Sfântului să-i dea harul să aibă vreun răspuns. A doua zi veni iarăşi să se roage Sfântului şi văzu scrisoarea tot în mâna acestuia. Atunci, crezând că era tot aceea ce o pusese ea, se plânse că Sfântul n-o ascultase. Un călugăr, auzind pe cineva vorbind în biserică, veni, şi, văzând femeia negustorului, o îndemnă să ia scrisoarea din mâna Sfântului, căci el încercase, dar nu izbutise. Femeia întinse mâna şi scoase cu uşurinţă scrisoarea şi, în acelaşi timp, îi căzură la picioare, din haina Sfântului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea şi află răspunsul dorit, precum şi lămuriri privitoare la bani.

Negustorul îi mai spunea că îi trimitea răspunsul tot prin călugărul franciscan care îi adusese scrisoarea... Cine era acel călugăr? Desigur, Sfântul Anton. Dumnezeu e minunat în sfinţii săi. E de prisos să mai înşirăm şi alte fapte.