RUGĂCIUNEA

Cumpăna zidarului

În viaţa regelui Boleslau al Poloniei, din sec. XII, citim că purta permanent la piept portretul tatălui său, încadrat într-un medalion de aur. Ori de câte ori trebuia să ia o decizie importantă, privea chipul tatălui său de pe medalion şi spunea: "Tată, nu vreau să fac nimic nevrednic de numele tău". Dumnezeu, Tatăl ceresc, a întipărit în inima, în conştiinţa noastră, chipul, portretul său. E necesar să privim mereu chipul lui Dumnezeu din noi şi să spunem: - Tată, sfinţească-se numele tău... Facă-se voia ta. Nu vreau să fac nimic nevrednic de numele tău, încălcându-ţi voinţa.

Ca să-i putem cunoaşte voinţa, Dumnezeu Tatăl nostru, a întipărit în conştiinţa noastră, nu numai chipul său, dar şi legea sa, legea morală. Însă conştiinţa noastră poartă în ea sechelele păcatului strămoşesc: judecata e umbrită, voinţa e slăbită şi înclinată spre rău. Astfel încât conştiinţa se poate perverti. Legea morală săpată de Dumnezeu în conştiinţa noastră poate fi, nu ştearsă, dar acoperită de praful, de noroiul patimilor dezordonate. Scrie B. Pascal: "Conştiinţa maltratată se răzbună amuţind". Glasul conştiinţei, sistematic înăbuşit, poate amuţi. Mai mult, conştiinţa poate nu numai amuţi, dar se poate perverti, îmbrăţişând logica patimilor. Scriitorul francez René Bazin îşi încheie romanul său Le démon du midi cu aceste cuvinte: "Dacă nu trăieşti după cum gândeşti, mai degrabă sau mai târziu vei ajunge să gândeşti după cum trăieşti". E vorba, în roman, de un soţ ideal care s-a lăsat târât pe panta desfrâului, legându-şi inima de o altă femeie, şi care a ajuns să-şi justifice viaţa de dezmăţ, pe care mai înainte o condamnase cu vehemenţă la alţii.

Dumnezeu, spre a veni în ajutorul oamenilor, a găsit de cuviinţă ca, după ce a săpat Decalogul în inimile lor, să-l mai sape odată pe tablele legii încredinţate lui Moise pe Muntele Sinai. Ştim că Decalogul este o sinteză a tuturor cuvintelor Sfintei Scripturi. Şi mai ştim, că la plinirea timpurilor, toate cuvintele Sfintei Scripturi au fost sintetizate într-un singur cuvânt: Cuvântul Întrupat, aşa cum spune Sfântul Augustin: toate cuvintele Sfintei Scripturi sunt silabe ale unui singur Cuvânt. Acest Cuvânt este Cristos.

Teoretic, legea lui Dumnezeu din conştiinţa noastră o putem cunoaşte, dar practic, fără cuvântul lui Dumnezeu revelat, prea puţini oameni ar cunoaşte-o. După cum, teoretic, orice copil poate învăţa carte de unul singur, dar, practic, fără învăţător prea puţini copii ar învăţa carte. Papa Paul VI spunea: "Ochiul e un instrument admirabil, dar dacă lipseşte lumina nu e bun la nimic". La fel, conştiinţa este, cum spuneam în meditaţia precedentă, un aparat extrem de fin şi de perfecţionat, dar fără lumina Cuvântului lui Dumnezeu ne poate da indicaţii greşite: poate indica bun ce este rău şi rău ce este bun. Ne amintim de vedenia profetului Amos: "El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă: şi avea o cumpănă în mână. Domnul mi-a zis: "Iată voi pune cumpăna în mijlocul poporului meu Israel" (Am 7,7-8). Cuvântul lui Dumnezeu este cumpăna cu care zidarul verifică zidul permanent cât timp zideşte. Cu acest cuvânt al lui Dumnezeu e necesar să ne verificăm, să ne confruntăm permanent spre a ne da seama cum ne zidim viaţa: drept sau strâmb?

Cum să facem această confruntare cu Cuvântul lui Dumnezeu? Găsim un model desăvârşit în capitolul al VIII-lea din cartea lui Nehemia. E scena grandioasă a celebrării cuvântului lui Dumnezeu care a avut loc după întoarcerea din exil la Ierusalim, în piaţa din faţa Porţii Apelor. Era într-o zi minunată de toamnă. În ?ara Sfântă, după şase luni de secetă totală şi arşiţă, vin ploile din octombrie care fac să înflorească pustiul ars de soare. În scena descrisă în cartea lui Nehemia găsim toate elementele unei confruntări cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată-le:

Primul element: citirea Cuvântului lui Dumnezeu: "Au zis cărturarului Ezdra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel... Ezdra a citit în carte de dimineaţă până la amiază... în faţa bărbaţilor şi a femeilor, în faţa celor care erau în stare să o înţeleagă"... Când a deschis cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare. În picioare: atitudine de respect, de adeziune promptă şi de rugăciune. "Tot poporul a răspuns ridicând mâinile: Amin! Amin! şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ".

Al doilea element: o traducere corectă a Sfintei Scripturi. Ei, Ezdra şi leviţii, "citeau desluşit în cartea legii lui Dumnezeu". Desluşit, pe înţelesul poporului, adică traduceau din limba clasică ebraică, pe care everii o uitaseră în exil, în limba aramaică, pe care ei o adoptaseră în Babilon.

Al treilea element: explicarea Cuvântului lui Dumnezeu spre a fi înţeles corect: "Ei citeau desluşit în cartea lui Dumnezeu şi îi explicau înţelesul ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră". Când fiecare vrea să înţeleagă de unul singur Biblia, refuzând explicaţiile Tradiţiei vii şi ale Magisteriului Bisericii călăuzite de Duhul Sfânt, se ajunge la fundamentalismul şi absurdităţile iehoviştilor şi ale altor sectari care nu-şi dau seama că limbajul biblic nu este identic cu limbajul modern. De exemplu, porunca de a nu consuma sânge, nu interzice transfuzia de sânge pe care autorii Bibliei nu o cunoşteau. În Biblie sângele înseamnă viaţă. A nu consuma sânge înseamnă a nu atenta la viaţa cuiva. A nu face transfuzia de sânge când ea este necesară pentru a salva viaţa cuiva, înseamnă de fapt a atenta la viaţa cuiva, a-l ucide. Înseamnă a face ceea ce interzice Biblia.

A explica Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a face exegeză. Cuvântul grec "exegeză" format din prepoziţia "ek" şi verbul "eghomai" şi înseamnă a scoate afară, a scoate afară toate bogăţiile pe care le conţine textul explicat. Cum spune Isus: Cine este cărturarul adevărat, înţelept? Cel care scoate din comoara sa lucruri noi şi vechi. Exegeză deci şi nu "eisegeză" care înseamnă a pune înăuntru, a introduce idei, teorii, opinii proprii.

Dar înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu nu depinde numai de calitatea explicaţiilor. E necesar efortul celui care ascultă. "Tot poporul a ascultat cu luare aminte la citirea cărţii Legii". Aşadar, e necesară luarea aminte, efortul mintal de a înţelege. Ce-i de făcut când Cuvântul lui Dumnezeu este explicat la predică, la meditaţie, la cursuri, într-o formă greoaie, încâlcită, monotonă, plictisitoare? Răspunsul îl aflăm în această parabolă orientală: "Un călător i-a spus ucenicului unui maestru celebru: "Am venit de la mare depărtare pentru a-l asculta pe învăţătorul tău şi n-am găsit nimic extraordinar în cuvintele sale". Ucenicul i-a răspuns: "Nu asculta cuvintele lui, ascultă-i mesajul". "Dar cum să fac?" Ucenicul: "Reţine o frază pe care o spune, scutur-o bine, până cad de pe ea toate cuvintele. Ceea ce va rămâne la urmă îţi va înflăcăra inima".

Nu ajunge însă efortul minţii şi al urechilor. Căci poţi să înţelegi şi să nu pricepi. Pentru a înţelege îţi ajunge mintea. Ca să pricepi trebuie să intervină mintea, pasiunea, voinţa, omul în întregime. De câte ori nu se întâmplă să vorbim bunilor noştri creştini la predică împotriva vorbirii de rău, a înjurăturii, a beţiei? Ei ascultă cu toată atenţia, dar abia ieşiţi din biserică, bunii creştini bârfesc, înjură, o iau spre cârciumă pe drumul cel mai scurt: au înţeles totul dar n-au priceput nimic.

Al patrulea element: convertirea. "Guvernatorul Nehemia, preotul şi cărturarul Ezdra şi leviţii care învăţau poporul, au zis întregului popor: "Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru: nu bociţi şi nu plângeţi!" Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii". Cuvântul lui Dumnezeu este citit şi explicat nu pentru a informa, ci pentru a transforma. El arde, răneşte, taie deschizând în inimă izvorul lacrimilor. Citim în profetul Ieremia: "Nu este cuvântul meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfarămă stânca?..." Cuvântul tău, Doamne, este în inima mea, ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Încerc să-l înăbuş, dar nu pot" (Ier 23,29; 20,9).

Al cincelea element: atenţie, sensibilitate faţă de semeni, dragoste faţă de cei care se află în suferinţă. "Ei le-au zis: Mergeţi de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o porţie şi celor care nu au pregătit nimic". Cuvântul lui Dumnezeu nu ne închide în noi înşine, dimpotrivă, ne scoate din egoismul nostru şi ne face sensibili la nevoile celor din jurul nostru.

În sfârşit, al şaselea element: bucuria. "Ei le-au zis: Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră. Leviţii potoleau poporul zicând: Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă, nu vă mâhniţi. Şi au trimis câte o porţie şi celorlalţi şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se explicaseră... Şi a fost foarte mare veselie". Opt zile a durat sărbătoarea. E vorba de sărbătoarea Corturilor (Sukkot) care se ţine în octombrie. Cine se întâmplă să fie la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Corturilor vede bucuria ce se dezlănţuie peste tot: pe străzi, în case, la sinagogă. Bucuria ajunge la paroxism în ziua a opta. Mişna, cartea religioasă a evreilor, ne informează că cine nu a luat parte niciodată la sărbătoarea Corturilor la templu, nu ştie ce este bucuria în viaţă. Bucuria acestei sărbători e numită bucuria Torei, adică a Cuvântului lui Dumnezeu. În timpul acestei sărbători, evreii, dansând, agită un buchet de ramuri (lulab) pe care îl ţin în mâini. Buchetul e format din patru ramuri diferite: o ramură de palmier, una de mirt, una de salcie şi una de chitru cu un fruct pe ea. Simbolismul acestor ramuri pe care le ţin în mâini la sărbătoarea Torei îi ajută pe evrei şi ne ajută şi pe noi să ne verificăm viaţa la lumina cuvântului lui Dumnezeu: palmierul care are gust dar nu are miros: îi reprezintă pe cei care au inteligenţă, dar nu au bunătate. (Fructele palmierului sunt curmalele). Mirtul are miros dar nu are gust. Îi reprezintă pe cei care au bunătate dar nu au inteligenţă. Salcia nu are nici gust, nici miros. Îi reprezintă pe cei care nu au nici bunătate, nici inteligenţă. Chitrul care are şi miros şi gust îi reprezintă pe cei care au şi bunătate şi inteligenţă.