SACRAMENTE 

Despre Sacramentele Pocăinței și Sfintei Euharistii
pr. Gheorghe Neamțiu

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Viața Creștină

Inapoi la cuprins Sfântul Sacrament al Pocăinței (II)

Examinarea conștiinței

În meditația precedentă am reflectat asupra necesității Sfintei Spovedanii precum și asupra foloaselor, roadelor, acestei a doua scânduri de salvare a sufletelor din naufragiul păcatului mortal, a acestei băi a renașterii spirituale, expresie a nemărginitei milostiviri a lui Dumnezeu față de fiii care L-au părăsit. Dar să nu pierdem din vedere că El este nu numai preamilostiv, ci, față de cei ce disprețuiesc Taina Pocăinței, este și drept.

Sfintei Tereza îi apăru, într-o viziune, o mulțime de suflete ce cădeau în iad. Cutremurată, Îl întreabă pe Isus care era cauza acestui îngrozitor sfârșit. "Spovedania rău făcută", îi răspunse Domnul. Scriind despre aceasta unui predicator, Sfânta îl rugă: "Părinte, predicați cât mai des despre mărturisirile rele, pentru că ele sunt lațul cu care Satana vânează cele mai multe suflete".

Iată de ce, în continuare, în meditațiile următoare, ne vom opri asupra condițiilor ce i se cer păcătosului pentru a face o bună spovedanie, condiții fără care acest medicament vindecător și mântuitor devine prilej de osândire. Aceste condiții sunt cele cinci lucrări ce trebuie să le îndeplinească păcătosul care vrea să primească, prin preot, iertarea de la bunul Dumnezeu. Iată-le: 1. examinarea conștiinței; 2. părerea de rău și detestarea păcatelor; 3. hotărârea de îndreptare; 4. mărturisirea păcatelor și 5. satisfacerea sacramentală sau canonul. Este neapărat necesar să cunoaștem și să îndeplinim aceste lucrări, căci, spune Sf. Alfons, "cine se spovedește bine merge în Cer, dar mulți merg în iad, pentru că se spovedesc rău".

Astăzi vom medita despre prima dintre aceste lucrări: examinarea conștiinței.

A. Examinarea conștiinței este investigarea, cercetarea cu grijă a păcatelor comise începând de la ultima mărturisire bine făcută. Am precizat: bine făcută, deoarece numai spovedania bine făcută este valabilă, iartă păcatele, astfel că, de pildă, cine, voit, ascunde în mărturisirea chiar și numai un singur păcat mortal, nu numai că nu i se iartă nici un păcat, dar comite în plus monstruosul păcat al sacrilegiului, iar toate mărturisirile ce le-ar face de acum încolo vor fi invalide, nule, păcătosul rămânând încărcat cu toate păcatele, până în clipa când își va mărturisi, în urma unui examen riguros, nu numai păcatul tăinuit, ci toate păcatele săvârșite de la ultima spovedanie bine, sincer făcută.

B. Este necesară examinarea? Și pentru ce? Dacă ai nevoie de timp ca să te gândești ce ai mâncat cu două-trei zile în urmă, oare nu ai cu atât mai mult nevoie de timp ca să-ți aduci aminte de gândurile, vorbele și faptele dintr-o perioadă mai lungă: de două săptămâni, o lună, sau chiar un an? Și dacă nu te vei examina, cum îți vei putea da seama de gravitatea vinovăției și cum îți vei plânge păcatele dacă nu le cunoști?

Fiul rătăcit, numai după ce s-a recules, după ce s-a coborât în conștiință, s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său: "Si venindu-și în sine și-a zis: Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu [...]" (Lc 15, 17-19).

Sf. Ioan al Crucii relatează că vechii pustnici țineau la brâu un carnețel pe care își notau păcatele ca să-și aducă aminte de ele când se mărturiseau. Chiar și filosofii păgâni considerau necesară examinarea conștiinței. Astfel Seneca mărturisește că își examina cugetul seară de seară și dacă își găsea vreo greșeală își spunea: Iată ce ai făcut! De astă dată te iert, dar bagă de seamă să nu mai greșești! Controlându-se astfel, zilnic, își îmbunătățea conduita. Or, dacă un păgân proceda astfel, cu cât mai exigenți trebuie să fim noi, creștinii, care știm că prin Sfânta Pocăință ne putem împăca în mod real cu Dumnezeu.

"Dar mă va întreba preotul asupra păcatelor", spun mulți. Dar dacă preotul, care te consideră un bun creștin, nu te va întreba de păcatul pe care l-ai comis în intimitate? Căci nu el este acuzatorul în tribunalul Pocăinței, ci tu ești și acuzatorul, și acuzatul.

C. Cum se face examenul? Ca să vedem să ștergem praful într-o cameră, avem nevoie de lumină. Ca să ne vedem greșelile avem nevoie de lumina Spiritului Sfânt. Și ca să o primim, trebuie s-o cerem. La lumina Sa îmi voi descoperi toată mizeria din suflet. Îl voi ruga deci ca orbul din Evanghelie: "Doamne, fă-mă să văd!" Să-mi cunosc păcatele așa cum le știi Tu!

Apoi voi începe investigarea cu atenția pe care o depune orice negustor într-o afacere importantă. Și este oare o afacere atât de importantă ca mântuirea propriului suflet? Deci, deosebită atenție în cercetarea conștiinței, pe măsura perioadei scurse de ultima spovedanie.

Trebuie însă evitate în examinare două extreme, la fel de periculoase: laxismul și scrupulozitatea.

  1. Mulți se limitează la o examinare grăbită și superficială. Câteva clipe și... gata! "Ei - spune Sf. Alfons - fac nenumărate păcate și nu le mărturisesc decât pe acelea care întâmplător le vin în minte, însă de cele mai multe nu-și aduc aminte. Astfel de mărturisiri - remarcă el - nu aduc nici o binecuvântare și era mai bine de nu le făceau" (Apud. I. P. Toussaint, op. cit.). Dacă dintr-o astfel de neglijență ai uitat un păcat mortal mărturisirea este rea.

  2. La cealaltă extremă sunt penitenții scrupuloși. Aceștia nu mai termină cu examinarea. Își tortureaza memoria cu sondaje după fel de fel de lucruri fără importanță, care nu sunt păcate, ci gânduri fugare la care nu au consimțit, și nici măcar nu s-au oprit. Ei, în mărturisire, mereu au ceva de adăugat.

    Aceștia trebuie să știe că examenul nu trebuie făcut cu neliniște și insistență excesivă, ci cu acea grijă pe care o cere - cum spuneam - o afacere importantă. Să nu vadă în Dumnezeu un detectiv necruțător, ci pe părintele preamilostiv și iertător; să nu se lase obsedat de teama înfrigurată de a nu scăpa vreo împrejurare sau amănunt ce nu constituie nici un cap de acuzare și nu trebuie mărturisit. Un astfel de penitent, spre a se vindeca de această boală a scrupulozității, trebuie să se supună orbește confesorului. "Dacă vrei să înaintezi pe calea virtuții", spune Sf. Filip Neri, "trebuie să asculți orbește de confesarul tău, care ține locul lui Dumnezeu. În urma acestei ascultări, pentru faptele săvârșite, nu vei avea să dai seama în fața lui Dumnezeu". De aceea, dacă, de exemplu, confesorul îi spune unui scrupulos că examenul lui de conștiință nu trebuie să depășească zece minute, și că nu trebuie să mărturisească nici păcatele dubioase, nici cele mărturisite deja anterior, el trebuie să se supună.

  3. Spre a ușura examinarea conștiinței, se folosește - cum se știe - chestionarul sistematic din cărțile de rugăciuni. Pentru cei care se mărturisesc des și sunt bine instruiți în poruncile dumnezeiești și în cele bisericești, propria conștiință este un bun și suficient chestionar de examinare. Consultând-o în reculegere, ea le va descoperi toate greșelile.

    Cu cât cineva se spovedește mai rar, cu atât - se presupune - a păcătuit mai mult; deci cu atât are nevoie de mai mult timp pentru examinare.

  4. Păcatele ce trebuie în primul rând urmărite în examenul de conștiință, pentru că trebuie în mod necesar declarate în spovedanie, sunt păcatele de moarte și acestea cu numărul lor, deoarece vina păcătosului se dublează dacă păcatul este săvârșit de două ori. Dacă numărul lor nu se cunoaște cu exactitate se va spune, cu aproximație, de câte ori s-a comis la săptămână ori la o lună.

    De asemenea, în mod obligatoriu, trebuie notate împrejurările care schimbă specia teologică și cea morală a păcatului. Împrejurarea ce schimbă specia teologică este aceea care din păcat ușor fac păcat grav, de moarte. Exemplu: dacă cineva fură nu cinci sute de lei ci cincizeci de mii de lei, comite păcat de moarte. Împrejurarea ce schimbă specia morală este aceea care la un păcat de moarte adaugă un alt păcat de moarte. Exemplu: cine fură din biserică un potir comite, pe lângă furtul obișnuit care este în sine păcat de moarte, și păcatul de moarte al sacrilegiului, deoarece potirul este un obiect consacrat, destinat cultului.

  5. Doresc să amintesc, aci, că pentru a putea realiza progres în viața sufletească trebuie să insistăm nu numai asupra păcatului în concret, de exemplu asupra calomniei, ci și asupra izvorului păcatului care este o patimă ce domină sufletul și viața noastră, numită patimă dominantă, care în acest caz poate fi invidia și mândria.

"Trebuie", zice Sf. Alfons, "să readucem examenul nostru la căutarea pasiunilor noastre, deoarece, cât privește căutarea păcatelor, aceasta este pentru spovedania acelora care nu caută folos, progres sufletesc. Cine vrea sincer să progreseze pe calea desăvârșirii se întreabă: Ce afecțiune ocupă inima mea, ce patimă o stăpânește? În ce punct este în mod deosebit stricată? Căci starea pasiunilor noastre numai așa poate fi cunoscută dacă ele sunt atinse una câte una. Și, precum un cântăreț din lăută pișcând toate coardele le pune în ton pe cele discordate, tot astfel și noi, după ce am atins ura, dorința, iubirea, frica, speranța, tristețea și bucuria sufletului nostru, aceste pasiuni le găsim rău acordate cu aria pe care vrem să o cântăm și care este slava lui Dumnezeu, le vom putea acorda cu ajutorul părintelui sufletesc" Filotea, partea a V-a, apud Tissot Joseph, [Viața interioară simplificată și reașezată pe temelia ei, trad. de Geo Gherman (Pr. Gh. Neamțiu) partea III-a p. 101-102].

Numai privind atent acolo, în liniștea sufletului voi putea desluși dispozițiile interioare din care izvorăsc păcatele mele. Numai așa voi putea sesiza în aria intonată în inima mea nota discordantă, care nu este alta decât patima dominantă care îmi stăpânește și îmi dirijează mișcările inimii. Numai așa în mulțimea de impresii, sentimente și înclinații ce-și fac loc în inima mea, voi putea percepe pasiunea ce ocupă locul întâi în orchestra ce strică și deformează în viața mea simfonia proslăvirii lui Dumnezeu. Pasiunea aceasta trebuie să fie în mod deosebit ținta examenului de conștiință. Dezvăluind-o și denunțând-o în scaunul spovedaniei, îmi voi da toată silința s-o extirp din inimă și, o dată cu ea, cauza atâtor păcate, deoarece când rădăcina arborelui este tăiată, crengile, nemaiprimind sevă, se usucă.

A te mulțumi, deci, cu examenul conștiinței numai la suprafață, întocmind o listă fie chiar și amănunțită a păcatelor mari sau mici, fără a te coborî în străfundul sufletului, în acel abis al rădăcinilor păcatelor, unde vei da fie de o mândrie mascată, fie de o alipire dezordonată față de persoană sau lucru, înseamnă a bate pasul pe loc în calea spre desăvârșire, care îți cere nu numai dezvăluirea și acuzarea păcatelor ci și identificarea și suprimarea izvorului lor care este o patimă dominantă.

Un scriitor istorisește din viața unui tânăr cu viață dezordonată și cu conștiință laxă că, fiind clipa morții, chemă un preot pentru mărturisire. Înainte ca preotul să fi sosit, muribundului îi apăru satana, care îi arată o lungă listă de păcate pe care le omisese în spovedanii din cauza neglijenței cu care își făcea examinarea conștiinței. Îngrozit de această vedenie, bietul tânăr căzu în deznădejde și muri înainte de a fi apucat să se spovedească.

Cine ar putea exprima deznădejdea cumplită a unui astfel de suflet în clipa morții osândit pentru veșnicie din cauză că nu a tratat Sfânta Pocăință, acest mijloc de sfințire și mântuire, cu seriozitatea și importanța ce i se cuvine. Atunci îi va fi prea târziu să facă ceea ce era atât de ușor să facă fiind în viață.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire