SFÂNTA SCRIPTURĂ

DIN CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT

REGI ŞI PROFEŢI

21. În ţara făgăduită

Înainte de a muri, Moise îl desemnase pe Iosua ca urmaş al său. El trebuia să-i conducă pe israeliţi în ţara Canaan, în care trăiseră Abraham, Isaac şi Iacob. Dar populaţiile care trăiau în Canaan nu voiau să-i lase pe israeliţi să intre în ţară. Sub conducerea lui Iosua, israeliţii s-au ţinut tari datorită promisiunii făcute de Dumnezeu. Ei nu s-au lăsat alungaţi. Treptat au cucerit ţara. Au construit sate şi au trăit ca agricultori precum cananeenii.

Israeliţii au avut multe de învăţat de la cananeeni: când se seamănă grâul sau se culeg strugurii; cum se fac cele mai bune unelte; cum să pregătească mâncarea şi cum să se îmbrace. Dar un singur lucru nu aveau voie să-l facă asemenea cananeenilor dacă voiau să rămână credincioşi legământului cu Dumnezeu: ei nu aveau voie să se închine zeilor cananeenilor şi nici să le slujească. Israeliţilor le venea greu să respecte această poruncă. Cananeenii aveau peste tot în ţară, pe munţi şi sub pomii înalţi, locuri de jertfă în care slujeau zeilor lor şi se rugau pentru ploaie şi recoltă bună.

În acel timp, israeliţii au făcut o nouă experienţă: atât timp cât rămâneau fideli Dumnezeului lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob, El le dăruia ocrotire şi binecuvântare. Când îi deveneau infideli, ajungeau în lipsuri şi strâmtorări. Dar dacă se întorceau la El, îşi recunoşteau vina şi îi cereau iertare, atunci El se întorcea iar spre ei şi îi binecuvânta (Iosua; Judecători).

22. Poporul vrea un rege

Israeliţii au împărţit astfel ţara, încât fiecare din cele douăsprezece triburi mari să primească un ţinut propriu. Bătrânii triburilor au împărţit familiilor pământul. Fiecare a primit atât încât să se poată sătura de pe urma lui.

Triburile trăiau separat. Dar împotriva duşmanilor se apărau împreună. Atunci Dumnezeu le dădea un salvator care îi scotea din primejdie. Apoi, însă, lui Israel i-a fost foarte greu să se încreadă numai în Dumnezeu şi să aştepte până când El trimite un salvator în fiecare situaţie grea. Ei voiau un conducător permanent, un rege. Samuel a fost un salvator trimis de Dumnezeu. El a întrebat poporul: «Vreţi, într-adevăr, să vă plecaţi în faţa unui om, să munciţi pentru el, să plătiţi impozite?». Dar reprezentanţii triburilor au spus: «Vrem să fim ca celelalte popoare. Un rege să ne spună ce e bine şi ce e rău. Un rege să fie comandantul oştilor noastre».

Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel: «Dă-le ceea ce îţi cer oamenii! Ei nu pe tine te-au respins, ci pe mine». Atunci, din însărcinarea lui Dumnezeu, Samuel l-a uns pe Saul ca rege peste Israel. Dumnezeu i-a dăruit Duhul său. Saul ar fi putut rămâne un rege bun dacă s-ar fi încrezut din toată inima în Dumnezeu. Dar Saul nu a vrut să se bizuie pe altcineva, nici măcar pe Dumnezeu. El nu se încredea nici în oameni. A devenit trist şi tulburat. Dumnezeu nu mai era cu Saul. De aceea el nu a mai putut să conducă şi să apere poporul lui Israel (1 Samuel 8-15).

23. David, păstorul din Betleem

David din Betleem a fost al doilea şi cel mai mare rege al lui Israel. El s-a încrezut în Dumnezeu, iar Dumnezeu era cu el. De aceea, poporul lui Dumnezeu nu poate să uite numele lui David. În Israel se provestesc multe întâmplări despre el.

David era cel mai mic fiu al lui Iesse. El păzea oile când a venit Samuel ca să-l ungă rege. David era un păstor bun. El îşi cunoştea şi îşi iubea oile şi nu fugea când se apropia un leu sau un urs. David era curajos. Lui nu-i era frică de duşmanii lui Dumnezeu şi ai poporului său. Se povesteşte că pe când era copil s-a dus la fraţii săi pe câmpul de luptă. Acolo a văzut cum un bărbat grozav de puternic, uriaşul Goliat, îşi bătea joc de israeliţi şi de Dumnezeul lor. Nici un israelit nu avea curaj să lupte cu Goliat. David însă i-a spus: «Tu vei afla cât de puternic este Dumnezeul lui Israel». El a pus o piatră în praştie, a învârtit-o deasupra capului, a tras şi l-a nimerit pe uriaşul Goliat drept în mijlocul frunţii. Atunci duşmanii s-au înfricoşat. Ei nu au mai vrut să lupte împotriva lui Israel. Au fugit.

David ştia să cânte din gură şi din harfă. În cartea Psalmilor, cartea de cântări a poporului lui Dumnezeu, sunt o sută cinzeci de cântece aşa cum le cânta David. O vreme David a trăit la regele Saul. Când Saul se întrista, David cânta la harfă. Atunci Saul se înveselea iar. Pentru că Dumnezeu era cu David, acesta a putut să-i înfrângă pe duşmani. De aceea Saul l-a făcut comandantul oştirilor. Dar fiindcă David ieşea învingător iar poporul îl aclama, Saul a devenit gelos. El a vrut să-l înlăture pe David. Ani de-a rândul, David, împreună cu un grup de prieteni, a trebuit să se ascundă de Saul.

Când filistenii au pornit încă o dată la război împotriva lui Israel, oastea lui Saul nu a mai putut să le ţină piept. Pe muntele Ghilboa au murit cei trei fii ai lui Saul. Saul însuşi a fost grav rănit. El s-a aruncat în propria-i sabie (1 Samuel 16-31).

24. David, rege în Ierusalim

După moartea lui Saul, David a devenit rege peste tot Israelul. El a cucerit Ierusalimul şi l-a făcut capitală. A pus să fie adus la Ierusalim Chivotul sfânt cu tablele pe care erau poruncile Legământului. El a voit ca Ierusalimul să devină oraşul lui Dumnezeu.

David s-a încrezut în Dumnezeu. El a vrut să respecte Legământul. Când făcea vreun rău, îşi recunoştea vina şi cerea iertare de la Dumnezeu. Într-una din zile, David l-a chemat pe Natan. Natan era un bărbat pe care Dumnezeu îl desemnase să vorbească în numele său, un profet. David i-a spus lui Natan: «Eu locuiesc într-un palat măreţ. Dar Chivotul sfânt stă într-un cort. Vreau să-i construiesc lui Dumnezeu o casă».

A doua zi, Natan s-a întors la David şi i-a spus: «Dumnezeu nu vrea ca tu să-i clădeşti o casă. Dimpotrivă, El vrea să-ţi facă ţie o casă: o casă vie. După ce vei muri, fiul tău va domni peste poporul lui Dumnezeu. Acest cuvânt este valabil pentru totdeauna». De aceea, poporul lui Dumnezeu crede că marele Mântuitor, Mesia, pe care Dumnezeu l-a promis oamenilor, trebuie să se tragă din familia lui David (2 Samuel 7).

25. O cântare a lui David

Doamne, Tu eşti Păstorul meu,
de aceea nu duc lipsă de nimic.
Tu mă călăuzeşti la păşuni verzi
şi la locuri de popas lângă apă.
Tu îmi arăţi căi sigure.
Chiar dacă trebuie să merg
prin prăpăstii întunecoase,
nu mi-e frică,
pentru că Tu eşti cu mine (Psalmul 23).

26. Solomon construieşte o casă pentru Dumnezeu

Regele David a murit şi a fost înmormântat la Ierusalim. Fiul său, Solomon, a domnit peste Israel.

Solomon era un rege înţelept. El ştia ce e bine şi ce e rău. În Ierusalim şi-a construit un palat şi i-a clădit lui Dumnezeu o casă: Templul. Acolo a pus să fie adus Chivotul sfânt. În ziua sfinţirii Templului, Solomon s-a rugat: «Doamne, Dumnezeul meu! Tu ai făgăduit că vei fi aproape de noi în Templul acesta. Ascultă rugăciunea mea! Ascultă-i pe toţi cei care strigă către tine din acest lăcaş. Ascultă-ne şi iartă-ne vina!».

Solomon nu a trebuit să poarte războaie ca tatăl său, David. El a încheiat alianţe cu alte popoare. A făcut comerţ şi a trimis corăbii pe mare. A adus meşteşugari străini în ţara sa şi s-a căsătorit cu femei străine. Străinii pe care Solomon i-a adus în ţară voiau să slujească zeilor proprii. Solomon le-a îngăduit să ridice în ţara lui Israel altare pentru zeii lor. Solomon s-a rugat zeilor străini şi s-a închinat lor. Astfel l-a trădat el pe Dumnezeul cel unic. A rupt Legământul (1 Regi 5-11).

27. Proverbe ale lui Solomon

Un copil ascultător aduce bucurie părinţilor săi; unul încăpăţânat le aduce mâhnire (10, 1).
Ura duce la ceartă; dragostea creează armonie (10, 12).
Cine ajută pe alţii acela va fi ajutat. Cine dă însetaţilor să bea, acela nu va pieri de sete (11, 25).
Cine merge pe căi drepte, îl respectă pe Dumnezeu; cine merge pe căi strâmbe, îl dispreţuieşte (14, 2).
Cine îşi dispreţuieşte aproapele păcatuieşte; fericit este cel care se milostiveşte de cel aflat în nevoie (14, 21).
Cine nu vrea să audă strigătul săracului, pe acela nu-l va auzi nimeni când el va striga după ajutor (21, 13).

28. Doi regi pentru un popor

După moartea lui Solomon, fiul său, Roboam, a vrut să devină rege în Ierusalim. Oameni cu experienţă i-au dat un sfat: «Tatăl tău, Solomon, a cerut de la ţărani multe biruri, iar de la negustori, impozite mari. Dacă tu ceri mai puţin, toţi israeliţii te vor recunoaşte ca rege».

Dar Roboam nu a ascultat sfatul înţelepţilor. De aceea, cele zece triburi care trăiau în nordul ţării au zis: «Nu avem nevoie de rege din casa lui David. Noi alegem un rege al nostru». Numai tribul care se numea Iuda, după fiul lui Iacob, şi care locuia în apropierea Ierusalimului, i-a rămas credincios lui Roboam. De atunci încolo, nu numai în Ierusalim a domnit un rege, ci şi în Sihem sau Samaria (1 Regi 12).

29. Dumnezeul cel viu

Ieroboam, primul rege al triburilor din nord, şi-a zis: «Nu este bine ca cetăţenii regatului meu să meargă la Templul din Ierusalim, când vor să se închine lui Dumnezeu sau vor să aducă o jertfă». De aceea, a pus să se facă doi viţei de aur. Pe unul l-a aşezat în nordul regatului său, în oraşul Dan, pe celălalt în sud, în oraşul Betel. Apoi peste tot a dat de ştire poporului: «Nu mai trebuie să mergeţi la Ierusalim când vreţi să sărbătoriţi o zi sau când vreţi să aduceţi o jerfă. Îl găsiţi pe Dumnezeu în Dan sau în Betel. Pe acelaşi Dumnezeu care i-a scos din Egipt pe părinţii voştri». Nu toţi israeliţii l-au ascultat pe Ieroboam, pentru că ei îşi aminteau că Dumnezeu le interzisese oamenilor să-şi facă idoli, cum făceau egiptenii. Ei ştiau că încalcă Legământul cu Dumnezeu dacă îl înlocuiesc pe Dumnezeul cel viu cu un chip fără viaţă (1 Regi 12; Exod 32-34).

30. Dumnezeul cel putemic

Adesea regii Israelului uitau de Dumnezeu şi de Legământul său. Dumnezeu însă şi-a ţinut Legământul. El a trimis regilor şi poporului bărbaţi care să vorbească în numele lui: profeţii.

Ahab a fost un rege care se închina lui Baal. Ilie era un profet al lui Dumnezeu. El s-a dus la regele Ahab şi i-a zis: «Eu îi slujesc Dumnezeului lui Israel. El este Dumnezeul cel puternic. Tu vei afla puterea lui, şi cu tine toată ţara, căci începând de astăzi nu va mai cădea rouă din cer şi nici ploaie. Seceta va dura atât cât voi spune eu».

Ilie s-a temut de mânia regelui. El a fugit peste hotare, în Fenicia. Acolo trăia la o femeie sărmană. Ea era văduvă şi avea un singur fiu. Fiul ei s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci femeia l-a acuzat pe Ilie: «Tu eşti un prieten al lui Dumnezeu. Locuieşti la mine. De aceea Dumnezeu mă priveşte. El vede păcatul meu şi mă pedepseşte». Ilie a luat copilul mort şi l-a aşezat pe patul său. Apoi s-a aplecat asupra băiatului şi s-a rugat: «Doamne, Dumnezeul meu, redă-i acestui copil viaţa!». Dumnezeu a ascultat rugăciunea profetului său. Copilul a prins viaţă. Ilie a luat băiatul de mână şi l-a dus mamei lui (1 Regi 17).

31. Dumnezeul unic

După doi ani, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Ilie la regele Ahab. Acesta l-a acuzat pe profet: «Din cauza ta întreg poporul lui Israel nu are nimic de mâncare!». Dar Ilie i-a răspuns: «Nu eu, ci tu şi familia ta sunteţi de vină pentru această secetă mare. Voi l-aţi părăsit pe Dumnezeul nostru şi aţi alergat după Baal. Acum adună-i pe toţi laolaltă pe muntele Carmel. Acolo se va arăta lămurit cine este Dumnezeul unic». Nu numai profeţii şi preoţii lui Baal au venit pe muntele Carmel, ci şi mulţi israeliţi.

Ilie a zis: «Ridicaţi un altar, puneţi pe el un animal de jertfă. Apoi rugaţi-vă dumnezeului vostru. Poate va trimite foc din cer şi va primi jertfa voastră». Preoţii şi profeţii lui Baal au ridicat altarul şi au pus victima pe el. Din zori şi până la amiază s-au rugat. De la amiază şi până seara au strigat: «Baal, ascultă-ne!». Dar au strigat zadarnic. Nu s-a întâmplat nimic.

Seara a ridicat Ilie un altar pentru Dumnezeul lui Israel. El a aşezat victima pe altar şi a turnat apă deasupra. Apoi s-a rugat: «Doamne, Tu eşti Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Arată-le tuturor că Tu eşti Dumnezeul lui Israel şi că eu sunt slujitorul tău. Ascultă-mă, Doamne! Ascultă-mă!». Atunci a căzut foc din cer. Jertfa a ars. Toţi care erau de faţă s-au speriat. Ei au strigat: «Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!».

Curând după aceasta au apărut nori. Ploaia a căzut peste pământul uscat (1 Regi 18).

32. Dumnezeu îl cheamă la El pe Ilie

Ilie şi-a dat seama că Dumnezeu voia să-l ia la sine. S-a dus în ţinutul de dincolo de lordan. El voia să fie singur. Dar Eliseu, ucenicul său, n-a vrut să-l lase singur. S-a dus cu Ilie. Eliseu a văzut cum a venit foc din cer, un vârtej năpraznic. Acesta l-a cuprins pe Ilie şi l-a tras în sus ca într-un car.

Când Eliseu s-a reîntors singur peste Iordan, a întâlnit cincizeci de ucenici de profeţi. Ei au întrebat: «Unde a rămas Ilie? Vrem să-l căutăm!». «Nu-l veţi găsi», le-a răspuns Eliseu. Trei zile l-au căutat pe Ilie, dar nu l-au găsit. Ei au venit înapoi şi au spus: «Dumnezeu l-a luat la sine pe profet într-un car de foc». De atunci, în poporul lui Israel se crede că la sfârşitul timpurilor Dumnezeu îl va trimite iarăşi pe pământ pe crainicul său Ilie (2 Regi 2).

33. Săturarea unor flămânzi

Un om a venit la profetul Eliseu şi i-a adus douăzeci de pâini de orz şi un săculet, plin cu grăunţe. Eliseu i-a spus servitorului său: «Împarte-le, ca să poată mânca toţi!». Servitorul i-a răspuns: « Cum să se sature o sută de oameni cu acestea?». Dar Eliseu a spus încă o dată: «Dă oamenilor de mâncare. Vei vedea că va mai şi rămâne». Atunci servitorul a făcut împărţeala. După ce au mâncat toţi, a mai şi rămas. Aşa cum spusese Domnul prin Eliseu (2 Regi 4, 42 şi urm.)

34. Semnul lui Dumnezeu pentru poporul său

În vremea când Ahaz era rege în Ierusalim, doi regi i-au declarat război. Ei au asediat Ierusalimul cu oştenii lor. Atunci inima regelui, şi chiar şi inima poporului, a tremurat aşa cum tremură copacii în pădure când vine furtuna.

Regele Ahaz s-a dus să verifice conducta de apă. Acolo a venit şi profetul Isaia. El i-a transmis regelui un mesaj de la Dumnezeu: «Stai liniştit, nu te teme! Cei doi pun la cale ceva rău împotriva ta. Tu ţine-te de Dumnezeu: atunci şi Dumnezeu te va ţine». Isaia i-a mai zis: «Dumnezeu vrea să-ţi dea un semn, pentru ca tu să fii sigur de ajutorul lui - orice semn vei cere». Dar Ahaz a refuzat: «Nu vreau să-l rog pe Dumnezeu să-mi dea un semn». Atunci Isaia a spus: «Totuşi Dumnezeu îţi va da un semn. Iată, fecioara va zămisli un copil. Ea va naşte un fiu şi îi va pune numele Emanuel. Aceasta înseamnă: Dumnezeu este cu noi» (Isaia 7).

35. Profetul Amos acuză

Domnul spune: «Pentru trei fărădelegi pe care le-a săvârşit Iuda, sau pentru patru, nu-mi iau Eu cuvântul înapoi. Ei au dispreţuit cuvântul meu şi nu au urmat căile mele. S-au lăsat amăgiţi de idoli - întocmai ca şi părinţii lor. De aceea voi trimite foc împotriva lui Iuda; palatele Ierusalimului vor arde».

Domnul spune: «Pentru trei fărădelegi pe care le-a săvârşit Israel, sau pentru patru, nu-mi iau Eu cuvântul înapoi. Ei l-au vândut pentru bani pe cel nevinovat. I-au strivit în ţărână pe cei mici, l-au înşelat pe cel slab, lipsindu-l de dreptul lui.

Pentru acestea voi face să se clatine pământul sub voi aşa cum se clatină carul încărcat cu snopi. Nici chiar cel mai iute nu va putea fugi, tăria celui mai puternic va da greş; cel mai curajos îşi va pierde curajul» (Amos 2).

36. Ieremia prevesteşte pedeapsa lui Dumnezeu

Poporul care trăia în legământ cu Dumnezeu nu era numeros. Oştile lui nu se puteau pune cu armatele popoarelor puternice. Ele nu au putut opune rezistenţă asirienilor, care au ocupat ţara şi i-au alungat pe mulţi din patria lor în ţări străine. Oamenii credincioşi au recunoscut în această soartă pedeapsa lui Dumnezeu, după cum o prevestise El prin profeţi.

În Ierusalim, Ieremia avertiza: «De douăzeci şi trei de ani sunt profetul lui Dumnezeu. Toate cuvintele lui vi le-am transmis. Voi însă nu ascultaţi. Am spus: Întoarceţi-vă de pe căile greşite! Încetaţi să faceţi rău! Atunci veţi rămâne în ţara pe care Dumnezeu a dat-o pentru totdeauna părinţilor voştri şi vouă. Dar voi nu m-aţi ascultat. De aceea, Domnul spune: 'Voi aduce popoare de la miazănoapte. Pe Nabucodonosor, regele Babilonului, îl fac unealta mea. Îl las să năvălească asupra voastră şi a vecinilor voştri. El va pustii ţara voastră. Va trebui să-i slujiţi regelui Babilonului'».

Şi aşa s-a întâmplat: Nabucodonosor a asediat oraşul Ierusalim cu oastea sa. Curând nu s-a mai găsit pâine de cumpărat. Lipsa era mare. Apoi babilonienii au făcut spărturi în zid. Au pătruns în oraş, au ars Templul, palatul regal şi casele mari. Zidurile Ierusalimului au fost dărâmate. Babilonienii au luat ca pradă obiectele sfinte ale Templului. Toţi cetăţenii de vază şi meşteşugarii au fost duşi în exil în Babilon. Numai oamenii săraci, agricultorii şi viticultorii au avut voie să rămână în patrie (Ieremia 25, 52).

37. Dumnezeu vrea să-l ierte pe poporul său

Dumnezeu a vorbit poporului său prin profetul Ezechiel: «Pentru că mi-aţi fost necredincioşi, pentru că nu aţi ascultat cuvântul meu şi aţi călcat poruncile mele - pentru aceasta v-aţi pierdut ţara şi trebuie să trăiţi în exil. Babilonienii însă spun: 'Oare este acesta poporul lui Dumnezeu? Pentru ce şi-a pierdut ţara?'. Ei îşi bat joc de voi şi de mine. Dar vor recunoaşte că Eu sunt Domnul. Eu vă voi aduna şi vă voi aduce înapoi în ţara voastră. Vă voi face oameni noi, oameni care îmi slujesc mie. Scot din pieptul vostru inima de piatră şi vă dau o inimă omenească. Vă dăruiesc Duhul meu, ca să luaţi aminte la poruncile mele şi să le împliniţi. Veţi trăi în ţara pe care Eu am dat-o strămoşilor voştri. Voi veţi fi poporul meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru» (Ezechiel 36, 20-28).

38. Întoarcerea din Babilon

Exilaţii din Iuda şi din Ierusalim au fost nevoiţi să rămână aproape patruzeci de ani în Babilon. Apoi Cirus, regele Persiei, a cucerit Babilonul. El a vestit în tot imperiul său: «Domnul Dumnezeul cerului mi-a dat puterea peste toate regatele pământului. El m-a însărcinat să-i reclădesc casa din Ierusalim. Toţi cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu să se întoarcă la Ierusalim. Acolo să reclădească Templul».

Atunci ei au pornit: toţi cei care au ascultat de inspiraţia Duhului lui Dumnezeu. Vecinii lor le-au dat să ia cu ei aur şi argint, vite şi multe alte daruri. Regele Cirus a pus să fie aduse obiectele sfinte pe care Nabucodonosor le jefuise din Templu şi le dusese în Babilon (Esdra 1).

39. Cântare de întoarcere acasă

Când Domnul a pus capăt robiei noastre
şi ne-a adus acasă, în Ierusalim,
atunci toţi eram ca unii care visează.
Gura ne era plină de râsete,
înălţam numai strigăte de veselie.
Atunci spuneau celelalte popoare:
«Domnul a făcut lucruri mari cu ei!».
Da, lucruri mari a făcut Domnul cu noi,
ne-am umplut de bucurie (Psalmul 126).