Despre Sacramentele Pocăinței și Sfintei Euharistii
pr. Gheorghe Neamțiu
achizitionare: 20.04.2002; sursa: Viața Creștină
Sfânta Euharistie
Taina iubirii divine și a unității creștine (II)
În ultimul număr al revistei noastre am încercat să demonstrez că Euharistia este Taina prin excelență a iubirii lui Dumnezeu față de om, întrucât în Ea ni se dăruiește Însuși Autorul vieții harice, ca nutriment spiritual care ne transformă treptat în El, realizând cea mai intimă unire între om și Dumnezeu.
Dar aceeași iubire care ne unește cu El prin împărtășire ne unește și pe noi, unii cu alții, în virtutea comuniunii vitale existente între mădularele Corpului tainic al lui Cristos, adică ale Bisericii, care suntem noi, creștinii, care prin harul sfințitor, primit Botez, ne împărtășim de viața divină. Cristos, Capul acestui Corp ne nutrește această viață și o desăvârșește, precum seva nutrește, dezvoltă și face să rodească ramurile unui pom.
Această realitate a Trupului tainic ne-o prezintă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: "Precum într-un trup sunt mai multe mădulare, astfel formăm mulți un singur trup în Cristos și fiecare dintre noi suntem unul altuia mădulare" (Rm 12, 4-5). Cristos - spune Sf. Augustin - nu se poate concepe fără membre, adică fără Biserică. El nu se poate separa, precum nu se poate separa capul de corp. Cristos total este El plus membrele, Biserica.
Consecința logică a acestei realități este că, unindu-ne cu Cristos, ne unim, prin aceeași iubire, și cu semenii noștri și, respingându-l pe unul dintre aceștia, Îl respingem pe Cristos Însuși. O confirmare a identificării lui Cristos cu creștinii o găsim în episodul convertirii prigonitorului Saul. Cristos îl apostrofează pe acesta nu cu cuvintele: Saule, de ce îi prigonești pe creștini? ci îl întreabă: "Saule de ce Mă prigonești?" (Fapte 9, 43), iar la judecată le va zice celor de-a strânga Sa: "Orice nu ați făcut unuia dintre acești mai mici, Mie nu Mi-ați făcut" (Mt 25, 45).
Consecvenți acestui adevăr, sfinții s-au identificat, și ei, printr-o iubire dusă la apogeu, cu cei năpăstuiți.
Cunoaștem gestul Sfântului Martin de Tours, care - fiind soldat și, încă, nebotezat -, întâlnind un sărac, și-a tăiat mantaua în două, oferindu-i o jumătate acestuia. Noaptea îi apare Isus îmbrăcat cu aceasta, spunându-i: "Tu m-ai îmbrăcat cu această tunică".
Sfânta Ecaterina din Siena, intrând în Biserică și neavând cu ce să-l ajute pe un cerșetor, îi spuse să aștepte până se va întoarce de la mănăstire. Cum acesta îi replică să-i dea orice lucru ce-l avea, pentru că nu putea aștepta, sfânta scoase cruciulița de argint și i-o întinse cu bucurie. Noaptea următoare îi apăru Isus cu o cruce împodobită cu pietre prețioase. "Cunoști această cruce? - Da, însă nu era atât de frumoasă când era la mine - îi răspunse Ecaterina. - Tu mi-ai dăruit-o din iubire pentru virtutea carității; pietrele prețioase înseamnă această iubire. La judecata de apoi, voi arăta această cruce în fața tuturor oamenilor, pentru ca bucuria ta să fie deplină. În acea zi, când voi proclama solemn milostivirea și dreptatea Tatălui Meu, nu voi lăsa necunoscută mila pe care ai avut-o față de Mine" (Vie, B. Raymond de Capua L. II. c. 3 p. 192).
Dar unirea existentă între membrele Trupului tainic al lui Cristos se realizează într-un mod deosebit prin Sfânta Euharistie. Conciliul Tridentin precizează: "Domnul a vrut să ne lase acest Sacrament ca simbol al unității din Corpul mistic al cărui Cap este El" (Ses. XIII, c. 3). Aceasta în baza faptului că "precum este numai o pâine, un trup suntem mulți, căci toți dintr-o pâine ne împărtășim" (Cor 10, 17). Trupul și sângele euharistic îi unește pe toți care se împărtășesc cu Cristos.
Unitatea creștinilor realizată prin Euharistie apare și din simbolismul pe care îl exprimă Sfânta Jertfă a Liturghiei prin materia ei care este pâinea și vinul ce se vor transforma, transsubstanția, în Cristos.
Părinții Bisericii arată că precum boabele de grâu sunt măcinate pentru a deveni o prescură, iar strugurii sunt storși pentru a deveni vin, tot astfel, prin împărtășirea cu acestea, după consacrare, noi devenim una în Cristos și cu Cristos.
Simbolica acestei uniri o găsim exprimată și în rânduiala proscomidiei - pregătirea pâinii și vinului înainte de începerea Liturghiei propriu-zise. Preotul ia în mână prescura, o binecuvântează și face cu lancea semnul crucii peste ea imprimată cu siglele expresiei Isus Cristos Nika (= Isus Cristos învinge). Scoate cu lancea părticica pătrată imprimată cu aceste semne, numită Agneț, și o așază pe disc. Taie apoi, o altă părticică în formă trunghiulară reprezentând-o pe Preacurata și o așază de-a dreapta Angețului. În continuare, taie alte părticele din prescură, mai mici, reprezentând nouă categorii de sfinți, pe care le așază de-a stânga Agnețului, apoi alte părticele pe care le pune sub Agneț, pomenind pe Papa, mitropolitul și episcopul locului, conducerea de stat și pe credincioșii vii, iar pe un al doilea rând pune părticele pentru credincioșii răposați și pentru cel pentru care aplică în mod special Liturghia. Între cele două rânduri preotul pune o părticică pentru sine, în calitate de celebrant, ca mijlocitor între cei vii și cei răposați. Această înșiruire, prin felul în care sunt așezate părticelele de pâine (miride), simbolizează întreg Trupul tainic al lui Cristos, cu cele trei părți componente: Biserica triunfătoare, adică sfinții din cer, Biserica luptătoare - cea de pe pământ - și Biserica suferitoare - cea din purgatoriu, care, toate împreună, precum știm din catechism, formează comuniunea sfinților.
Toate aceste părticele devin prin consacrare Trupul lui Cristos. Aceasta însemană, pe de o parte, că și noi trebuie să ne consacrăm Tatălui cu Cristos și în Cristos, toți, "cu o gură și cu o inimă", iar pe de altă parte să fim conștienți că prin împărtășire Îl primim nu numai pe Cristos personal, ci pe El întreg, Capul și membrele, adică pe toți credincioșii, cu dispozițiile cu care S-a jertfit Isus pe Cruce Tatălui, cu iubire față de Tatăl și față de toți oamenii.
Desigur, împărtășirea euharistică este un act pasager, dar roadele ei - despre care am vorbit în numărul precedent al revistei - și iubirea care trebuie să ne unească cu Cristos și, în Cristos, cu frații noștri trebuie să sporească mereu în inimile noastre și să devină dominanta vieții de fiecare zi. Să nu ne scuzăm comoditatea, lașitatea, micimea de suflet cu faptul că suntem slabi. Da, suntem slabi, și încă mai slabi decât ne recunoaștem, dar în fața acestui abis, există un alt abis, acela al nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu din Taina de pe altar. Ea este, cum spuneam, medicina divină preventivă și curativă care vindecă neputințele - cum ne rugăm zilnic către Preasfânta Treime și înainte de împărtășire.
Ce fericită transformare a trebuit să se producă în sufletele acelor nenorociți care Îl întâlneau pe Isus la răscrucea vreunui drum din Ideea și cu ce nespusă bucurie îl primeau sufletele privilegiate din Betania, care își vărsau lacrimile în inima lui Isus!
Să nu uităm, însă, că și noi trebuie să ne considerăm ca făcînd parte dintre aceștia. Și noi putem să-L întîlnim zilnic pe Isus în Nazaretul din Chivot și chiar să-L primim în Chivotul inimii noastre. De acolo el ne cheamă să-L adorăm și să ne împărtășească din comoara harurilot la Sfânta Jertfă a Liturghiei. Ne așteaptă în mod deosebit în luna consacrată cultului Preasfintei Sale Inimi, cult pe care l-a cerut omenirii prin servitoarea Sa Margareta Maria Alacoque, căreia i-a arătat Inima Sa încinsă de flăcări, încununată cu spini, cu rana deschisă și plângându-Se de nepăsarea și recunoașterea oamenilor. În semn de reparare a vătămărilor îi cere împărtășirea de prima Vineri din fiecare lună, iar în noaptea de joi spre vineri să facă o oră de adorație în care să se unească cu rugăciunea și agonia lui Isus. În ultima din cele 12 promisiuni pe care Isus le face pentru cei ce se vor împărtăși în primele vineri din nouă luni consecutive, promite marele har al pocăinței finale, adică acela de a muri împăcați cu Dumnezeu.
Iată cum, prin Taina iubirii Sale, care este totodată și Taina unității creștine, Isus vrea să se înstăpânească Împărăția Sa, în suflete și în lume vindecând-o și salvând-o de la pieire.
Dacă și numai la atingerea de haina Mântuitorului toate bolile își găseau vindecare, câte minuni de har va face Isus Euharisticul celor ce-L adoră și-L primesc cu vrednicie. Isuse, atrage-ne pe toți la Inima Ta euharistică cu atotputernicia iubirii Tale. Fă să Te iubim cu iubirea Ta, unește-ne pe toți cu Tine și în Tine și fă ca numai Tu să stăpânești în inimile și viața tuturor, pentru ca în toată lumea să răsune un singur glas: "Lăudată să fie Inima dumnezeiască a lui Isus care ne-a adus mântuirea! A Ei, și numai a Ei, să fie mărirea și cinstirea în vecii vecilor. Amin.