RUGĂCIUNEA 

Tatăl nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Biserica - Împărăția lui Dumnezeu

"Aducem mulțumiri Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos din puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului iubirii sale" (Col 1,12-13).

Împărăția Fiului iubirii lui Dumnezeu, despre care le vorbește Apostolul Pavel Colosenilor, și în care Dumnezeu ne-a strămutat după ce ne-a smuls din puterea întunericului este, fără îndoială, Biserica.

Când spunem în rugăciune: Vie împărăția ta, nu cerem altceva decât să vină Cristos însuși, în persoană, adică Împăratul. Scriitorul Origene îl numea pe Cristos Împărația personificată: "autobasileia". Când iudeii îl întreabă pe Isus, când vine Împărăția lui Dumnezeu, răspunsul este prompt: Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru. Eu sunt Împărăția lui Dumnezeu. Unde sunt eu, acolo este Împărăția lui Dumnezeu.

Această împărăție a lui Dumnezeu care este Biserica înseamnă în primul rând Cristos invizibil: Biserica ori este Cristos în persoană, ori nu este nimic. Partea vizibilă a Bisericii, structurată ierarhic, sub conducerea urmașului lui Petru, așa cum a voit-o Isus, este doar vârful unui aisberg ce iese la suprafața apei.

Saul, ne informează Faptele Apostolilor, "făcea ravagii în Biserică" (8,3). "Am prigonit Biserica lui Dumnezeu", recunoaște cu sinceritate, scriindu-le Corintenilor (1,15,9). Mergând la Damasc spre a-i pune în lanțuri pe creștini, e oprit în drum. Aude întrebarea lui Cristos: "Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?". Îi prigonea pe creștini, dar în realitate Saul îl prigonea pe Cristos. Biserica este Cristos prigonit până la sfârșitul lumii în mădularele sale. "Dacă pe mine m-au prigonit și pe voi vă vor prigoni". E logic. Tertulian scria în secolul al II-lea: "Dacă Tibrul iese din matcă sau dacă Nilul nu iese din matcă, dacă se abate seceta sau cutremurul de pământ, sau foametea, sau molima, deîndată se aude strigătul: creștinii să fie aruncați la lei!"

În De Civitate Dei (16,2), Sfântul Augustin vede Biserica, Împărăția lui Dumnezeu, ca un popor strâns în jurul lui Cristos într-un pelerinaj îndelungat. Pelerinajul a început de la Abel cel drept și va continua până la sfârșitul lumii: "Așa înaintează în pelerinajul ei Biserica până la sfârșitul lumii, în mijlocul persecuțiilor lumii și al mângâierilor lui Dumnezeu. Spinii fricii, chinurile și suferințele, poverile nespus de grele care o apasă, ispitele periculoase, sunt spre binele ei în această lume, căci o înțelepțesc și o purifică."

Știm cu toții cele patru caracteristici după care poate fi cunoscută Biserica adevărată a lui Cristos. Papa Paul VI, la cele patru mai adaugă una: una, sfântă, catolică, apostolică și prigonită Biserică. Prigoanele dezlănțuite împotriva Bisericii în cursul celor două mii de ani de existență, omenește vorbind, trebuiau să o facă să dispară de mult de pe fața pământului. Faptul că ea continuă să existe dovedește nu numai originea ei divină, dar dovedește că, în esența ei, Biserica este însuși Cristos cel care învie chiar dacă este ucis. Reflectând la acest adevăr Sfântul Ioan Gură de Aur își exprima entuziasmul, speranța și bucuria cu aceste cuvinte:

"Nimic nu se poate compara cu Biserica. Nu-mi vorbiți de fortărețe, nici de arme. Fortărețele se degradează cu anii, dar Biserica nu îmbătrânește niciodată. Zidurile fortărețelor sunt distruse de barbari, împotriva Bisericii nici Satana nu poate să facă nimic. Cei care o asediază sunt nimiciți. Biserica se înalță până la cer. Aceasta e măreția ei. Învinge când i se pun cătușe, strălucește când este insultată, primește multe răni, dar nu moare, valurile agită această barcă dar ea nu se scufundă, furtunile se înmulțesc în jurul ei, dar ea nu naufragiază; poartă lupte și bătălii fără să fie învinsă vreodată. Dar de ce îngăduie Dumnezeu lupta împotriva ei? Ca să fie și mai glorioasă prin victoriile câștigate. Nimic nu e mai puternic decât Biserica. Speranța ta, salvarea ta, refugiul tău e Biserica. Ea e mai înaltă decât cerul, e mai întinsă decât pământul. Nu îmbătrânește, rămâne veșnic tânără. Scriptura o numește munte spre a ne face să înțelegem cât este de puternică; e fecioară pentru că este intangibilă; e regină pentru că strălucirea ei întrece orice strălucire pământească; e fiica lui Dumnezeu datorită originii ei; e mamă datorită nenumăraților ei fii".

Pentru toate generațiile de creștini sunt valabile cuvintele spuse de Isus ucenicilor cuprinși de descurajare: "Nu te teme, turmă mică, fiindcă i-a plăcut Tatălui să vă dea vouă Împărăția" (Mt 21,43).

Împărăția lui Dumnezeu, Biserica, e sfântă pentru că Împăratul, Cristos, e sfânt. Dar cetățenii acestei Împărății, creștinii, nu sunt totdeauna sfinți. Scandaluri, erori, dezbinări, răutăți au fost și vor fi în Biserică până la sfârșitul lumii și nu numai la creștinii de rând, dar și la cei chemați să-l urmeze îndeaproape pe Cristos: preoți, episcopi, teologi; găsim în istorie și câțiva Papi nevrednici. Aceștia sunt cei mai mari prigonitori și dușmani ai Bisericii; singurii de care trebuie să ne temem. Sfânta Bernadeta Soubirous i-a uimit pe toți anchetatorii săi cu curajul de care a dat dovadă. - Cum? au întrebat-o anchetatorii. Tu chiar nu te temi de nimeni? Răspunsul: - Nu mă tem decât de creștinii răi. A spus cu alte cuvinte ceea ce a spus Isus când i-a avertizat pe ucenici: Feriți-vă de cei care vin la voi îmbrăcați în piele de oaie, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. E inevitabil să vină scandaluri - spune Isus. În grupul celor doisprezece el însuși a avut un hoț și un trădător: pe Iuda, cel care l-a urmat cu intenția necinstită de a câștiga bani și de a face carieră. Biserica, Împărăția lui Dumnezeu este ogorul în care cresc de-a valma neghina și grâul, iar separarea grâului de neghină o vor face îngerii lui Dumnezeu la sfârșitul lumii. O Biserică în care este numai grâu, nu e Biserica lui Cristos, ci e sectă catară.

Desigur, răul sare în ochi, binele e întotdeauna ascuns, discret. Și a existat întotdeauna tendința de a vedea ce este rău în Biserică și de a nu vedea ce este bun. Sfântul Augustin deja remarca: "E adevărat, creștinii răi fac un mare rău și dau ocazie la prea multe pretexte celor care sunt în afara Bisericii pentru a nu se face creștini. Cei care duc o viață rea sunt cunoscuți public, în schimb cei care își îndreaptă gândul către Dumnezeu și se curăță de dorințele rele trăiesc ascunși. Dar creștinul ar putea totuși să găsească destui creștini buni în Biserică și destui cetățeni ai Ierusalimului ceresc dacă ar începe să fie el însuși bun. Lipește-te așadar de cei buni, de cei pe care îi vezi că îl iubesc pe Regele tău așa cum îl iubești tu. Dacă devii bun vei, găsi mulți care se aseamănă cu tine. Imită-l pe cel bun, suportă-l pe cel rău, iubește-i pe toți. Tu nu știi cum va fi mâine cel care astăzi este rău. (După cum nu știi cum vei fi mâine tu care astăzi te crezi bun.) Nu iubi răul, dar iubește-i pe cei răi, pentru ca ei să poată să fie mai aproape de cei buni".

Că sunt slujitori nevrednici ai altarului, nu încape îndoială. Au fost și vor fi. Că sunt teologi eretici, contestatari, care nu știu decât să critice magisteriul Bisericii, să răspândească îndoiala și necredința, iarăși nu încape discuție. Mijloacele de comunicare în masă, care în cea mai mare parte sunt în mânile dușmanilor Bisericii, amplifică și răspândesc numai murdăria. Un scandal, adevărat sau inventat, face imediat înconjurul lumii. Dar despre atâția preoți buni și sfinți care își fac datoria nu se știe nimic, nu se face nici o publicitate. Ca și cum ar fi numai neghină în Biserică.

Mulți sunt indignați, revoltați, de aceste scandaluri la clerici. E ipocrizie. În sufletul lor sunt mulțumiți, căci găsesc în aceste scandaluri justificare pentru propriile păcate. Ca un bun psiholog ce era, Sfântul Augustin scria: "Desigur, cine a nimerit peste un medic rău, se teme să se încreadă și într-un medic bun. Dar slujitorul rău nu poate să murdărească darul lui Cristos; acesta intră curat în terenul care îl absoarbe. Forța lui Dumnezeu este ca lumina: ea ajunge curată la cel care vrea să fie luminat și nu se murdărește chiar dacă trece prin ceva murdar. Oare un creștin care trebuie să trăiască o viață bună, și se scuză cu exemplele rele ale slujitorilor lui Dumnezeu, va putea să se dezvinovățească în fața lui Dumnezeu în felul acesta zicând: Am văzut viața rea a cutărui preot și de aceea am dus și eu o viață rea? Asta nu ar însemna să-și caute un avocat pentru o cauză grea, ci mai degrabă să-și caute un tovarăș de pedeapsă."

Prigoanele violente sau neviolente, fie că vin de la cei din afara Bisericii, fie că vin de la cei din jurul nostru, de la neghina din interiorul Bisericii, de la lupii îmbrăcați în piei de oaie, nu trebuie să ne zdruncine. Cum le spune Sfântul Pavel ucenicilor din Antiohia: "În împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fap 14,22).

Văzând relele și păcatele de care e plină lumea, nu trebuie să ne demoralizăm, ci să ne străduim să mergem pe calea cea îngustă și să intrăm pe poarta cea strâmtă care duce la viață. Răul și păcatul se înmulțesc în lume. Critica sterilă, revolta ipocrită nu ajută la nimic. Dar nici nu putem rămâne nepăsători în fața răului. Atunci ce să facem? Să ascultăm sfatul pe care ni-l dă unul din marii oameni ai Bisericii de astăzi, Werenfried von Straaten: "Dansăm în jurul unui butoi cu pulbere și nu îl vedem. Zilele lui Noe dinainte de potop se pare că s-au reîntors. Prostituata din Babilon a pătruns în Biserica lui Dumnezeu. Acum când autoritățile civile și prea mulți preoți dau faliment, poporul lui Dumnezeu trebuie să urce pe baricade, rugându-se. Amintiți-vă de trecut. Zidurile Ierihonului s-au prăbușit prin puterea rugăciunii. Rugați-vă, așadar, zilnic rozariul. Rugați-vă pentru convertirea Occidentului. Rugați-vă pentru episcopii voștri, pentru medicii voștri, pentru preoții voștri. Rugați-vă pentru păcătoși, pentru cei slabi, pentru trădători, pentru falșii profeți, pentru asasini. Alegeți unul dintre ei și luați-l pe seama voastră. Îndreptați asupra lui focul încrucișat al rugăciunilor voastre și al iubirii voastre. Implorați-l pe Dumnezeu, zi și noapte, prin mijlocirea Mariei, ca protejatul vostru să se convertească și să aibă viață. Și recitați iarăși vechea rugăciune care odinioară se înălța la cer, după fiecare Sfântă Liturghie: "Sfinte Mihaile Arhanghel, apără-ne în luptă, ocrotește-ne împotriva răutății și curselor diavolului. Te rugăm cu umilință, fă ca Dumnezeu să-l pună în lanțuri. Iar tu, Voievodul oștirii cerești, cu puterea dumnezeiască, aruncă-l din nou în iad pe Satana și celelalte duhuri rele care dau târcoale în lume, ruinând sufletele. Amin!"".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire