SFÂNTA SCRIPTURĂ

DIN CĂRŢILE NOULUI TESTAMENT

ISUS RĂMÂNE CU NOI

92. Despărţirea de ucenici

Au trecut patruzeci de zile de la Paşti. În acest timp, Domnul s-a întâlnit cu ucenicii săi. Le-a spus: «Rămâneţi în Ierusalim şi aşteptaţi pe Acela pe care vi-l va trimite Tatăl în ajutor. Ioan a botezat la Iordan cu apă. Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Atunci veţi fi martorii mei. Aici, în Ierusalim, şi în toate ţările până la marginile lumii».

După ce a spus toate acestea ucenicilor săi, a fost ridicat la cer. A venit un nor şi l-a învăluit. Ucenicii au privit fascinaţi spre cer. Dar apoi le-au apărut doi bărbaţi în haine albe. Aceştia au spus: «Ce staţi aici şi vă uitaţi spre cer? Isus, care a plecat de la voi în cer, va veni înapoi. Voi îl veţi recunoaşte» (Fapte 1, 1-11).

93. Poporul nou al lui Dumnezeu: Biserica lui Isus Cristos

În ziua Rusaliilor, toţi ucenicii lui Isus, bărbaţi şi femei, erau adunaţi în aceeaşi casă. Ei îl aşteptau pe Cel promis lor de Isus. Deodată, din cer a venit un vuiet puternic, o furtună mare care a umplut toată casa. Limbi de foc au apărut şi s-au împărţit, aşezându-se peste fiecare. Duhul Sfânt i-a umplut pe toţi. Ei l-au lăudat pe Dumnezeu şi l-au slăvit pe Isus Cristos, Fiul său.

Mulţi oameni din ţări îndepărtate veniseră la Ierusalim pentru Sărbătoare, în faţa casei în care erau ucenicii, se îmbulzeau oamenii. Toţi s-au speriat, căci fiecare auzea pe ucenicii lui Isus vorbind pe limba lui. Nedumeriţi, îşi spuneau unul altuia: «Ce înseamnă aceasta?». Atunci Petru a început să vorbească. El a strigat: «Ascultaţi-mă! Vreau să vă explic. Aici şi acum s-a împlinit ceea ce profetul Ioel vestise din partea lui Dumnezeu. La sfârşitul timpurilor, Dumnezeu va dărui tuturor oamenilor Duhul său. Amintiţi-vă de Isus din Nazaret. El a venit trimis de Dumnezeu şi a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu. Voi aţi trăit aceste lucruri. Dumnezeu l-a dat pe Fiul său, iar voi l-aţi acuzat şi aţi lăsat să fie condamnat de romani. El a murit pe cruce, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. Noi toţi suntem martorii săi. Dumnezeu l-a înălţat. El este Mesia».

Cuvintele lui Petru au mişcat inimile multor oameni. Ei au întrebat: «Ce să facem, fraţilor?». Petru a răspuns: «Schimbaţi-vă viaţa! Primiţi Botezul în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre. Atunci El vi-l va dărui pe Duhul Sfânt». Mulţi l-au ascultat pe Petru şi au primit Botezul. În acea zi au intrat trei mii de oameni în comunitatea lui Isus Cristos (Fapte 2).

94. A trăi cu Isus - a muri pentru El

Din acea zi, apostolii şi-au început activitatea la Ierusalim. Ei vindecau bolnavi şi dădeau mărturie despre viaţa şi moartea lui Isus. Din ce în ce mai mulţi oameni ajungeau la credinţă. Mai marii preoţilor şi învăţătorii lui Israel voiau ca oamenii să-l uite pe Isus. De aceea i-au arestat pe apostoli, i-au interogat şi le-au interzis să înveţe în numele lui Isus. Dar apostolilor nu le-a păsat de această oprelişte. Ştefan, unul dintre primii diaconi, a fost ucis cu pietre. Dar înainte de a se prăbuşi sub ploaia de pietre, el a strigat: «Văd cerul deschis, îl văd pe Fiul Omului. El şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Doamne Isuse, primeşte-mă!».

În Ierusalim comunitatea lui Isus era prigonită. Toţi cei care îşi mărturiseau credinţa erau alungaţi din oraş. Dar oriunde ajungeau, ei vesteau ceea ce făcuse Dumnezeu prin Isus Cristos pentru oameni. În toate localităţile înfiinţau comunităţi noi (Fapte 2-8).

95. Paul, Apostolul neamurilor

Paul era un iudeu evlavios. El cunoştea Sfintele Scripturi, dar era convins că Isus nu putea fi Mântuitorul, ci doar înşela lumea. De aceea Paul mergea dintr-un oraş într-altul pentru a-i abate de la credinţa lor sau pentru a-i pedepsi pe aceia care îl mărturiseau pe Isus. Pe când mergea călare spre Damasc pentru a-i descoperi acolo pe creştini şi a-i aduce legaţi la Ierusalim, a trăit o întâmplare care i-a schimbat întreaga viaţă. Lumină din cer l-a învăluit. El s-a prăbuşit la pământ şi a auzit un glas: «Pentru ce mă prigoneşti?».

Paul nu ştia ce i se întâmpla. El a întrebat: «Cine eşti, Doamne?». Şi a auzit răspunsul: «Eu sunt Isus, pe care tu îl prigoneşti. Dar acum, ridică-te! Du-te în oraş! Acolo vei afla ce ai de făcut». Paul s-a dus la Damasc. Acolo l-a întâlnit pe Anania, un ucenic al lui Isus. Anania nu voia să creadă că Paul îl întâlnise pe Domnul şi devenise ucenic. Dar Domnul i-a spus: «Eu l-am ales pe Paul. El trebuie să aibă grijă ca toate popoarele să cunoască numele meu». Atunci Anania l-a primit pe Paul în comunitate.

De atunci Paul n-a mai fost prigonitor al creştinilor, ci predicator al lui Cristos. În Damasc şi în alte oraşe, el vestea că Isus Cristos este Răscumpărătorul. Mergea din loc în loc şi predica. Vorbea în casele de rugăciune ale evreilor. El a înfiinţat comunităţi creştine. A lucrat pentru ca iudei şi greci, oameni din toate popoarele pământului să facă parte din noul popor al lui Dumnezeu.

Paul a fost prigonit şi alungat dintr-un oraş în altul până în Grecia. El a scris scrisori comunităţilor pe care le constituise. În aceste scrisori îndeamnă şi încurajează comunităţile. Le arată ce înseamnă pentru omenire credinţa în Isus Cristos şi ce înseamnă a trăi viaţa de creştin. În cele din urmă, Paul a fost arestat în Ierusalim şi trimis sub pază la Roma. Acolo a fost condamnat şi executat. El a murit pentru Isus Cristos (Fapte 9-28).

96. Paul scrie comunităţilor

«Isus a murit, a înviat şi şade pe tron la dreapta lui Dumnezeu. El mijloceşte pentru noi. Cine ne poate despărţi de Cristos şi de iubirea lui? Necazurile sau nevoile, foamea sau frigul, prigoana sau moartea? Toate acestea le învingem pentru că El ne iubeşte. Sunt sigur: nici o putere din lume nu ne poate despărţi de El» (Romani 8, 38-39).

«Voi credeţi în Isus Cristos; prin aceasta sunteţi fiice şi fii ai lui Dumnezeu. Voi sunteţi botezaţi şi faceţi parte din comunitatea lui Isus Cristos. În această comunitate nu se mai întreabă dacă cineva este iudeu sau grec, sclav sau om liber, bărbat sau femeie - căci toţi devin una în Cristos» (Galateni 3, 26-28).

«Bucuraţi-vă în toată vremea. Nu încetaţi să vă rugaţi. Mulţumiţi pentru toate. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la aceia care îl mărturisesc pe Isus Cristos. Fiţi gata să primiţi ceea ce vă spune Duhul. Cercetaţi totul, păstraţi ce e bun. Păziţi-vă de rău» (1 Tesaloniceni 5, 16-22).

«Iubirea lui Cristos nu ne dă răgaz. Noi ne-am dat seama: Unul a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei» (2 Corinteni 5, 14-15).

«Fraţilor preaiubiţi! Bucuraţi-vă, ascultaţi de poveţe, nu vă certaţi unul cu altul şi trăiţi în pace! Atunci Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi» (2 Corinteni 13, 11.13).

97. Noi nu trăim ca cei care nu au speranţă

Dumnezeu dăruieşte viaţa. Tot ce este viu are viaţă prin El. Însă viaţa noastră durează şaptezeci de ani, iar dacă cineva e în putere, ajunge la optzeci. Cea mai mare parte este trudă şi supărare. Iute, aşa cum zboară o pasăre, aşa trece şi viaţa (Psalmul 90, 10).

Toţi oamenii trebuie să moară. Ei se întreabă: este moartea mai puternică decât Dumnezeu? Dar cei care au credinţă sunt siguri că viaţa lui Dumnezeu este mai tare ca moartea. Dragostea lui nu părăseşte pe nimeni. Cineva spune în rugăciune ceea ce speră mulţi: «Tu nu mă laşi pradă iadului; Tu nu-l laşi pentru totdeauna în mormânt pe acela care se încrede în tine. Tu îmi arăţi drumul spre Viaţă. La tine găsesc bucurie din plin. Mâna ta dreaptă mă ocroteşte în toată vremea» (Psalmul 16, 10-11).

Apostolul Paul scrie: «Fraţilor, nu-i jeliţi pe morţii voştri, aşa cum fac ceilalţi care nu au speranţă. Căci dacă Isus a murit şi a înviat - şi aceasta noi o credem cu tărie -, atunci Dumnezeu îi va aduce la sine şi pe cei răposaţi, prin Isus şi împreună cu El» (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

Profeţii lui Israel vorbesc despre «Ziua Domnului». Ei se referă la ziua în care toate puterile pământeşti vor trece, deoarece vine Dumnezeu să-şi adune poporul şi să-şi instaureze domnia. «Ziua Domnului» este «Ziua de apoi» a lumii noastre trecătoare. În ea Dumnezeu va transforma creaţia împreună cu orânduirile ei nedrepte, cu păcatele şi suferinţele ei:

«În ziua aceea cerul se va topi în foc, iar elementele vor arde în flăcări. Atunci noi aşteptăm, aşa cum a făgăduit Dumnezeu, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea» (2 Petru 3, 12-13).

Ucenicii lui Isus sunt nerăbdători. Ei îl întreabă: «Spune-ne, când începe împărăţia lui Dumnezeu?». Isus le răspunde: «Nimeni nu cunoaşte ziua şi ora, nici măcar îngerii din cer. Şi nici Fiul, ci numai Tatăl» (Matei 24, 36; Marcu 13, 32).

«Un lucru puteţi face: să vegheaţi, căci nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru» (Matei 24, 42).

Când Domnul Creaţiei va veni şi o va desăvârşi, îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi. La această judecată oamenii vor recunoaşte că există un singur Domn şi o singură Iubire. Ei vor recunoaşte că există o singură nefericire: nefericirea de a fi îndepărtat din comuniunea cu El; şi că există numai o fericire: fericirea vieţii în comuniune cu El.

Apostolul Paul scrie: «Dumnezeu nu ne-a hărăzit judecăţii mâniei sale, ci să ajungem prin Isus Cristos, Domnul nostru, la mântuire. El a murit pentru noi, pentru ca noi să trăim uniţi cu El» (1 Tesaloniceni, 5, 9-10).

Isus i-a spus unui tată care îşi jelea copilul mort: «Nu te teme, crede numai!» (Marcu 5, 36).

98. Lumea cea nouă a lui Dumnezeu

Într-o vedenie, Ioan contemplă lumea nouă a lui Dumnezeu. El scrie: «Am văzut un cer nou şi un pământ nou. Cerul dintâi, pământul cel vechi şi marea nu mai existau. Am văzut noul Ierusalim coborând de la Dumnezeu, din cer. Şi am auzit un glas puternic care striga: 'Iată, de acum înainte Dumnezeu locuieşte între oameni. Ei vor fi poporul său, iar El va rămâne pentru totdeauna cu ei. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi moarte, nici tristeţe, nici jale şi nici lipsă. Ce a fost până acum a trecut'. Iar Cel care şedea pe tron a strigat: 'Iată, acum Eu fac toate noi'.

Da! Vino, Doamne Isuse! (Apocalips 21, l-5).