SACRAMENTE 

Despre Sacramentele Pocăinței și Sfintei Euharistii
pr. Gheorghe Neamțiu

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Viața Creștină

Inapoi la cuprins Sfânta Euharistie

Taina iubirii divine și a unității creștine (I)

Iubirea, precum știm, este a voi și a face bine semenilor, deci a dărui, iar expresia supremă a iubirii este dăruirea de sine însuși, a vieții proprii, pentru aproapele. Aceasta este iubirea eroilor și martirilor, dar, în mod deosebit și unic, este iubirea cu care Dumnezeu l-a iubit pe om, dăruindu-i-L pe Unicul Său Fiu, ca prin sângele Acestuia vărsat pe Cruce, să-L împace cu Tatăl ceresc și să-i deschidă poarta fericirii paradisiace încuiată de protopărinți. "Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Unicul Său Fiu născut, pentru ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (In 3, 16), îi spune Isus lui Nicodim care Îl vizita pe Isus noaptea, ca să-i asculte cuvântul. Și tot El, în ajunul Patimilor, vorbindu-le apostolilor despre iubire, le spune: "Nimeni nu are mai mare iubire decât aceea de a-și da viața pentru prietenii săi" (In 15, 13).

Viața divină, adică aceea de creștin, izvorâtă din coasta lui Isus pe Cruce, am primit-o de fapt prin botez, când, prin harul sfințitor, am fost re-creați, am devenit o creatură nouă născută din apă și Spiritul Sfânt, ca fiu al Tatălui ceresc și frate mai mic al lui Cristos și moștenitor, cu El, al fericirii veșnice. Atunci am fost îndumnezeiți făcuți "părtași ai naturii divine" - cum spune Sfântul Apostol Petru (cf II Pt 1, 4), "Vedeți ce iubire ne-a arătat Dumnezeu, ca fii ai Săi să ne numim și suntem" (In 3, 9).

Această viață de fii ai lui Dumnezeu, primită prin harul sfințitor dimpreună cu virtuțile teologale și morale și cu cele șapte daruri al Spiritului Sfânt, constituie organismul spiritual supranatural, care este ca o sămânță pe care creștinul trebuie să o cultive ca să se dezvolte pentru a produce roade de fapte bune, prin rugăciune și nutrirea cu Sfintele Taine, în mod deosebit cu Sfânta Euharistie.

Sfânta Euharistie este hrana spirituală cea mai eficace prin care se dezvoltă și desăvârșește viața divină a creștinului, deoarece Ea ne dăruiește nu numai harul sfințitor, ci în Ea ni Se dăruiește Însuși Isus Cristos, autorul harului. Iată de ce Euharistia este Taina prin excelență a iubirii divine. Pe Cruce, Isus ni S-a dăruit o singură dată, murind pentru noi, în Sfânta Euharistie, la Sfânta Liturghie, ni se dăruiește zilnic, oferindu-ni-se ca hrană spirituală. Pe Cruce S-a jertfit în mod sângeros, aici pe altar Se jertfește în mod nesângeros, dar tot atât de real, sub aparențele modeste de pâine și vin. Că, într-adevăr, sub aceste aparențe este prezent Însuși Isus Cristos, o spune El mulțimilor care Îl urmau pentru că le săturase în pustie cu cele cinci pâini și doi pești: "Mă căutați - le reproșează Isus - nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Agonisiți-vă nu mâncarea cea pieritoare, ci aceea care rămâne în viața veșnică /.../ Eu sunt pâinea cea vie care m-am coborât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care îl voi da pentru viața lumii" (In 6, 26-27, 51-52). Și, fiindcă ascultătorii se întrebau: "Cum poate acesta să ne dea trupul său să-l mâncăm?" (In 6, 53). Isus îi avertizează: "Adevăr, adevăr vă zic: De nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat mâncare și sângele Meu este cu adevărat băutură" (ibid. 6, 53-55). Aceste cuvinte răspicate prin care Mântuitorul promite Sfânta Taină a Euharistiei nu lasă nici o îndoială că în Euharistie, pe care El o va întemeiala Cina de Taină, este prezent El Însuși cu trupul și sângele Său, cu Dumnezeirea și omenirea Sa sub aparențele de pâine și vin.

Și nu este oare un gest unic de iubire divină faptul că Isus Euharisticul ne cheamă nu numai să-i aducem prinos de laudă, mulțumire, și ispășire, ci și să ne întrețină, repare și sporească viața divină prin împărtășirea cu El, realizând, astfel, cea mai desăvârșită unire, comuniune, cu El, și, prin El, cu Tatăl nostru ceresc?

Dar, precum remarcă Sfinții Părinți ai Bisericii, spre deosebire de hrana trupească, naturală, care este transfomrată în substanța trupului, nu hrana euharistică se transformă în noi prin împărtășire, ci noi ne transformăm în Ea, adică în Cristos, suntem asimilați Lui, pînă la identificarea spirituală cu El, astfel încât să putem spune cu Sf. Pavel: "Cu Cristos împreună m-am răstignit, și de acum nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine" (Gal 2, 20).

Cum se întâmplă transformarea noastră în Cristos? Așa că ne comunică felul lui de a gândi, sentimentele Lui, virtuțile Lui și aprinde în noi focul iubirii Sale, deoarece El, cum spune Apostolul Iubirii, este Iubire, iar "acțiunea iubirii este de a-l transforma pe cel care iubește în obiectul iubirii sale" (Sf. Augustin, Confesiuni, cartea VII, c. 4). Astfel, "cel ce se cuminecă se pierde în Dumnezeu ca o picătură de apă în mare" (Sf. Ioan Vianney).

Isus devine izvorul vindecării, creșterii și desăvârșirii vieții creștinului, o adevărată terapeutică divină: preventivă și curativă. Euharistia este ca serul, vaccinul ce conferă imunitate contra invaziei păcatului; este ca transfuzia de sânge revigorând prin sângele divin sufletele anemiale și paralizate prin păcat. Este "izvorul celor mai mari virtuți, principiul sfințeniei creștinului" (cf Vigouroux, la Ballerini, Gesu eucaristico e suoi oppositori, p. 50). Este cea mai teribilă armă împotriva păcatului și tăria primilor creștini în mijlocul supliciilor la care erau supuși de către prigonitori. Chateaubriand, descriindu-și admirabil prima cuminecare, mărturisește că după ce Sfânta Ostie i-a atins buzele a început să tremure de un sfânt respect. "În inima mea - spune el - s-a născut curajul martirilor. În acel moment L-aș fi putut mărturisi pe Cristos pe eșafod sau în mijlocul leilor" (Berthier, Le Pretre, apud N. Pura, Acela pe care voi nu-L știți, p. 107).

Sfânta Euharistie nu numai dă curaj și tărie creștină, ci păstrează curăția sufletească și trupească a tinerilor. "În zilele în care primeam în mine forța lui Dumnezeu eram sigur că nu voi cădea. Dimpotrivă, în zilele în care nu mă împărtășeam cădeam în păcatul obișnuit. Aceasta îmi servi de imbold să mă împărtășesc zilnic, fapt ce îmi face un bine neprețuit. În cele din urmă am ieșit învingător" (Oligiatti, I nostri giovani e la purezza, p. 45).

Dar roade minunate produce Isus Euharisticul nu numai în sufletul și viața celui ce se împărtășește cu vrednicie, ci uneori și asupra trupului, deoarece El este "vindecătorul sufletelor și al trupurilor", cum spunem înainte de cuminecare: "Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului și a trupului".

Dacă simpla atingere de Isus era suficientă ca să vindece, oare însăși prezența Sa în ființa noastră nu va produce același efect? "Gândiți, oare fiicele mele", le zicea Sfânta Tereza de Avila surorilor, "că această sfântă hrană nu susține și corpurile și nu este un leac pentru bolile lor? Eu știu că are și această putere. Cunosc o persoană (aceasta era ea, dar nu o spune din modestie) care, de îndată ce primea Pâinea vieții, simțea că îi dispare orice durere ca și cum i-ar fi fost luată cu mâna" (La via dela perfezione, c. 34).

În istoria sufletelor cu viață mistică găsim persoane care au trăit o perioadă din viața lor numai cu Sf. Euharistie. Astfel este cazul Sfintei Tereza Neumann - fecioara din Konnersreuth - care s-a nutrit numai cu Sfânta Euharistie timp de 36 ani, precum și acela al Martei Robin, care - oarbă, fără să doarmă și paralizată - a trăit 53 de ani numai cu Sfânta Împărtășanie. Sfânta Ecaterina Emerick și Sfânta Angela de Foligno sunt alte două cazuri similare.

Dar roadele spirituale produse de Sfânta Euharistie le experimentează numai sufletele care îl primesc pe Isus cu dispozițiile sufletești cuvenite. În acest scop trebuie înlăturat păcatul mortal, deoarece, cum bine știm, Euharistia este o Taină a celor vii sufletește, adică a celor care au viața harică. Euharistia nu dă viața harului sfințitor, ci doar o întreține, o nutrește și sporește. Ea nu poate învia un suflet mort prin păcat. Dimpotrivă, cel ce se împărtășește având păcat de moarte comite unul din cele mai mari păcate: sacrilegiu. De aceea Sf. Pavel avertizează: "Să se ispitească omul pe sine și așa să mănânce trupul Domnului, deoarece cine mănâncă trupul și bea sângele Său cu nevrednicie își mănâncă și bea propria osândă, nesocotind trupul Domnului" (I Cor 11, 28-29).

Pe lângă starea harică se cere și intenție curată, aceea de a ne împărtăși pentru a-I plăcea lui Dumnezeu și a deveni mai buni, nu pentru considerente omenești: pentru a fi apreciați de alții ori pentru a ne etala evlavia. Aceste două condiții sunt suficiente și pentru oricine vrea să se cuminece în fiecare zi. Totuși, cine este conștient că Euharistia este expresia iubirii infinite a lui Isus față de om, nu se mulțumește numai cu atât, ci vrea și el să-i dea toată iubirea, să facă în toate voia Lui, iubirea să-I fie dominanta vieții de fiecare zi. Și Isus răsplătește cu deosebită dărnicie unui suflet total dăruit Lui, care în toate Îl caută numai pe El.

Să privim în Evanghelie cum răspunde Isus efortului pe care îl face Zacheu ca să-L vadă pe Isus: îl vizitează și îl iartă; cum răsplătește iubirea penitentă a Magdalenei în casa lui Simon fariseul, iertarea pe care i-o acordă: "Iartă-i-se păcatele cele multe pentru că a iubit mult/.../ (Lc 7, 47).

A iubi mult înseamnă a renunța la omul păcatului din tine, a-L pune în locul lui pe Dumnezeu și pe semenul tău, a împlini făgăduința din Botez, aceea de a-L proclama pe Cristos Împăratul și Dumnezeul vieții Tale. Or, pentru aceasta trebuie să elimini din viața ta nu numai păcatul mortal, ci și, după putință, păcatele veniale deliberate, care constituie o frână serioasă în calea spre desăvârșire. Lipsa strădaniei sincere și constante de a combate astfel de păcate, cum sunt neglijențele culpabile în împlinirea datoriilor, atașamentele dezordonate față de anumite obiecte, bârfeli și vorbării deșarte, explică de ce multe suflete bat pasul pe loc în viața spirituală deși frecventează zilnic biserica și se împărtășesc des. Isus nu găsește în aceste suflete generozitate, bunăvoința care să-i permită să-Și desăvârșească lucrarea de sfințire. Sunt împărțite între Dumnezeu și lume, nu L-au pus pe Dumnezeu în centrul vieții lor și, astfel, Isus Euharisticul, soarele care luminează, încălzește și nutrește viața creștinului nu-și poate produce roadele dorite.

Iubirii trebuie să i se răspundă cu iubire. Se potrivește și aici cuvântul Sfântului Augustin: "Dumnezeu care te-a creat fără de tine nu te poate mântui fără de tine".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire