SFÂNTA SCRIPTURĂ

DIN CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT

DESPRE ÎNCEPUT

1. Dumnezeu creează lumea

La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Pământul era pustiu şi gol. Dar Duhul lui Dumnezeu plutea peste ape.

Atunci Dumnezeu a spus: «Să fie lumină!». Şi s-a făcut lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. El a spus luminii: «Tu eşti ziua». Întunericului i-a spus: «Tu eşti noaptea». Aceasta a fost ziua întâi.

Dumnezeu a spus: «Pe sus să treacă norii. Din ei să cadă ploaie şi să ude pământul. Jos să se adune apa, ca să iasă la iveală uscatul». Dumnezeu a spus părţii de deasupra: «Tu eşti cerul». Uscatului i-a spus: «Tu eşti pământul». Şi apei adunate la un loc: «Tu eşti marea». Dumnezeu a văzut că cerul şi pământul, uscatul şi marea erau bune. Aceasta a fost ziua a doua.

Dumnezeu a zis: «Pe pământ să crească toate felurile de plante şi pomi». Atunci plantele au înverzit şi au dat lăstari. Dumnezeu a văzut că era bine. A fost ziua a treia.

Dumnezeu a spus: «Pe cer să strălucească lumini. Soarele - ziua, luna şi stelele - noaptea. Ele să indice timpurile: ziua şi noaptea, săptămâna şi luna şi anotimpurile». Dumnezeu a văzut că era bine. A fost ziua a patra.

Dumnezeu a spus: «În ape să înoate peşti. Deasupra pământului să zboare păsări. Pe uscat să trăiască toate felurile de animale, mici şi mari». Şi aşa a fost. Dumnezeu a văzut că era bine. A fost ziua a cincea.

Atunci Dumnezeu a spus: «Să creăm oameni după chipul nostru, asemănători nouă. Lor vreau să le încredinţez pământul: toţi peştii, păsările, animalele şi plantele». Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său. Bărbat şi femeie. I-a binecuvântat şi le-a spus: «Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă! Vă încredinţez pământul. Voi sunteţi mai mult decât peştii, păsările, animalele şi plantele. Voi să aveţi grijă de ele. Plantele să vă servească vouă şi animalelor ca hrană». Dumnezeu a văzut tot ceea ce făcuse: era foarte bine. A fost ziua a şasea.

Dumnezeu a creat în şase zile universul: cerul, pământul, marea şi toate vieţuitoarele. În ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit. De aceea ziua a şaptea este pentru oameni o zi binecuvântată, o zi sfântă (Geneză 1).

2. Dumnezeu dăruieşte oamenilor paradisul

Dumnezeu l-a modelat pe primul om, Adam, din pământ de pe câmp şi i-a insuflat viaţă. Astfel a devenit omul o fiinţă vie.

Apoi Dumnezeu a creat o grădină în Eden. El a făcut să crească pomi de tot felul. Era plăcut să-i priveşti, iar fructele lor erau foarte bune la gust. În mijlocul grădinii creştea pomul vieţii, pomul cunoaşterii binelui şi răului. Dumnezeu l-a dus în grădină pe omul care El îl crease ca să o lucreze şi să o păzească. El i-a zis: «Ai voie să mănânci din fructele tuturor pomilor din grădină. Numai din fructele pomului cunoaşterii binelui şi răului nu ai voie să mănânci. Dacă mănânci din acestea vei muri».

Dumnezeu nu vroia ca omul să rămână singur. Aşa că Dumnezeu a adus toate animalele şi păsările la Adam şi acesta a dat nume fiecăreia. Printre ele nu a găsit vreuna care să i se potrivească într-adevăr. Aşa că Dumnezeu a dat un somn adânc asupra omului. El a luat una din coastele lui Adam şi a făcut din ea o femeie. Când a văzut-o, Adam a spus: «Ea este ca mine. Să se numească femeie, căci ea este luată din mine». Bărbatul şi femeia erau goi. Însă nu le era ruşine unul de celălalt (Geneză 2).

3. Oamenii pierd paradisul

Bărbatul şi femeia trăiau în grădina pe care le-o încredinţase Dumnezeu. Hrană era îndeajuns. Ei trăiau în pace cu animalele. Erau fericiţi, căci Dumnezeu era prietenul lor. Totul era bine. Dar apoi şarpele i-a zis femeii: «V-a interzis într-adevăr Dumnezeu să mâncaţi din fructele vreunui pom?». Femeia a răspuns: «Nicidecum. Putem mânca din toţi pomii din grădină. Numai din acela care stă în mijlocul grădinii nu avem voie să mâncăm, căci atunci vom muri». «Nu, a spus şarpele. Nu veţi muri. Dimpotrivă. Vi se vor deschide ochii. Veţi şti ce e bine şi ce e rău - întocmai ca Dumnezeu».

Femeia a văzut că fructele pomului erau bune de mâncat şi ar putea să o facă înţeleaptă. Ea a luat şi a mâncat. Şi i-a dat bărbatului ei să mănânce din ele. Atunci celor doi li s-au deschis ochii. Ei au băgat de seamă că erau goi. De aceea şi-au împletit din frunze de smochin şorţ, în jurul mijlocului. Seara, au auzit paşii lui Dumnezeu în grădină. S-au ascuns. Dar Dumnezeu l-a strigat pe om: «Unde eşti?». Adam a răspuns: «Ţi-am auzit paşii, şi mi s-a făcut frică. M-am ascuns, pentru că sunt gol». Dumnezeu a întrebat: «De unde ştii aceasta? Ai mâncat din pomul din care ţi-am interzis să mănânci?». Adam a dat vina pe femeie: «Ea mi-a dat să mănânc!». Iar femeia l-a învinuit pe şarpe: «El m-a ispitit».

Atunci Dumnezeu a zis şarpelui: «Pentru că ai făcut aceasta, eşti blestemat. Te vei târî pe burtă şi vei mânca ţărână. Femeia va fi duşmanul tău. Copiii ei vor fi duşmanii copiilor tăi. Ei vă vor zdrobi vouă capul iar voi îi veţi muşca de călcâi».

Femeii i-a spus Dumnezeu: «Tu o vei duce greu. În dureri îţi vei naşte copiii», iar bărbatului Dumnezeu i-a zis: «Ai încălcat porunca mea. Vei vedea că pământul nu este un paradis. Până mori trebuie să munceşti din greu pentru ca tu şi familia ta să nu suferiţi de foame. Apoi te întorci în pământul din care te-am plăsmuit.»

Adam a dat femeii sale numele de Eva, care înseamnă «viaţă». Ea a devenit mama tuturor celor vii. Domnul Dumnezeu i-a alungat pe oameni din paradis. Paznicul său, cu sabie de foc, păzea intrarea şi drumul spre pomul vieţii (Geneză 3).

4. Cain şi Abel

Adam şi Eva au avut doi fii: Cain şi Abel. Abel a devenit păstor, iar Cain agricultor. Pe ogoarele lui Cain a crescut mult grâu. Din acesta, el i-a adus lui Dumnezeu o jertfă ca mulţumire. Abel a jertfit unul din mieii săi. Lui Dumnezeu i-a plăcut jertfa lui Abel. Jertfa lui Cain nu a băgat-o în seamă. Atunci Cain s-a mâniat şi s-a supărat. Dumnezeu i-a spus: «De ce eşti mânios? De ce te uiţi încruntat în jos? Dacă plănuieşti lucruri bune, poţi să priveşti pe oricine în ochi. Dacă pui la cale lucruri rele, atunci păcatul te pândeşte. El vrea să te sfâşie, dar tu poţi să-l biruieşti.»

Însă Cain i-a spus fratelui său: «Vino cu mine pe câmp». Când au ajuns pe câmp, Cain l-a ucis pe fratele său Abel. Dumnezeu l-a întrebat pe Cain: «Unde este Abel, fratele tău?». Cain i-a răspuns: «Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?». Atunci Dumnezeu i-a spus: «Ce ai făcut? Sângele fratelui tău s-a scurs în pământ. Nu mai poţi rămâne agricultor, căci ogorul nu-ţi va mai da nici un rod. Ţi-ai pierdut patria. Fără odihnă trebuie să umbli dintr-un loc într-altul.»

Atunci Cain s-a văitat: «Pedeapsa mea este prea grea. Tu mă alungi de pe ogor şi din preajma ta. Faci din mine un fugar fără ţară. Oricine poate să mă ucidă.» Atunci Dumnezeu i-a făcut lui Cain un semn pe frunte pentru a-l ocroti (Geneză 4, 1-15).

5. Noe şi potopul cel mare

Dumnezeu a văzut că oamenii, pe care El îi crease după chipul său, puneau la cale şi săvârşeau din ce în ce mai multe rele. Pământul era plin de violenţă. De aceea lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a făcut pe om. El a zis: «Vreau să îi nimicesc pe oamenii pe care i-am creat. Oamenii, animalele şi tot ce trăieşte pe pământ».

Noe îi rămăsese credincios lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu voia să-l salveze pe el şi familia lui de la pedeapsă. Dumnezeu i-a spus lui Noe: «Fă-ţi o ladă din lemn care să poată pluti pe apă ca o corabie mare. Căci voi trimite un potop năpraznic asupra pământului. Toate vieţuitoarele vor pieri în apă. Numai tu şi cei care vor fi cu tine în arcă veţi fi salvaţi.»

Noe a început să construiască arca împreună cu fiii săi, exact aşa cum spusese Dumnezeu. Ei au făcut multe încăperi în corabie pentru că trebuia să ia cu ei câte o pereche din toate animalele. Dumnezeu le spusese aceasta. Când arca a fost gata, Noe a adunat provizii. Apoi a intrat cu fiii săi şi cu familiile lor în arcă. Ei au luat câte o pereche din toate animalele. Însuşi Dumnezeu a închis uşa în urma lor.

Apoi a început să plouă. Apa se prăvălea din cer şi inunda pământul. Urca din ce în ce mai sus. Animalele s-au înecat - şi oamenii la fel. Păsările n-au mai găsit nici un pom pe care să se poată aşeza. Astfel a murit tot ce vieţuia pe pământ. Numai Noe şi cei care erau cu el în arcă au supravieţuit potopului.

În sfârşit, după patruzeci de zile ce păreau nesfârşite, ploaia s-a oprit. Noe a dat întâi drumul unui corb. Dar acesta s-a întors curând la el. Apoi, o săptămână mai târziu, a dat drumul unui porumbel. Şi el s-a întors. Abia un al doilea porumbel, căruia Noe i-a dat drumul să zboare după încă o săptămână, a adus în cioc la arcă o ramură de măslin. Curând după aceasta Dumnezeu i-a spus lui Noe: «Acum poţi să ieşi, tu şi toţi cei care au fost salvaţi împreună cu tine». Atunci ei au ieşit din arcă. Şi oamenii şi animalele. Pentru toţi a început o viaţă nouă. Noe i-a mulţumit lui Dumnezeu şi i-a adus o jertfă.

Dumnezeu i-a zis lui Noe: «Vreau să închei legământ pentru voi, pentru oameni şi pentru toate animalele. În acest legământ puteţi să trăiţi voi şi copiii voştri. Vă făgăduiesc că nu voi mai trimite vreun potop care să distrugă viaţa pe pământ» (Geneză 6-9).