SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 2, 29.10.2003
Evangheliile - scrieri despre Dumnezeu făcut Om

La începutul studiului asupra Evangheliilor, este oportun să luăm în consideraţie ce înseamnă, de fapt, "o evanghelie". Acest termen, pe care noi îl folosim astăzi cu aşa mare claritate şi familiaritate, nu a fost din totdeauna explicat în acest mod. În momentul în care evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan erau scrise, lucrurile nu stăteau deloc aşa cum le înţelegem noi azi.

În primele patru-şase decenii ale creştinismului, evanghelia însemna vestea cea bună (din limba greacă, unde termenul însemna eu angellion, adică tocmai vestea ce bună), vestea cea bună că Isus Cristos a murit pentru noi, a înviat şi s-a înălţat la cer. Acest prim anunţ al credinţei mai este numit, în termeni teologici de specialitate, kerygma. Cuvântul kerygma îşi are originea în kyrusso, adică, a predica. În momentul în care un apostol ajungea într-un oraş sau sat în care vestea despre Isus Cristos mort, înviat şi înălţat la cer nu era încă predicată, el începea această catehizare primară şi anunţa kerygma, deoarece tocmai această predicare a lui Dumnezeu era fundamentul credinţei creştine. În acest mod, la începutul credinţei creştine, evanghelia era o predică, o "ştire", o "veste" rostită, şi nu scrisă.

În momentul în care sfântul Marcu, pe care noi îl credem că ar fi primul evanghelist, chiar dacă primul evanghelist pe care Sfânta Scriptură (aceea pe care noi o avem astăzi) ni-l propune este sfântul Matei, s-a decis să scrie vestea cea bună a vieţii, morţii şi învierii lui Isus Cristos, el a numit-o evanghelie. De notat faptul că o evanghelie nu este o biografie, deoarece biografia are drept scop povestirea vieţii unui personaj, a unei persoane, de obicei destul de importante din diferite puncte de vedere: ori este un mare conducător, un mare om politic, un mare binefăcător sau chiar un cap religios, iar această documentaţie se începe chiar cu primele clipe ale vieţii sale: naşterea, copilăria, adolescenţa etc. În cazul evangheliilor, putem observa foarte bine că ele nu respectă în totalitate aceste criterii ale biografiei şi, de exemplu, evanghelia sfântului Marcu nu începe cu naşterea lui Isus Cristos, tocmai pentru faptul că ea nu trebuie înţeleasă ca o biografie, ci mai degrabă ca o comunicare a credinţei transmisă comunităţii în ceea ce priveşte viaţa, moartea, învierea şi înălţarea lui Isus Cristos. În acest mod, ne putem da seama că evangheliile nu sunt cărţi de istorie specifice (chiar dacă în anumite pasaje vorbesc detaliat despre istoria timpului lor şi noi suntem convinşi că autorii au fost bine informaţi despre datele istorice respective), ci sunt cărţi ale credinţei: nu putem citi aceste cărţi fără credinţă, iar dacă am face acest lucru, nu le-am putea înţelege conţinutul profund şi dătător de viaţă veşnică.

Dintre cele patru evanghelii, în acest prim moment, ne vom îndrepta privirea către cele sinoptice. Cuvântul "sinoptic" este format din două cuvinte greceşti care înseamnă "cu un singur ochi", sau "dintr-o singură privire" (sun "cu" şi optic "ochi", "privire").

Pentru aprofundarea şi cunoaşterea evangheliilor sinoptice, este bine de ştiut faptul că studioşii biblici ai Comisiei Pontificale Biblice, în anul 1965, au publicat un document prin care se reglementa interpretarea, istorismul şi modul în care au fost scrise evangheliile. În acest document sunt identificate trei etape. În prima etapă, găsim adevărul conţinut de evanghelii şi sunt prezentate viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos. Întrebări ca: "Ce s-a întâmplat cu adevărat?", "Ce a spus cu adevărat Isus Cristos, unde şi de ce?" îşi găsesc un răspuns în această primă etapă, deoarece acum evangheliştii au vrut să analizeze evenimentele în sine, nu ceea ce alţii au spus despre aceste evenimente. Într-o etapă următoare, se ia în consideraţie ceea ce apostolii şi discipolii lui Isus Cristos au spus despre aceste evenimente. Acest lucru se vede şi este bine evidenţiat prin faptul că deja fiecare evanghelist în parte îşi formează un vocabular propriu, în conformitate cu mesajul pe care voia să-l transmită comunităţilor cărora le scria, şi fiecare în parte are o versiune proprie asupra evenimentelor vieţii, morţii şi învieri lui Isus Cristos. În cele din urmă, adică în a treia etapă, se poate vorbi de momentul în care evangheliile au fost scrise. În această etapă, personalitatea evanghelistului şi personalitatea comunităţii pentru care evanghelistul scrie influenţează în mare măsură modul în care este anunţată vestea ce bună, evanghelia şi ceea ce ea comunică. În momentul în care se citesc şi se studiază evangheliile sinoptice, de multe ori ne putem întreba dacă un material găsit în ele provine din prima, a doua sau a treia etapă şi răspunsul nu este întotdeauna cel scontat. Cu toate acestea, suntem ferm convinşi că toate cele trei etape au fost sub inspiraţia Duhului Sfânt, iar cu această afirmaţie dorim să spunem că în tot materialul pus la dispoziţie de către evanghelişti găsim mâna lui Dumnezeu, care, folosindu-se de oameni, a realizat lucruri minunate şi a transmis mesajul mântuirii atât sub forma întrupării Fiului său, Isus Cristos, cât şi prin intermediul evangheliştilor.

Cu aceste explicaţii preliminare, vom îndrepta studiul nostru spre evanghelia sfântului Matei.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.