SFÂNTA SCRIPTURĂ

Nr. 121, 01.03.2006
Sfântul Paul - ucenicul Domnului şi apostolul neamurilor

În plină afirmare a culturii şi a filosofiei eleniste, în epoca de aur a platonismului, în Areopagul atenian îşi face apariţia un oarecare Paul din Tars, "slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu" (Rom 1,1), şi, prin urmare, un misionar al Bisericii creştine din "faşă", care predica atenienilor unicul şi adevăratul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi cărora doreşte să le facă cunoscut mesajul mântuirii şi al convertirii. Puntea de legătură dintre Orientul şi Occidentul antic, în contextul dialogului şi al perspectivelor sale, o constituie valorile transmise de mesajul creştin: acesta, de-a lungul timpului, a lăsat urme adânci în conştiinţa popoarelor şi al persoanelor, deoarece în faţa valorilor promulgate de învăţătura lui Isus Cristos este obligatorie o luare de poziţie. Desigur că pentru concepţia timpului era de neînţeles noi valenţe ale divinităţi care să nu facă parte din patrimoniul panteonului păgân, însă revelaţia extraordinară prezentată de către apostolul neamurilor era evidentă: numai prin intermediul credinţei în Isus Cristos, mort şi înviat, se cunoaşte adevăratul sens şi adevărata viaţă veşnic fericită a omului.

În pleiada personalităţilor Bisericii sfântul Paul ocupă un loc privilegiat, deoarece alături de munca sa misionară şi de evanghelizare, apostolul neamurilor ne-a lăsat o impresionantă operă literară: aproape o jumătate din scrierile Noului Testament (13 [1] din 27) sunt ale sale sau sunt legate de numele său. Om dedicat cu totul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, plin de zel pentru învăţătura divină, sfântul Paul a reuşit într-un mod cu totul surprinzător să îmbine literatura cu activitatea, oratoria cu rugăciunea, liniştea sufletească cu zbuciumul pentru Împărăţia lui Dumnezeu, s-a făcut totul pentru toţi pentru a-i câştiga măcar pe unii pentru şi de partea lui Dumnezeu. Personalitatea complexă şi fascinantă a sfântului Paul este ca un miraj pentru cititorul Sfintei Scripturi. Dintre apostolii lui Isus Cristos, despre el avem cele mai multe informaţii datorită informaţiilor din Faptele Apostolilor şi datorită scrierilor sale.

După ce în cartea Faptele Apostolilor l-am lăsat pe sfântul Paul la Roma pentru a-şi desăvârşi lucrarea şi planul lui Dumnezeu în privinţa persoanei sale, în viitoarele Pastile Biblice Săptămânale ne vom îndrepta privirea şi cercetarea către acele scrieri pe care Sfânta Scriptură ni le oferă pentru meditaţie şi întărire doctrinară, spirituală şi morală: este vorba despre scrierile sfântului Paul. Tradiţional în Noul Testament avem 13 epistole sau scrisori ale sfântului Paul trimise diferitelor comunităţi prin care a trecut sau diferitelor persoane pe care le-a întâlnit şi le-a îndrăgit. Le vom aminti în continuare după cum urmează [2]: Scrisoarea către Romani, Scrisoarea întâi către Corinteni, Scrisoarea a doua către Corinteni, Scrisoarea către Galateni, Scrisoarea către Efeseni, Scrisoarea către Filipeni, Scrisoarea către Coloseni, Scrisoarea întâi către Tesaloniceni, Scrisoarea a doua către Tesaloniceni, Scrisoarea întâi către Timotei, Scrisoarea a doua către Timotei, Scrisoarea către Tit şi Scrisoarea către Filemon [3]. La acestea vom adăuga, în acest volum, şi Scrisoarea către Evrei pe care o vom studia la timpul potrivit.

Aşadar, epistolarul paulin este destul de vast şi, de aceea, vom proceda, cum de altfel am făcut şi în cercetarea anterioară legată de Evanghelii şi de cartea Faptele Apostolilor, prin a aborda fiecare scriere în parte, adică fiecare scrisoare, şi vom vedea care este mesajul transmis pentru viaţa noastră de zi cu zi şi, în mod special, pentru familia creştină. Nu vor lipsi nici aprecierile critice, nici documentele Bisericii în ceea ce priveşte rolul vieţii morale pentru familia creştină şi pentru membri ei.

Note

[1] Nu este aici indicată Scrisoarea către Evrei.
[2] În această enumerare nu s-a ţinut cont de importanţa scrierilor, ci s-a urmat succesiunea indicată de scrierile Noului Testament din ediţiile actuale ale Sfintei Scripturi.
[3] Din acestea şapte sunt autentice (Romani, 1 şi 2 Corinteni, Galateni, 1 Tesaloniceni, Filipeni şi Filemon), celelalte formându-se la şcoala apostolului neamurilor sau în comunităţile în care el a activat. Canonului Bisericii, precum şi exegeţii Sfintei Scripturi şi-au argumentat această "selecţie" a scrisorilor sfântului Paul ţinând cont de modul în care au fost scrise acestea, precum şi de teologia, limbajul şi stilul pe care-l conţin. În acest caz, o scrisoare pentru a fi admisă ca fiind autentică trebuia să aibă următoarea formă, tipică pentru scrisorile romane şi iudaice contemporane autorului. În primul rând, adresa care cuprinde expeditorul, destinatarul şi un scurt salut din partea sfântului Paul, care se transformă în dorinţa de a oferi cititorilor darurile mesianice ale harului lui Dumnezeu şi ale păcii; urmează imediat aducerea de mulţumire dată lui Dumnezeu. În al doilea rând, găsim corpusul scrisorii care conţine mesajul, separat în două: prima parte este cea dedicată doctrinei şi cea de a doua parte dedicată punerii în practică a învăţăturilor sau are o referinţă morală sau exortativă. În al treilea rând, avem concluzia sau sfârşitul scrisorii care conţine ştiri personale, recomandări, salutul final şi binecuvântarea apostolică. De asemenea, sfântul Paul mai adaugă cine a scris acea scrisoare.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.